Romanii consuma 25 de litri de vin pe an, in conditiile in care vinul imbuteliat la sticla de 0,75 l reprezinta doar 3 (!) litri din aceasta cantitate. 1,5 milioane de hectolitri de vin au fost vanduti in ultimul an prin retelele comerciale, iar un milion de hectolitri – prin vinariile „de cartier”. In acelasi timp, piata nefiscalizata a vinului a ajuns la 3 milioane de hectolitri, conform directorului general al Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe. „Este vorba de vinul care se considera a fi autoconsum, insa este, de fapt, vandut la marginea strazii”, explica Ovidiu Gheorghe. In bani, cei 3 milioane de hectolitri reprezinta o piata de minim 300 de milioane de euro (calculat la 1 euro/litru), adica pierderi pentru statul roman de aproximativ 120 de milioane de euro.
„In acest context, noua ordonanta guvernamentala, OUG 54/2010, care ar fi trebuit sa combata evaziunea fiscala, este o amenintare reala pentru multi dintre producatorii de vin din Romania: statul intarzie sa isi plateasca datoriile fata de producatori, care acumuleaza, la randul lor datorii. Conform noii ordonante, statul le poate revoca autorizatia de antrepozitare fiscala, ceea ce inseamna, de fapt, inchiderea firmei”, spune Gheorghe.
Scaderi masive, viitor sumbru
Noua ordonanta aduce o serie de probleme si pentru importatorii de vinuri si bauturi alcoolice, care sunt acum obligati sa efectueze timbrarea produselor accizabile exclusiv in tara de origine a produselor. „Am luat legatura cu Directia Vamilor si incepem sa cautam o solutie pentru simplificarea procedurilor de import pentru vin”, a declarat directorul PNVV.
In ultimii doi ani, piata vinului din Romania a scazut progresiv cu cate 10%, iar scaderea estimata pentru acest an este si mai mare, atat din cauza scaderii veniturilor in unele categorii sociale, cat si din cauza majorarii TVA-ului. Conform estimarilor PNVV, piata de vin ar putea scadea in 2010 cu pana la 30%. Deja, unii producatori au inregistrat scaderi ale vanzarilor – si ca volum, si ca valoare – de peste 50%. Cel mai putin afectat segment a fost, previzibil, cel al vinurilor ieftine: vrac sau ambalate la PET, ceea ce spune suficient despre nivelul de cultura a vinului din Romania. „Avem un handicap fata de Ungaria, de exemplu, de cel putin 10 ani. Starea pietei de astazi este cauzata, partial, si de faptul ca Romania a aderat tarziu la Uniunea Europeana, pierzand startul in campaniile de modernizare, reconversie si retehnologizare a cramelor, zona in care statele UE s-au bucurat, multa vreme, de subventii considerabile”, explica Ovidiu Gheorghe.