Noi lansari de la Davino, in 2011

Davino va lansa anul acesta mai multe vinuri, atat in gamele superpremium (Davino, Davino Rezerva, Chateau Domenii si Domaine Ceptura), cat si in gama Faurar, destinata segmentului medium plus. Potrivit lui Dan Balaban, actionarul principal al companiei, lansarile vor fi programate incepand cu mijlocul acestui an.

Publicitate
Vinarte

Editorii Vinul.Ro au avut ocazia sa deguste inainte de lansare noutatile Davino. Vinurile albe ce isi asteapta intrarea pe piata sunt Davino Sauvignon Blanc 2010 (un vin intens, cu tonuri de soc si citrice si niste atingeri de piersica de la mineralitatea ridicata, cu o structura buna si aciditate vie) si Davino Rezerva alb 2009 (editie limitata de 3.000 de sticle). Acest vin reprezinta propunerea alba din gama Davino Rezerva, linie lansata anul trecut sub etichete create de pictorul Vladimir Zamfirescu, si va fi comercializat doar in trei locatii (restaurantul Casa di David, magazinele Vinexpert si Comtesse du Barry). Davino si-a propus sa transforme gama Reserva in produsul “top de gama” al cramei, la un nivel calitativ superior chiar si notoriului Flamboyant. In procesul de fabricatie, clasicei selectii de struguri i se adauga acum si o selectie de baricuri – doar cele mai bune butoaie fiind intrebuintate la maturarea acestor vinuri. Vinul are toate atuurile necesare sa candideze la titlul de cel mai bun vin alb romanesc: intensitate impresionanta, expresie aromatica complexa, eleganta, structura si extract apropiate de cele ale vinurilor rosii mai suave, rotunjime. O surpriza deosebita va fi Faurar 2009, vin care ofera cu mult mai mult decat cere, ca pret. Intens, tincturos, cu impresii de visina coapta, lemn, condiment, vinul emana forta, data de combinatia dintre alcool-taniniaciditate. Pe aceeasi linie se va inscrie si Chateau Domenii Rouge 2009 – dens, intens si sobru, cu atac si postgust caracterizate de caldura taninurilor condimentate. Ultima, dar nu cea din urma surpriza Davino, este cel mai nou reprezentant al familiei Domaine Ceptura Rouge, un vin inca tanar, insa atat de bine construit (structura de vin bordelez), incat face concurenta inca de pe acum celorlalte recolte din aceasta linie.