O companie din Spania va scoate pe piata, imediat dupa Paste, vinul „Prinţul din Trivale”, dedicat fotbalistului român Nicolae Dobrin, dorit în anii ’70 şi de Real Madrid. Potrivit unui material aparut in cotidianul Adevarul, o sticla de vin „Prinţul din Trivale” de 700 de mililitri va costa între 10 şi 20 de euro, iar o parte din încasări vor intra în contul familiei Dobrin.
Vinul dedicat lui Nicolae Dobrin va fi unul din colecţia „Cosecha” şi va fi fabricat în trei sortimente: alb, roşu şi roze. Pe sticlele de vin roşu şi roze se va regăsi poza lui Dobrin din zilele sale de glorie pe terenul de fotbal, in timp ce sortimentul blanc va fi unul de familie, iar eticheta va conţine o poză alb-negru cu Nicolae Dobrin si sotia sa sărutându-se, la începutul relaţiei lor.
Potrivit aceleiasi surse, si Adrian Mutu, fotbalistul care a promovat în Liga I la FC Argeş sub comanda lui Nicolae Dobrin, apare pe etichetele unui vin produs în Italia sub numele „Il Dieci di Adrian Mutu”. Vinurile lui Mutu provin din podgoria italiană Castelnuovo Berardenge. În restaurantele din România, vinul cu chipul lui Adrian Mutu costă 45 de lei, iar un pahar se vinde cu 10 lei.
Si cum se numeste firma? Sau sunteti ca la TV, nu dati numele ca sa nu faceti reclama 🙂 ?
este foaret bine ca cineva sa gindeste si la familia lui nicolae Dobrin dar vinul nu il pot face o firma romaneasca si bani sa ramina in tara’??????
Bravos Spaniolilor, sunt mai Români decât noi ! Dumneyeu s[/l odihneasc[ ]n pace ;i ]n lumin[ pe CEL MAI MARE FOTBALIST ROMÂN !