Afaceri de familie, partea a 2-a: O azienda bio si una cu palazzo pentru turism oenologic

Text si foto: Loreta Budin, Clubul Presa de Vin

Publicitate
Velvet

Rezumat din episodul 1: In episodul anterior am prezentat doua aziende agricole din zona Abruzzo, reprezentative pentru modul in care isi fac treaba – si imaginea – producatorii locali de vinuri. In acest episod, prezentam alte doua.

Metode biodinamice si Manifestul Triplu A

Publicitate
Domeniul Bogdan

Azienda Agricola Emidio Pepe vizeaza un segment de piata foarte precis: piata produselor bio/eco. Si o face cu atata arta, incat, oricat de sceptic ai fi, tot te lasi cucerit de vinurile casei. De altfel, mai bine de jumatate din productie se duce la export.

Este tot un business de familie, pe 15 ha de vie, la care trudeste deja a patra generatie. Initiata in 1899 de numitul Emidio Pepe si orientata spre partea bio de nepotul cu acelasi nume, afacerea a trecut de-acum in mainile stranepoatelor Daniela si Sofia. Si unde e mana de femeie, se cunoaste: de la conceptul „bio” s-a trecut la „biodinamic”. Asta inseamna ca regenerarea pamantului secat de energii se face cu diverse culturi ajutatoare, care readuc vitalitatea originara. N-ai cum sa demonstrezi ca nu-i asa.

Vizita la azienda incepe cu o degustare din vinurile casei productia 2006 – neobisnuite, cu un usor iz amarui, de „crud”. Licorile bio ne lasa usor descumpaniti: e clar ca sunt altceva. In timp ce ni se toarna in pahare, lumina unui fabulos apus de soare incendiaza viile si plantatiile de maslini. La orizont, se profileaza coama celui mai inalt masiv din regiune, Gran Sasso. Marea nu e nici ea departe – la 15 km.

Pe peretii salii de degustare, este afisat manifestul „Triplul A”: Agricoltori Artigiani Artisti. E un soi de credo al producatorilor bio, care nu apeleaza la tehnologii moderne. „Pentru noi nu e important sa facem un vin perfect – un astfel de vin se poate face si in Chile -, ci unul cu personalitate”, ne explica gazdele.

Vinuri „necorectate”, la 250 de euro

Suntem intivati in crama. Aici, parca e ziua recoltei. Sub ochii vizitatorilor, oamenii casei – nepoti, verisori si cumnati de-ai gazdelor, insotiti de odraslele aferente – umplu vane mari de lemn cu ciorchini grasi; apoi, toti trec la tescuit, cu picioarele ecologic incaltate in cizme de cauciuc. Vizitatorii sunt si ei invitati sa-si puna cizme si sa zdrobeasca strugurii. Picimea se distreaza de minunte, cei mari se molipsesc si ei. Se fac fotografii, se filmeaza, in timp ce mustul alb se scurge neintrerupt printr-un jgheab.

Sunt prezentate si alte ustensile traditionale, pentru desciorchinarea manuala a strugurilor rosii. Se insista pe faptul a nu se folosesc aditivi si sulfiti, ca fermentatia naturala are loc in mici tancuri de ciment, ca albele stau acolo 6 luni iar rosiile se tin 2 ani, ca imbutelierea se face manual si cu mare grija, fara filtrare, ca sticlele sunt tinute apoi in crama, la invechit.

Vinul este decantat tot manual prin turnare dintr-o sticla intr-alta – o operatiune delicata, in care e specialista doamna Rosa – sotia gazdei, Emidio Pepe. Se subliniaza ca toate operatiunile au drept scop pastrarea caracteristilor originare ale strugurelui, „nemanjite” de chimicalele si de tehnologia lumii moderne: „Aici, nimeni nu incearca sa corecteze vinul. Vrem sa-i dam sansa sa se exprime”.

Crama unde sunt depozitate, in mici piramide, vreo 300.000 de sticle e, intr-adevar, impresionanta. Sipurile stau si cate 20-30 de ani la racoare. Daca un vin tanar pleaca de la producator cu 5,85 euro sticla, unul din 1964 poate sa sara de 250 euro. Vinurile sunt DOC-uri si DOCG-uri.

La plecare, pupaturi, fluturari de maini si „mai veniti pe la noi”. Plecam cu sentimentul ca am participat la o reuniune de familie si ca, oricand ne-am intoarce, am fi bineveniti.

Un palazzo pentru turism oenologic

Gianni Masciarelli si sotia lui, Marina Cvetici, fac vinuri cu staif si ulei de masline de calitate. Mai nou, se lauda cu o lucrare aparte: renovarea unui „antico palazzo baronale” in Semivicoli, provincia Chieti. Un imobil construit in secolele 16-17, dotat cu crama. Din care nu lipsesc enormele butoaie si la fel de uriasele prese de struguri si de masline.

Restaurarea e ca e facuta de specialisti care acorda atentie fiecarui detaliu. Din toata cladirea, 11 incaperi urmeaza sa intre in circuitul turistic, pentru amatorii de istorie locala, traditie si vin.
Imobilul e un labirint de camere care dau dintr-una intr-alta. Incaperile sunt decorate cu piese de mobilier din epoci diferite, portelanuri, bibelouri, oglinzi, carti si jucarii – genul de obiecte pe care se incaleca, de-a valma, prin anticariate si prin mansarde uitate.

Ratacind prin incaperi, vizitatorul ajuge pe o terasa cu rodii si cu maslini batrani. O clopotnita inca in renovare si un zid gros de caramida, care incadreaza peisajul din vale: vii si si plantatii de maslini, parca trase cu linia. Pamantul e frumos ingrijit, e lucrat aproape cu pedanterie. Asa cum am vazut peste tot in Abruzzo.

Un ziarist francez imi spune ca, in urma cu 20 de ani, regiunea era extrem de saraca. Gratie fondurilor europene, dar si modului in care localnicii le-au gospodarit, zona s-a ridicat enorm. La ora actuala, Abruzzo se lauda cu sute de produse autohtone savuroase, realizate atat prin metode traditionale cat si cu ajutorul tehnologiilor care respecta natura. Nu sunt vorbe in vant: am putut-o constata la fata locului. O lectie din care ar avea de invatat si ai nostri.

Precizare: Ocazia de a vizita cateva crame reprezentative pentru regiunea Abruzzo ne-a fost oferita de organizatorii Conventiei internationale care s-a ţinut în perioada 12 şi 16 septembrie a.c. (Worldwide Convention Food & Wine, organizata de Inspectoratul pentru Agricultura al Regiunii Abruzzo si de Institutul Italian pentru Comert Exterior, ICE).

Evenimentul a avut drept scop principal clarificarea aspectelor legate de imaginea vinului italian în lume şi a strategiilor de adoptat, pentru a face cat mai competitive produsele locale. N-au lipsit, desigur, dezbaterile, prezentările în powerpoint, cu statistici, cifre de ultima ora si evoluţii pe ani. Li s-au adaugat sesiuni de degustare si vizite la diversi producatori, pentru ca cei peste 60 de oameni de afaceri si jurnalisti, din 40 de tari sa-si faca o idee despre ceea ce inseamna gastronomie si vinuri autohtone.