Party cu bule Taittinger la Charme – galerie foto

Ce este sampania pentru romani? Raspunsurile sunt multe, insa cele mai multe n-au nicio legatura cu ceea ce ar trebui sa fie sampania pentru orice iubitor al vinului. Asa, la o prima auditie, vom obtine raspunsuri gen: „E sticla aceea pantecoasa pe care o desfacem de Revelion sau la aniversarea casatoriei”, eventual cu punerea in pericol a invitatilor sau macar a colectiei de bibelouri de pe mileul mostenit de la bunica. Asta ca sa nu amintim ca, la noi, cuvantul „sampanie” e atotcuprinzator, in aceasta categorie fiind ingramadite toate spumantele, spumoasele, petiant-urile si alte vinuri cu o doza mai mica sau mai mare de dioxid de carbon. Ma mir ca inca mai avem in dictionar cuvantul sprit, ca, deh, la o analiza rapida, vom observa ca este un vin cu adaos exogen de dioxid de carbon. Si apa, veti spune, dar, sa fim seriosi, cine se impiedica in astfel de amanunte?

Publicitate
Excursii

Nu, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, sampania e altceva. Pe langa faptul ca provine numai dintr-o mica regiune a Frantei, sampania are ceva special. In finete, in corp, in arome, in perlaj. Si provoaca mereu – in conditiile unui consum responsabil –  o stare de bine. Sampania impune respect, cere o mancare buna, o atitudine si o abordare corecta – nu vă ganditi acum ca daca n-ai smoking, gata, n-ai voie la sampanie, stiti ce buna e pe iaht, la micul dejun, alaturi de persoana iubita? -, insa dacă tu ii oferi asta, ea se revanseaza daruindu-ti zambete, comunicare si apropiere.

Acestea au fost ingredientele pe care Vinul.Ro a incercat sa le ofere amatorilor de vin prin organizarea joi, 7 iunie, a petrecerii Taittinger. O petrecere in care personajul principal a fost o sampanie de top, Taittinger Brut Reserve, prezentata intr-o locatie de top, Restaurantul Charme din Centrul Istoric. Un meniu pe masura, propus de managerul Emil Manea si realizat, ca intotdeauna, cu pricepere de chef Augustin Paraschiv, a insotit paharele in care, ore intregi, s-au regasit bule si arome fine. Nu doar initiatii s-au bucurat de sampania adusa in Romania de Heinrig Distribution. Cativa clienti ai terasei (recunoaştem, mai mult cliente) au primit cate un pahar de Champagne Taittinger Brut Reserve. Au urmat, evident, zambete, conversatie si apropiere. Pana tarziu in noapte…

Publicitate