Noile vinuri Alira, dezvaluite in premiera la Restaurant Millennium – galerie foto

alira 1Un vin bun are nevoie de o companie buna. Si de o mancare pe masura, vor spune altii. Si de o atmosfera deosebita, vor adauga alti iubitori ai vinului. Ei bine, la dezvaluirea in avanpremiera a noilor vinuri ale producatorului WineRo, eveniment ce a avut loc joi, 28 martie, la Restaurant Millennium, cei peste 50 de participanti au avut parte de toate aceste ingrediente. Un motiv pentru ca seara sa dureze mult mai mult decat ne-am asteptat noi, organizatorii, dar si participantii. Insa nimeni n-a regretat. Pentru ca totul a fost la inaltime. Incepand cu vinurile, trecand prin meniul variat si bine asortat si prin ritmurile calde ale trupei Coffee Break si incheind cu salonul care a gazduit evenimentul, unul pe care il intalnesti mai rar prin industria ospitalitatii bucurestene.

Publicitate
Domeniul Bogdan

Dar pentru ca vedetele serii au fost vinurile, ne facem datoria sa le trecem, scurt, in revista. Uvertura a fost sustinuta de Rose Alira 2012, un vin proaspat, echilibrat, ce promite niste seri de vara deosebite, asta daca nu se epuizeaza stocul pana atunci. A iesit apoi la rampa unul dintre vinurile favorite ale producatorului, Feteasca neagra Alira 2011, o promisiune pentru viitor, acum, prospat imbuteliat, avand nevoie de cateva luni de invechire la sticla. Tribun 2011, o mai veche cunostinta, dar nelansat oficial, a fost la inaltime, fiind mai rotund si mai complex decat la prima intalnire, ce a avut loc in decembrie 2012. Asteptat cu nerabdare de cei care au vizitat viile de la Aliman si au gustat din struguri, Cabernet Sauvignon Alira 2010 n-a dezamagit. Corpolent, puternic, dar inca foarte tanar, vinul are ani multi in fata. La fel ca si ultimul vin prezentat joi, Cuvee Alira 2010, un cupaj de Merlot si Cabernet Sauvignon.