Neofit in Napa Valley

Fara sa am prea mari legaturi cu vinul, de Napa Valley tot am auzit. Am avut nevoie, e drept, si de putin noroc sa ajung acolo, pentru ca nu prea stiam pe unde e localizata. Dar pentru ca am fost in San Francisco si am comandat de doua ori vin in acelasi restaurant, chelnerul m-a intrebat daca am ajuns in Napa Valley, pe care el o considera un adevarat templu al vinului. Asa am aflat ca e doar la cateva zeci de kilometri nord de San Francisco si, a doua zi dimineata, mi-am trimis sotul sa inchirieze o masina si am pornit spre cea mai renumita zona viticola a Statelor Unite. Napa Valley and Sonoma, ca asa-i spune regiunii, e o aglomerare de orasele, comune si sate, in care simplitatea aparenta nu iti prevesteste frumusetea unor adevarate castele sau ingeniozitatea si eleganta localnicilor si a restaurantelor. De fapt, e superb: cateva strazi principale, casute modeste din lemn de o parte si de alta si din loc in loc strazi asfaltate sau pietruite, care duceau undeva… la un chateau, dupa cum anuntau panourile sau iti puteai imagina, cand vedeai in zare cate o cladire impunatoare aparuta de nicaieri. Pentru unele crame, denumirea de chateau era ceva cam mult spus, pentru altele era o exagerare sfruntata, dar erau si cateva care chiar aduceau cu mult mai cunoscutele crame din Bordeaux. Pe o distanta de 20-30 km erau sute de case, chateau-uri sau „food and winery“. Unele erau stradale, altele, mai impunatoare se vedeau de la distanta, insa pe cele mai multe le puteai rata pentru ca erau ascunse in spatele unor dealuri si numai o buna orientare in spatiu cu harta in mana te puteai duce la ele.

Domaine Carneros by Taittinger, crama-spa

Pana aici, totul a fost OK. La fel cum a fost si prima noastra „victima“, Domaine Carneros by Taittinger, cel mai frumos si elegant domeniu pe care am avut ocazia sa-l vizitam in zona. Cum am intrat, am aflat ca exista trei feluri de degustari: privata, organizata sau, pentru ametiti ca noi, care nu stiam pe ce lume ne aflam, neanuntata. Sigur, mi-ar fi suras una privata, dar o asemenea onoare, in care incerci vinuri vechi sau special, se programeaza cu ceva timp inainte. Asa ca, in loc sa intram in castel, am ajuns pe o terasa superba plina cu flori, cu vreo 10 mese asezate la o distanta discreta una de alta, unde avea loc degustarea de vinuri spumante pentru noi.. adica pentru necunoscatori si neanuntati! Inauntru se vindeau de la vinuri rosii, albe si spumante la sapun, creme de fata si corp, ulei si otet, toate realizate in domeniu din combinatii de struguri cu diferite fructe sau ierburi aromatice. O degustare dura cat doreai, includea 3 feluri de spumante si costa minim 15$. Asta pentru probe entry level, pentru ca altfel pretul urca binisor.

Urmatoarea oprire a fost Chateau St Jean, din Sonoma. Aproape la fel de frumos ca si Domanie Carneros, insa altceva ne-a impresionat aici. Un castel intins pe vreo 10 ha cu o vie in fata cam de aceeasi suprafata, care, la intrare, avea un panou de avertizare: „Open the windows and turn off the music“. Evident, nu am inteles. Insa ne-am executat si am ramas fara glas: era o simfonie de triluri de pasarele, combinata cu fosnet de copaci, totul pe fundalul linistii absolute. Asa liniste la doar 2 km de o strada principala pare imposibil de crezut. Parcai undeva la vreo 300 m de intrare si mergeai pe jos pe o alee pietruita. Intrai intr-o curte interioara plina cu copaci, cu flori si cu multe pasarele! Dar raiul nostru se oprea aici. Ca si la Carneros, degustarile erau diferentiate: dreapta, vizitatori – stanga, degustari private. Nu mam putut abtine si am facut stanga: doi oameni in pantaloni scurti si adidasi aveau la dispozitie un domn la smoching, cu o postura impozanta si mimica serioasa, care le explica diverse. Nu am auzit prea multe, deoarece privirea somelierului personal si glasul sotului meu m-au readus repede pe intrarea corecta: in dreapta! Aici, in degustare intrau doua vinuri albe si 3 rosii (cam 60 ml de vin in total!!), din nou de la 15$ degustarea de persoana – dar ajungea si la 65$, functie de anul vinului si de modul de vinificatie – si totul in picioare, la bar! Poate pentru un cunoscator pare normal, dar pentru un iubitor de vacante si degustari prelungite de vin e cam meschin! Exista si o terasa, insa acolo era cu programare si cu alte costuri!

Feteasca neagra din America

Impresionati de primele doua vizite, am oprit si la Lenson Winery, un castel superb, aproape negru la culoare datorita vechimii, cu o vie mica de o parte si de alta… cel putin asa era de la distanta, privit prin lentilele ochelarilor mei pentru miopie! De aproape, era asa cum il descrisese Florin, adica: o casa mare, chicioasa, care incerca cu disperare sa imite un castel. Ne-am razgandit repede, cu toate bunele intentii ale gazdei primitoare de la intrare. Diferenta fata de primele doua era imensa si nu eram dispusi sa lasam mai jos stacheta.

Plecam usor dezamagiti si oprim la Kenwood Vineyards, unde ne revenim usor. O casuta simpatica, nici prea mica, nici prea mare, toata din lemn, cu butoaie cu iz de vin in fata casei, ca la bunica la tara, toamna! Superb! Intram intr-o camera de vreo 100 mp, unde un „bunic“ ne invita sa vedem butoaiele cu vin din crama, ba chiar ne lasa sa filmam! Degustarile erau si aici cam la fel: doua tipuri de vin alb, trei de rosu, incepand cu 15$ degustarea, la bar, fara scaune. Mi-au facut cu ochiul doua vinuri: un Vintage Red Wine din 2009 (cupaj de Zinfandel, Sangiovese, Syrah si Barbera) la 30$, dar si un Merlot Yulupa 2009 (cu ceva Petit Verdot si Petite Syrah), la 29$. „Vocea ratiunii“ spune sa nu cumparam (avand in vedere ca toate celelalte vinuri costa minim 40$), eu insa am spus: „de ce nu“? „Bunicul“ ne-a luat la povesti, ne-a spus ca producatorii din Napa Valley si din Sonoma au maxim 10-20 ha de vie proprie fiecare, ca restul strugurilor ii primesc de la producatori locali sau chiar din alte orase, doar ca strugurii trebuie sa indeplineasca niste standarde. Dar ne-a surprins cu adevarat cand a spus ca Feteasca neagra e ok si ca lui cea mai buna i se pare cea din Dobrogea! Poftim??? Hai, or mai fi auzit americanii de Romania, dar chiar de Feteasca neagra?

Plecam cu mari regrete ca nu am stat macar o saptamana ! Ne oprim la un supermarket sa luam apa. Ma opresc la zona de vinuri si vad un spumant de Domaine Carneros, Brut Rose din 2009, la 30$ sticla. La crama era mai mult… Explicatia am aflat-o mai tarziu: cand cumperi direct de la ei, primesti informatii despre cum este facut vinul, care este aspectul, gustul si mirosul specific, pe langa „prezentarea“ pe care o cumperi: sticla invelita in hartie personalizata cu punguta de hartie dragut inscriptionata! Plusvaloare, ce mai…

Cand spui Napa, te gandesti la vin, insa impresionante sunt si restaurantele cu mancarea specific americana gatita cu ulei sau otet specific zonei: sa mananci o salata cu „blood orange olive oil“ si „cinnamon pear white balsamic vinegar“ or „traditional napa balsamic vinegar“ chiar si pentru cei mai carnivori (ca noi!!) este superb! Si intotdeauna insotita de un rose! Nu stiu daca e bine sau nu, dar asa recomanda ei, iar daca vrei alb sau rosu, o sa-ti zambeasca spunand „excelent choise“.