Pascal Gitton, terroir-istul din Sancerre

Regiunea Sancerre a reusit sa exploateze potentialul soiului Sauvignon Blanc atat de bine, incat vinurile de aici au devenit etalon pentru vinificatorii de pe intreg mapamondul. Insa, pentru a se ajunge la aceasta recunoastere a fost nevoie de mult efort, o mare parte din succesul zonei si vinurilor datorandu-se, potrivit specialistilor, unei “gaselnite” imprumutate de Marcel Gitton din regiunea Burgundia: fragmentarea podgoriilor in micro-terroir-uri. Aceasta strategie i-a consacrat pe Marcel si pe fiul sau, Pascal, drept doua dintre cele mai remarcabile figuri ale apelatiunii Sancerre. Pe Pascal Gitton, proprietarul Gitton Perre et fills, l-am intalnit la prezentarea pe care a facut-o propriilor vinuri la restaurantul Graf, la sfarsitul lunii mai. Cu ajutorul acestuia am incercat sa intelegem mai bine de ce a fost si este nevoie de o astfel de strategie si care sunt deosebirile dintre diferitele terroir-uri din Sancerre.

Care istoria cramei Gitton Perre et fills?

Totul a inceput prin 1945, de la o jumatate de hectar de vita de vie. Dupa razboi, tatal meu, Marcel Gitton, s-a angajat in politie, insa dirijarea traficului nu i-a fost pe plac, asa ca s-a intors acasa sa lucreze via familiei. A incercat sa vanda vinul in magazinele de vinuri si restaurante, dar in timpurile acelea toata lumea consuma vinuri rosii. Nu se stia nimic despre regiunea Sancerre. In 1953, a luat hotararea sa imbutelieze tot vinul. Mergea la targuri locale, la tot felul de expozitii. A incercat sa mearga la Paris, pentru a-l vinde din usa in usa, dar nu a reusit. Este o sarcina destul de dificila sa faci cunoscuta o zona viticola noua in Franta, pentru ca sunt foarte conservatori. In 1959, am inceput sa exportam in Marea Britanie, in 1961 in Belgia si asta a fost startul afacerii noastre.

Deci recunoasterea a venit mai intai de peste hotare…

Exact! Acest lucru ne-a ajutat foarte mult. In Franta nimeni nu stia de Sancerre, in Paris se cauta Muscadette, ca aperitiv, sau vinuri din Alsacia. La sfarsitul anilor ‘70 a inceput cresterea notorietatii zonei. In ’75 am inceput sa lucrez pentru companie si am inceput sa vand vinul in Scandinavia, Statele Unite sau Japonia. Cred ca am fost primul producator din Sancerre care a incercat sa promoveze acest nume atat de departe. Celelalte companii incercau sa se vanda mai mult la nivel local, insa noi ne-am concentrat mai mult pe export. Popularitatea Sancerre a inceput prin anii ‘77-‘78, cand cererea pur si simplu a explodat. A fost dificil sa facem acest vin cunoscut, pentru ca zona are 2.000 de hectare, ceea ce inseamna foarte putin. Cam cat Chablis, insa aceasta zona a fost renumita pentru ca este in Burgundia, o zona mare din punct de vedere calitativ, usor de vandut. Ne-am facut o nisa pe piata, si am inceput sa o exploatam.

Ati fost numit un pionier al regiunii Sancerre. De ce?

Mai mult tatal meu merita aceasta recunoastere. In momentul cand a incercat sa isi mareasca suprafata de vie, a fost sfatuit de catre batranii din zona sa planteze in terenuri calcaroase. Era orientat spre terroir, dar ii placeau si provocarile. Pe aceste locuri nu erau vii, erau paduri. Ganditi-va cat de greu a fost. Munca in teren calcaros este mai dificila, pentru ca tot ceea ce faci trebuie facut manual. A plantat in 1959, iar prima recolta a fost in 1963. Cand a degustat vinurile, acestea l-au facut sa regrete ca si-a bagat toti banii intr-un astfel de sol. La inceputul anului, vinul era ingrozitor! Asa ca a lasat vinul intr-un colt al cramei, iar in septembrie, era cel mai bun din crama. Asa am ajuns sa maturam toate vinurile pe care le producem. Cu trecerea timpului, poate ca pierzi din intensitatea nasului, din fructuozitate, dar castigi in complexitate, in corp. Un alt lucru realizat de tatal meu si continuat de mine a fost selectarea plantatiilor. Asta a fost micul nostru secret! Am incercat sa pastram fiecare terroir in parte, sa pastram puritatea fiecarui sol in parte, ceea ce ne-a ingreunat foarte mult misiunea comerciala, dar a dus la cresterea reputatiei. Avem zone in care avem cate patru tipuri de sol.

Noi propunem in acest moment 12 stiluri de Sancerre, de pe aproape 36,5 de hectare.

Sunt consumatorii interesati de terroir? Nu cumva este o strategie de marketing?

Acum 20 de ani, consumatorii nu erau asa de educati in domeniu si nu erau interesati de terroir. Acum oamenii sunt interesati de acest aspect. Cand folosesti drojdii cumparate, ajungi sa ai acelasi tip de vin indiferent de solul din care provin strugurii. E ca si cum toata lumea ar fi imbracata la fel, sau ar manca aceeasi mancare! Oamenii cred ca Sancerre este doar Sauvignon mineral si puternic aromat. Noi imbuteliem si etichetam fiecare tip de terroir in parte. Este destul de greu, mai ales in timpul vinificarii, insa merita efortul! Acum tot mai multi producatori au inceput sa identifice zonele si parcelele si sa faca vinuri separate. Didier Dagueneau, celebrul producator din Pouilly, a facut acelasi lucru, a preluat ideea tatalui meu. Noi nu avem alternative in ceea ce priveste soiurile in Sancerre. Este doar Sauvignon Blanc, asa ca trebuie sa le facem pe cele mai bune.

Detineti vii atat in Sancerre, cat si in Pouilly. Care sunt diferentele dintre cele doua zone?

Regional si administrativ, Pouilly se afla in Burgundia, iar Sancerre in Centre. De fapt, sunt ca fratele si sora. Nu stiu care dintre ele este fratele sau sora, dar stiu ca mai tot timpul a existat o concurenta intre ele. Ambele au Sauvignon Blanc. Sa stiti ca termenul Fumée vine de la faptul ca in zona soiul Sauvignon Blanc este numit Blanc Fumée. Apelatiunea originala este Blanc Fumée de Pouilly sur Loire. Asa s-a ajuns Pouilly Fumée! Americanii numesc Sauvignon ceea ce este facut in tancuri, si Fumée Blanc vinurile vinificate in stejar. Este un fel de carlig comercial! Si in Pouilly, cat si in Sancerre, se cultiva acelasi soi, se foloseste acelasi tip de vinificare, este acelasi climat. In Pouilly este multa roca sedimentara, argila, creta si cam 5% cremene, ca in Chablis. In Sancerre, este 8-10% cremene, calcar si roca sedimentara, Este foarte greu sa le compari! Pouilly pe argila este mai usor in gust, mai feminin, pe cand Sancerre este mai brutal in aciditate si mineralitate. Are mai putina finete, dar mai multa longevitate. Sauvignonul este mai evident in Sancerre, in Pouilly are mai multa finete, este mai elegant.

Credeti ca vinul frantuzesc ar trebui reinventat?

Din punct de vedere al promovarii, mai ales! Se pare ca in ultimul timp oameni se intorc spre vinurile frantuzesti. Ne plac pietele precum Anglia sau Statele Unite, dar nu facem nimic pentru o reinventare a modului de promovare. Uite cine este foarte tare in marketing in acest moment: Champagne, Alsacia si Languedoc! Sistemul de Apelatiuni este complicat, la fel si etichetarea. Nu sunt la indemana tuturor. Vinul frantuzesc creste, peste tot se cauta calitatea. Oamenii incep sa isi piarda increderea in vinurile noi si se intorc la ceea ce cunosc. Nu te apropii atat de usor de vinurile indiene, chinezesti sau pakistaneze! Producatorii de vinuri din Franta au neglijat mult timp restul lumii. Insa Bordeaux, Valea Loirei sau Languedoc au inteles acest lucru si incep sa isi schimbe atitudinea. Burgundia se pare ca nu!