Nu-și imaginează viața fără vin: Ștefan Timofti

Pentru Ștefan Timofti, 35 de ani, vinul e o tradiție de familie. Toată lumea bună îl cunoaște pe “El Presidente” Marian Timofti, liderul Organizației Somelierilor din România (OSR 2011). Cu un așa părinte, și tânărul “a mâncat vin de mic copil”, după cum spune.

Activează oficial ca profesionist din 2006, când a obținut diploma de somelieri în Italia, la AIS Toscana, și de atunci spune că nu a mai putut opri “pasiunea de a cunoaște, experimenta și învăța în lumea vinului – în toate sosurile ei”. A lucrat cinci ani acolo, iar în România a fost mai întâi cunoscut pentru o colaborare de trei ani cu Casa de Vinuri Cotnari, azi fiind unul dintre care reprezintă imaginea vinurilor prahovene de la Domeniile Tohani. Este somelier, Master of Ceremony și Event Manager.

Stefan Timofti pe inalt 1Pe Ștefan îl ghidează dictonul că, dacă faci ceea ce iubești, nu vei munci nici o singură zi din viața ta. Așa că încearcă să se conformeze, după cum spune el. A descoperit de mult că România are vinuri excepționale, ce așteaptă să fie cunoscute, iar arta enologilor de aici este la același nivel cu cea a omologilor din alte țări, mult mai apreciate. “Ca profesionist, îmi doresc să transmit mai departe această pasiune și pricepere. Mă bucur că am succes, de cele mai multe ori”, spune el. Crede că un promotor de vinuri bun este cel care transmite, însă, și propria pasiune interlocutorilor. Spune că a ajuns în vin și pentru că îi place foarte mult să stea în contact cu oamenii, iar dacă ar fi să-și imagineze o altă cale profesională, e convins că ar trebui să fie tot una în care comunicarea să fie pe primul loc. Despre vinurile de Tohani, spune că succesul acestora se bazează pe calitatea produselor și pe modul în care abordează piața: “vinurile de Tohani au demonstrat că au o calitate constantă pe parcursul anilor, iar etichetele tinerești, cu referiri istorice și nu numai, alături de calitatea superioară, sunt ceea ce consumatorul caută pe rafturile unui magazin”. Faptul că echipa de la Tohani a reușit să unească toate aceste aspecte sub brandul puternic numit Moșia de la Tohani este secretul succesului.

Pentru Ștefan Timofti, “vinul este pasiune, artă și viață”. Nu-și imaginează cum ar putea exista o zi fără vin: “cred că aș muri, prefer să nu risc”, glumește elȘtirbey, Corcova, Oprișor, Liliac sunt doar câteva nume de crame românești care-i vin în minte lui Ștefan Timofti atunci când îi ceri să-ți recomande alte vinuri decât cele pe care le reprezintă sau le-a reprezentat. În ceea ce privește recomandările de restaurante, primele preferințe sunt La Conac (Iași), Amphora (Timișoara), Maimuța Plângătoare (Cluj), LaMal (Constanța) sau Keller Steakhouse (Brașov)

stefan.timofti@domeniiletohani.com
Mobil: 0754.029.011
www.stefantimofti.com
www.domeniiletohani.com