„Este pelinul o băutură aromatizată pe bază de vin destinată preponderent nostalgicilor, sau ar putea fi relansat cu succes ca un produs modern?”. A fost tema centrală de dezbatere într-o vizită pe care am făcut-o la început de iunie 2022 la cel mai important producător de pelin din România, Domeniile Urlați. Mărturisesc, așa cum am mai argumentat: pentru mine, cel mai important obiectiv al vizitei a fost să văd dacă pot stârni interesul unor profesioniști ai ospitalității moderne față de pelin. Împreună cu managerul de la Urlați, Gabriel Rădulescu (foto sus), alături de doi proprietari HoReCa trendy din Capitală – Bucătăria. Localfood și Corks Cozy Bar – cu colega Adelina Boboc și cu publicistul Cosmin Dragomir (autorul cărții „Curatorul de zacuscă” și co-inițiator al Congresului pentru gastronomia și vinurile din România), am discutat despre viitorul – economic, social, cultural – acestei băuturi de tradiție în sudul României. Firește, numai viitorul va răspunde la toate semnele de întrebare. Dar am riscat și noi să fim Mafalde, cu niște răspunsuri la buzunar, continuând discuția de la cramă la resortul enoturistic Casa Timiș, din Dealu Mare (nu l-am adus întâmplător în discuție, veți vedea mai jos).

Este pelinul o „băuturică” sau o valoare identitară românească? Depinde (și) de noi

O să pornesc cu o scurtă paranteză: în 2017, când am organizat, împreună cu Chef Nico Lontras și cu publicistul Cosmin Dragomir, primul Congres național pentru gastronomia și vinurile din România, NU EXISTA, cu excepția ZEXE și Hanul Ancuței, niciun restaurant cu mare vizibilitate sau prestigiu la nivel național care să promoveze gastronomia românească. Spațiul gastronomic elitist vorbea doar de frittata, maltagliati con gamberi e zucchini, cotoletto di maiale și minestrone, pizza cu trufe și ragu-uri. Biata sarma înghesuită în foaie de viță sau de varză, grăsuț-sfârâiciosul mititel – și celelalte asemenea – nu mai erau „mâncare de vreo fală”, ci fuseseră izgonite „la împinge tava”, în oboare și pe la nunți cu care niciun mare Chef n-ar fi fost dispus să se laude. Dar, odată ce am început să vorbim între gastronomi, jurnaliști, bloggeri și consumatori, a devenit clar că bucătăria românească de tradiție este, de fapt, foarte interesantă – și nu doar pentru nostalgicii trecuți de o anumită vârstă. Tânăra generație autohtonă, care nu mai gătea sarmale, le avea totuși înscrise în memoria gustului; turiștii care vizitau diverse locuri erau curioși de bucatele regionale; vânzarea de ciorbe de burtă mergea foarte bine la nivel de mase (și de mese). DUPĂ aceste discuții (atenție, nu zic „datorită”!) au început să apară mai multe localuri cu meniuri și nume inspirate din bucatele de tradiție. Între ele, resortul Casa Timiș, care s-a bazat pe tradiție (arhitecturală, gastronomică) pentru a cuceri aprecierile publicului și ale specialiștilor și notorietate care depășește granițele țării, chiar dacă nu practică deloc prețuri „populare”.

Și-acum închid paranteza despre istoria resurecției bucătăriei tradiționale și ne întoarcem la pelinul nostru cel de toate zilele.

„Mă-ntorc la tine iar și iar, mare albastră”?

Versurile de mai sus sunt ale unei melodii din anii ’80: a revenit în 2014  și a explodat în topuri – remixată, reinterpretată, cu versuri modificate – devenind una dintre cele mai populare muzici în marile cluburi care „setează trenduri”. „Cea mai sinceră formă de admirație este imitația”, spune o vorbă de duh. Periodic, „imităm” cu toții trecutul, reinventându-l la un nivel sau la altul: fie că e vorba de obiceiuri vestimentare (moda „se întoarce”), comportamente în familie sau în societate, consum de muzică, alimente, biciclete vintage și altele care ne-au marcat – toate „se întorc”. De ce n-ar fi asta posibil și cu o băutură care este deja „gravată” în memoria colectivă, gustoasă, reconfortantă precum pelinul?

Remixată, modernizată ca aspect, cu argumente pe placul tineretului și o comunicare actualizată la rigorile social media, cred că băutura aromatizată numită pelin are șanse să revină la modă, așa cum o demonstrează multe exemple din domeniu pe plan internațional (digestivele și aperitivele italiene, franțuzești, austriece etc; retsina grecească; vinurile orange) sau din alte domenii (muzică, modă, gastronomie etc). Rămâne de văzut când. Și CINE îi va convinge pe „noii consumatori” că pelinul e o băutură „în care să se regăsească”, cu tot setul valorilor de viață?  Teoretic, șansa asta ar trebui să aparțină liderului de piață în materie de pelin.

Și, dacă tot am fost la Domeniile Urlați, să vorbim și despre vinurile „serioase”…

… am descoperit: o Fetească albă 2021 im-pe-ca-bi-lă, din tanc: arome intense, gust plin, textură cremoasă, final lung excelent; o Fetească neagră 2020 superbă, cu arome de prună uscată, vanilie gust ușor vegetal momentan, aciditate suculentă, postgust mediu foarte agreabil; blendul de barrique pentru Incantation – pur și simplu wow!; aceeași Fetească albă din tanc împletită frumos cu Sauvignon blanc în gama Saac (noua sticlă, serigrafiată) tipic, ierbos, elegant, atletic; Sauvignon blanc barrique – corp bun, lemn foarte prezent – un vin într-o ediție limitată de doar câteva mii de sticle (aproximativ 3.000) considerat de proprietari drept „important” pentru prestigiul cramei. Să nu uit de efervescentele pelinuri Zzpelin, inițial destinate exclusiv sectorului HoReCa dar pe care eu sper să le văd din ce în ce mai mult și la rafturile retailului internațional.