Pelegrin la Curtea regală din Măcin

Cred că prima dată am ajuns la Măcin în 2004, trecând cu bacul pe la Smârdan, dinspre Brăila, și-mi aduc aminte că am fost fascinat de modul în care (mi se părea mie că) funcționează un model de agricultură integrată: la vremea respectivă, exista acolo nu doar crama mic-industrială (dotată rudimentar, chiar și după așteptările mele scăzute de atunci), ci și o frmă de vaci și o distilerie. Văcuțele dădea lapte, care era vândut, dar dădeau și bălegar, care îngrășa solul; via dădea struguri, din care se făcea vin, iar din resturile de struguri rămase după presarea pentru vin se făcea alcool. Mi-am zis atunci că mai rămâne ca văcuțele să mănânce frunze de viță de vie și, astfel, s-ar fi închis un cerc aproape perfect. Mă rog… Azi, nu știu să mai existe vreo distilerie la Alcovin Măcin, și nici vacile nu știu pe unde s-or fi împrăștiat. Dar “pelerinajele” mele pe la ei nu s-au terminat în 2004.

Publicitate
Domeniul Bogdan

În 2016, via există, crama (între timp dotată la nivelul tehnologic actual) există și ea, iar numărul vinurilor (sau cel puțin al gamelor de vinuri) produse aici a crescut: Pelegrin, Curtea regală, Trei brațe, Tres Rosae, Renatus pot fi întâlnite pe destule meniuri de restaurant sau rafturi de magazine. Sigur – deși oamenii de-acolo mi-au explicat de câteva ori ce-i cu denumirile astea, mi s-a părut că nu prea au (majoritatea) legătură cu locul! – Alcovin n-a cucerit încă notorietatea națională cu ele! Dar, în vremurile astea, după părerea mea, pentru simplul fapt că Alcovin a rezistat și a reușit să țină pasul cu piața și tehnologiile cred că ar merita câteva bătăi din palme. Și asta se datorează, evident, oamenilor care au știut să “piloteze” corabia prin vremuri nu tocmai generoase.

Macin vie iarnaPe “oamenii vinului” de Măcin – vânători pasionați, trăitori de viață bună, bucătari iscusiți și oameni de bine, în general – i-am cunoscut mai bine în acel februarie de pomină din 2012, când sudul și estul României au fost îngropate sub zăpezi 4 săptămâni. Ne-am nimerit într-o vizită de presă acolo și, după o zi de degustări și plimbări prin vii, am fost nevoiți să petrecem – vreo 20 de persoane – o noapte într-un dormitor comun, de la mansarda benzinăriei de la ieșirea din Măcin spre Tulcea. A fost fermecător, vă spun: după o zi plină, când ne-am schimbat cu toții în pijamale, din restaurantul de dedesubt a început să răzbată muzica, drept pentru care am coborât și noi – în pijamale și bocanci – și ne-am alăturat petrecerii, la o zi de naștere. A fost o frumoasă înfrățire între popoare și, dacă Dunărea n-ar fi fost înghețată, cred că am fi sorbit-o și pe ea. Dar să las pentru vremea senectuții aceste aduceri aminte, și să mă întorc la cramele noastre!

Publicitate

Macin crama piatraAlcovin Măcin s-a înfiinţat în anul 2002 și exploatează aproximativ 300 ha de viţă-de-vie. Este parte din Podgoria Sarica Niculiţel, cea mai veche podgorie a Dobrogei, localizată în județul Tulcea (Dobrogea de nord). Zona este de un pitoresc aparte, cu adânci rădăcini în istorie, și numeroși turiști o vizitează în fiecare an pentru a-i admira relieful și pentru a-i vizita cetățile și mănăstirile (să nu mai vorbesc despre traseele de off-road preferate de motocicliștii pasionați). Potrivit cercetărilor pe care celor de la Alcovin la face plăcere să le citeze, trecutul regiunii se întinde dincolo de perioada colonizării romane: după grecii care au dat numele Pontului Euxin, în nordul Dobrogei, romanii s-au instalat temeinic încă din secolul II, construindu-şi o serie de castre pentru apărarea imperiului de atacurile populaţiilor barbare, mărturie stând castrele Arrubium (localitatea Măcin), Noviodunum (Isaccea), Aegesius (Tulcea), Troesmis (Turcoaia) etc. Viile Alcovin sunt împărțite în două areale – unul în zona Cerna, situat între “Parcul Naţional Munţii Măcinului” şi “Rezervaţia Silvică Dealul Chervant”, celălalt pe dealul Carcaliu, într-o zonă protejată aflată în reţeaua Europeană – situl “Natura 2000”. Viţele de vie nou plantate aici provin din pepiniere renumite din Italia şi Franţa, potrivit reprezentanților Alcovin, iar investițiile pentru înfiinţarea suprafeţelor şi pentru prelucrarea strugurilor, au adus în vie și cramă tehnologii de ultimă generaţie. Capacitatea de prelucrare şi stocare a centrului de vinificaţie este de aproximativ 2.300 tone struguri pe campanie de vinificație, iar capacitatea liniei de îmbuteliere este de 2.500 butelii de sticlă pe oră. Vinurile obţinute se livrează atât sub formă îmbuteliată (butelii sticlă 0,75 l şi bag-in-box) cât şi vrac. Merită încercate, după buget.

Numele sub care este cunoscută crama: Crama dobrogeană
Numele firmei: SC ALCOVIN SRL (Vinuri de Măcin)
Adresă fizică (poștală): Str Viticultori, nr 2, Măcin, jud Tulcea
Mărci comerciale: Pelegrin, Curtea regală, Trei brațe, Tres Rosae, Renatus
Suprafață de viță de vie în exploatare: aprox 300 hectare, Viile sunt amplasate pe terenuri cu altitudini cuprinse între 50 și 200 metri deasupra nivelului mării, în amfiteatre largi, deschise către valea Dunării. Solurile sunt predominant cernoziomice, cu caracteristici de sol slab tasat și condiții foarte bune pentru cultivarea viței de vie, pe fundament din roci cristaline cutate prehercinic, roci magmatice (granite și bazalte) și roci sedimentare. Clima este continental excesivă, cu precipitaţii reduse (sub 400 mm/an), cu veri călduroase, ierni reci, însă vecinătatea cu Dunărea și Delta Dunării la nord, cu pădurile întinse de la sud, coroborată cu expunerea preponderant nordică a arealului, atenuează efectele caniculei din timpul verii.
Soiuri cultivate: Aligote (25 ha), Riesling italian (25 ha), Chardonnay (22 ha), Muscat Ottonel (20 ha), Sauvignon Blanc (17 ha), Tămâioasă Românească (15 ha), Fetească regală (14ha), Fetească albă (10 ha), Viognier (albe); Merlot (27 ha), Fetească Neagră (14 ha), Cabernet Sauvignon (13 ha), Pinot Noir (5 ha),  Petit Verdot, Shiraz etc. dintre soiurile roşii.
Winemaker și director general: Faic Imsel, Ionuț Gadiuță (enolog și inginer șef) și Ihar Lukomski (director general)
Contacte:
Tel/Fax: 0240 573 368
Tel: 0743 147 236
office@vinuridemacin.ro
marketing@vinuridemacin.ro
www.vinuridemacin.ro
La cramă se organizează degustări. Cea standard, la care se prezintă 5 tipuri de vin, se organizează pentru grupuri de minumum 15 persoane  numai în zilele lucrătoare, între orele 11.00-15.00 și este însoțită de gustări reci, formate din brânzeturi, mezeluri crud-uscate, legume de sezon și apă plată/carbogazoasă (persoană de contact: Dan Staicu. Tel: 0733.104.270, office@vinuridemacin.ro, dan.staicu@vinuridemacin.ro)