Incepand cu 20 februarie, Organizatia Somelierilor din Romania 2011 demareaza o noua sesiune de cursuri despre degustarea vinului dedicate amatorilor.
La fel ca la prima sesiune care s-a adresat somelierilor, si la acest curs se va pune accent atat pe initierea in domeniul vinurilor produse din soiuri romanesti si din soiuri internationale cultivate in Romania, cat si pe tehnica degustarii acestora.
Inscrierea la curs se poate face contra achitarii a 150 de Euro, pentru un modul simplu, sau a 225 de Euro, pentru un modul ce include si o selectie deosebita de sase sticle de vin pentru acasa. Lectori la acest curs vor fi enologul Liviu Grigorica, creator de vinuri si consultant pentru cateva dintre cramele renumite ale tarii, Marian Timofti, presedintele Organizatiei Somelierilor din Romania 2011, Istvan Pentek, secretar general OSR 2011 si un editor al revistei Vinul.Ro.
Cursul pentru amatori va fi format din cinci module a cate trei ore, care se vor desfasura seara dupa orele de program.
Mai multe detalii despre curs si plata taxei de inscriere pot fi aflate de la presedintele OSR 2011, Marian Timofti, mobil: 0748084879, email: marian@somelierul.ro.