Petreceri corporatiste la crama

Dezvoltarea relatiilor personale, pe langa cele profesionale, ridica nivelul performantei oricarei echipe. In cazul marilor corporatii, cu un numar foarte mare de angajati, acest lucru este mult mai greu de facut, motiv pentru care managerii acestor echipe organizeaza traininguri in alte locatii decat cele ale companiei – la munte, la mare, pe insule exotice si, mai nou, in cadrul cramelor. In ultima vreme, tot mai multi producatori romani de vinuri si-au dezvoltat latura enoturistica si organizeaza in cadrul cramelor proprii programe de degustare, inscrise in circuitele turistice sau asociate programelor de training din cadrul companiilor interesate. Vinul.Ro va prezinta cativa dintre producatorii care ofera astfel de pachete.

Publicitate
SelectWine

SERVE

SERVE a fost prima crama din Romania care a organizat anual la sediul sau de productie din Ceptura sesiuni de degustari si training personal pentru ospatarii din Bucuresti si din tara. Degustarile au loc in incinta zonei de productie, in sala de degustare special amenajata in acest scop. De asemenea, se pot organiza si degustari de verticale din anumite sortimente de vin aflate in vinoteca. In ceea ce priveste dimensiunea grupului, trebuie sa fie intre 10 si 30 de persoane. Grupul va fi consiliat, pe toata durata degustarii, de un reprezentant SERVE. Cele trei pachete de degustare sunt accesibile la preturile de 40 – 60 si 70 de lei: varianta 1, pentru gama Vinul Cavalerului, varianta 2, pentru Terra Romana, si varianta 3, pentru un pachet mai complex – Vinul Cavalerului, Terra Romana, un cuvee alb – Amaury, un cuvee rosu – Charlotte. Pentru cazare se recomanda Conacul dintre vii sau Casa Colinelor, aflate la 10 km de crama.

Casa Olteanu

Publicitate

Intrucat Casa Olteanu este foarte aproape (3,5 km de Iasi) de centrul turistic la regiunii moldovenesti, cu o piata a turismului reala, enoturismul este o nisa pe care proprietarii doresc sa o exploateze la maxim. In colaborare cu agentiile de turism, crama ofera mai multe pachete, dintre care cele mai solicitate sunt degustarile si organizarea unor evenimente corporate in sala de degustare. Fiecare pachet include un tur al oaspetilor in crama, degustari din vasele de fermentare sau in sala de degustare. Pachetul de degustare poate cuprinde un platou traditional sau mese mai complexe. In ceea ce priveste cazarea, crama colaboreaza cu cateva pensiuni din zona. Pretul orientativ pe degustare este de 15 euro/ persoana, fiecare turist primind cate o sticla cadou din vinul preferat. Grupurile de vizitatori pot ajunge la maxim 40 de turisti. In urma colaborarii cu agentia de turism Icar Tours, la Casa Olteanu au avut loc evenimente cu grupuri private, printre care reprezentanti de la BBC, Siemens si alte grupuri de firme din Romania.

LacertA

Serviciile pe care le ofera crama LacertA se rezuma la plimbari/circuit cu ghid prin crama si in podgorie si doua tipuri de degustari de vin: “Prima impresie”, pentru care se pot alege 3 dintre cele 14 vinuri disponibile si “Degustare intensiva”, cu 6 vinuri. In momentul de fata, nu se ofera cazare sau masa, pe aceste segmente crama colaborand cu agentiile de turism din zona. In sala de evenimente, crama gazduieste seminarii, team-building-uri, precum si evenimente de tipul concertelor de jazz, concursuri de gatit, petreceri corporate sau private, seri cu diverse tematici etc. In lunile septembrie si octombrie, crama vine in intampinarea clientilor cu un pachet special numit „Must proaspat si tulburel“. Preturile pachetelor pentru degustari difera de la caz la caz, un pret orientativ ar fi de circa 29 – 69 lei / persoana. In afara turistilor din Romania, managerii cramei mizeaza si pe o mare afluenta de turisti din strainatate, dupa tiparul anilor trecuti, cand au avut ca oaspeti turisti din Austria, Germania, Spania, Franta, Italia, Belgia sau SUA. Cu acest gen de evenimente si prin vanzarea produselor direct din „shopul din curte“, se estimeaza o rotunjire de pana la 20 % a cifrei de afaceri.

Cotnari

Pachetele turistice oferite de Cotnari sunt variate, insa in principiu cuprind un tur al combinatului de vinificatie si al cramei acestuia, o degustare de vinuri, la care se poate servi masa de pranz sau cina, mese personalizate in functie de cerintele clientilor. Desi in cadrul cramei nu exista posibilitatea de cazare, compania colaboreaza cu Hotel Coroana, 3 stele, din localitatea Targul Frumos, aflat la 20 km de Cotnari. Pentru pachetul cu vizita si degustare (fara masa), grupul trebuie sa fie minim de 10 persoane, pentru pachetul vizitatorii care vor si masa, grupul minim este de 20 persoane, iar pentru vizitele din weekend, minim 40 de persoane. Bucataria cramei poate servi pana la 200 de persoane. La cerere, se poate organiza si un program artistic cu muzica folclorica romaneasca. Pana acum, la Cotnari s-au organizat evenimente precum Congresul International de Neonatologie, cu peste 160 persoane, vizite pentru turistii care au vizitat Bucovina, delegatii oficiale, precum cea a presedintelui Macedoniei si a ambasadorului Coreei.

Murfatlar

Invitatii care trec pragul Cramei Murfatlar au sansa de a descoperi povestea vinului de aici si de a simti spiritul dobrogean autentic la el acasa. Pe langa vizitarea cramei, acestia mai pot vizita si Muzeul Viei si Vinului, in cadrul caruia sunt expuse obiecte de patrimoniu, care atesta practicarea viticulturii pe teritoriul dobrogean de peste 2.000 de ani.

Crama Murfatlar ofera un pachet complex cu degustare, masa, vizita cramei si a Muzeului Viei si Vinului. Capacitatea in interior pentru un eveniment in stil banchet este de maxim 360 de persoane, iar standing, de 1.000 de persoane. Exista si posibilitatea de a organiza evenimentul in aer liber, pe pajistea din fata restaurantului, unde spatiu si numarul de locuri devine aproape nelimitat. Din vizita cramei nu poate lipsi degustarea vinurilor, cei interesati fiind initiati in arta degustarii de catre specialisti, in limba romana sau engleza. O sesiune de degustare cuprinde 5 probe din ani diferiti si sortimente din crama Murfatlar. Crama ofera 2 variante: prima cuprinde degustare de 5 vinuri Murfatlar, la pret de 6 euro, iar a doua cuprinde degustare de 5 vinuri premium, la pret de 13 euro. La restaurantul Crama Murfatlar se pot servi preparate traditionale specific dobrogene, preturile variind de la 6 la 12, respectiv 24 de euro, in functie de varietatea si complexitatea preparatelor.