Oamenii care sfințesc locul. Și vinurile din Dealu Mare, în 2016

O colecție de articole despre “oamenii care sfințesc locul” în podgoria Dealu Mare, publicată în numărul 91 al revistei tipărite Vinul.Ro, puteți găsi pe site aici sau dând căutare după tag-ul “crame dealu mare 2016“. Pe Facebook, puteți folosi hashtag-ul #cramedealumare2016.

Condiții favorabile pentru cultivarea strugurilor roșii de mare calitate, o diversitate de tipuri de sol care permite exprimări diferite ale acelorași soiuri, în funcție de locul exact unde sunt plantate, investiții în vii și crame de multe zeci de milioane de euro și o concentrare de interese economice fără egal în industria vinului din România – acestea par să fie elementele esențiale din care poate fi “desenat” tabloul regiunii Dealu Mare. Însă nimic n-ar fi posibil fără oamenii care transformă posibilul în concret și care scriu, astfel, istoria acestei zone – și, posibil, chiar o parte importantă din ceea ce devine sub ochii noștri istoria modernă a vinului românesc. În continuare, o încercare radiografiere a zonei Dealu Mare dincolo de ceeea ce se vede cu ochiul liber: prin faptele (multe) și vorbele (mai puține) ale unor oameni care ies rar în luminile rampei, dar care “fac lucrurile să se miște”.

Later edit: Puteți găsi poveștile lui  Ștefan Ionescu & Cosmin Reaboi de la 1000 de Chipuri, Mariana & Petre Badea, Cristian Tudor de la Rovit și Crama Familiei Boieru, Mihai Baniță de la LacertA, Daniel Cojocariu de la Chateau Stanca și Dagon Clan, Dumitru Vîrgă & Stephen Donnelly de la Budureasca, Ion Marin & Mihai Rățulea & Virgil Mândru de la Domeniile Tohani, Mihail “Mișa” Rotenberg, proprietarul cramei cu același nume din Ceptura, Dan Balaban & Bogdan Costăchescu de la Davino, Aurel Rotărescu de la SERVE, Gabi Lăcureanu de la Licorna Winehouse, Fiorenzo Rista de la Viile Metamorfosis, Claudiu Porumb de la Domeniile Dealu Mare Urlați, Marius Nae de la Villa Zorilor (unde Vinarte produce legendarul Prince Matei), Fernando Mihăilescu de la Crama Ferdi. Nu vor lipsi, evident, cele două doamne pe care le-am cunoscut acolo: Aurelia Vișinescu, “doamna Fetească neagră” de la crama care-i poartă numele, și Lorena Deaconu, de la Halewood Wines – și relatarea scurtei vizite pe care am făcut-o Cristinei Staicu, de la Domeniile Franco-Române.

Dealu Mare la momentul 2016 se prezintă ca una dintre cele mai ofertante și efervescente regiuni viticole tradiționale ale României, foarte generoasă cu soiurile roșii și încă de descoperit în ceeea ce privește soiurile albe. Există o veritabilă aglomerare de viticultori și enologi cu studii, dornici să facă performanță, precum și o motivație economică și un mediu concurențial fecund, în contextul unei creșteri generale a interesului față de vin, din partea consumatorilor. O mulțime de vii și crame noi (sau reabilitate), de dimensiuni industriale sau tip “boutique”, sunt deja active aici. Principala provocare a momentului istoric pare să vină, paradoxal, tocmai de la noutățile ajunse în ultimii ani în zonă: sub tentația explorării la maximum a tehnologiilor disponibile azi în vie și în cramă, vor găsi “oamenii din Dealu Mare” luciditatea unui “stil al zonei” și “caractere individuale”, distinctive, pentru fiecare cramă?

Prima concluzie la care ajungi atunci când vizitezi Dealu Mare în ianuarie (oricât de blândă a fost vremea, cu 10-12 grade și soare la prânz) este că ești, cu siguranță, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu: de la Valea Călugărească, lângă Ploiești, și până la Merei, aproape de Buzău, se desfășoară cu fața spre soare dealuri blânde, cu pământuri mai roditoare la poale și mai pietroase spre vârfuri.

A doua concluzie – la care am ajuns rapid toți cei din grupul de 12 iubitori ai vinului care am făcut împreună deplasarea – este că nu ai vrea să lucrezi iarna într-o cramă: frigul și umezeala permanentă îți înmoaie oasele și îți slăbesc voința până la punctul în care pare un adevărat gest de eroism să repeți activitatea asta în fiecare zi. Realizezi că frigul și umezeala sunt prezente în orice cramă iarna, iar imaginea butoaielor cu vin care “se odihnesc în tihnă, la maturat”, în timp ce enologul stă la gura șemineului și degustă contemplativ “roadele naturii și ale muncii lui” este un adevărat vis erotic, băiete! Adevărul e că tot timpul sunt cisterne sau butoaie de curățat, vinuri de tras dintr-un vas în altul, fermentații de desăvârșit, degustări din tancuri de făcut și pardoseli de cramă de spălat. Iar între timp, afară, în câmp, cele 12 grade ale unui ianuarie însorit se transformă în frig tăios după câteva ore de tăiat la vie, indiferent cât de bine ești îmbrăcat. Nici nu vrei să știi cum poate fi asta la zero grade! Mai adaugă că și activitățile “de birou” sau “de laborator” presupun o birocrație de-a dreptul otomană. “Kafka, frate!”, îți vine să strigi.

Să lucrezi pământul și să-i prelucrezi roadele înseamnă în primul rând răbdare de chinez bătrân, voință metalică și un act benevol de “renunțare la sine”, oricât de ciudat – sau de banal – ar putea să sune asta: adevărul e că nu poți supune natura, ci trebuie să colaborezi cu ea! E și o bună lecție de umilință creștină în asta… Oricât ar fi avansat știința și tehnologia, natura își impune timpii ei: nu prea poți s-o forțezi, și nici nu prea e indicat. De altfel, cred că, într-o formă sau în alta, am auzit lucrul ăsta de la toți enologii sau viticultorii pe care i-am întâlnit în Dealu Mare: după răbdarea și priceperea de a crește struguri buni, știința și decizia de a interveni doar atunci când – și acolo unde – este cazul e cea care dă valoare și caracter vinurilor produse de un om sau altul.

Poate tocmai din cauza lecțiilor timpurii despre răbdare, voință și umilință primite de la mama natură, toți adevărații profesioniști ai viei și vinului pe care i-am întâlnit tind să fie oameni muncitori, echilibrați, relativ retrași și realiști. Știu ce puteri au și cu ce puteri se confruntă și găsesc mereu câte ceva nou de învățat. Au orgoliul muncii lor și entuziasm, dar primesc cu interes și critici, dacă sunt întemeiate. Au curiozitatea de a se bucura explorând diverse alte hobby-uri și pasiuni, în afara muncii de zi cu zi. Așa i-am văzut noi, așa încercăm să îi aducem și în fața voastră.

Peisaj Dealu Mare iarna

O fâșie îngustă și lungă de 70 kilometri, între râurile Teleajen (la vest) și Buzău (la est), situată pe paralela 45 latitudine nordică, podgoria Dealu Mare se întinde pe teritoriul administrativ al județelor Prahova și Buzău. Potrivit site-ului Organizației Naționale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV), relieful este compus pe de-o parte din dealurile subcarpatice (754 m altitudine la Istrița, înspre est, și 406 metri la Bucovelu, spre vest), iar pe de altă parte dintr-o câmpie piemontană aflată la poalele dealurilor, cu altitudini între 80-100 metri și 300 metri deasupra nivelului mării și cu rezerve suficiente de apă de calitate. Regimul climatic este unul temperat continental, cu ierni reci și veri calde și cu o excesivitate est-europeană mai atenuată. Potrivit aceleiași surse, temperatura medie anuală este de 11,3 grade Celsius, media precipitațiilor anuale fiind de 642 mm, cu 1520 ore de insolație în perioada de vegetație convențională.