Fac multe pentru vin, chiar daca nu lucreaza neaparat intr-o crama. Insa lor li se datoreaza in mare masura calitatea tot mai ridicata si aprecierile pe care incep sa le culeaga vinurile romanesti. Vinul.Ro va prezinta cateva figuri reprezentative din lumea vinului, fara de care imaginea viticulturii si a vinificatiei nationale ar fi fost, probabil, mai sumbra.
Portretul acestei luni este dedicat unui om pe care multi dintre iubitorii vinului din Romania nu l-au intalnit niciodata. Poate nici n-au aflat ca exista. Au gustat, insa, multe din vinurile create de acest personaj. Un italian care, dupa 14 ani de exil autoimpus, nu mai vrea sa plece din Romania. Pentru ca s-a indragostit de ea si crede cu tarie in potentialul vinului romanesc. Fiorenzo Rista s-a nascut in 15 iunie 1961, la Torino. N-a apucat sa stea prea mult prin zona, pentru ca tatal lui, inginer topograf, era trimis prin toata Italia si, cel putin la inceput, isi lua familia dupa el. Dar legatura cu Piemonte nu putea fi desfacuta cu una, cu doua. Parintii erau originari din Alba, loc care, cel putin din punct de vedere al vinului, nu mai are nevoie de prezentare. Si macar o data la doua luni, toata familia se reunea acolo, unde stra-strabunica lui Fiorenzo inca pregatea singura tagliatellele care nu lipseau de la masa de duminica. Sosurile, insa, le prepara bunica lui, cea care, atunci cand Fiorenzo a trecut in clasa a opta, i-a facut o propunere care i-a schimbat viata. „Bunica mi-a sugerat sa ma mut la ea si sa urmez liceul de enologie din Alba. Era un liceu atipic, pentru ca, in acea vreme, cursurile durau sase ani. Poate si pentru ca, pe atunci, nu exista specializare la facultate. Faceai liceul, luai diploma si te angajai“. Fara sa aiba nici cea mai mica traditie viticola in familie – „nu pot sa spun ca alor mei nu le placea vinul, dar nu stiu ca cineva sa fi avut vie“ – Fiorenzo a acceptat. „Din clasa a 5-a incepusem sa studiez o gramada de materii cu care n-aveam nicio legatura. Mai ales latina. Imi placeau biologia, chimia, dar cel mai mult a contat ca liceul avea propria crama, laboratoare si ca, printre materiile de studiu, figura si degustarea vinurilor“, povesteste italianul.
Scoala de dupa scoala
La 20 de ani Fiorenzo devenea enolog cu patalama, insa n-a intrat direct in paine. A plecat in armata, la vanatori de munte. Ii placea schiul, asa ca, pentru el, acel an sub drapel a fost mai degraba o placere. Iar in 1982 s-a intors acasa, in Alba, cu gandul sa se apuce de facut Barolo. Numai ca, pe atunci, nimeni din zona n-avea nevoie de enolog. Singura oferta era de la o firma din Milano, Sperone, care cumpara vin fie pentru imbuteliere, fie pentru a produce derivate, precum vin spumant, vermut sau distilate. „A fost o a doua scoala pentru mine, am invatat foarte multe. Se lucra si la scara industriala, dar si la fineturi. Si-acum imi aduc aminte de un Amaro, se numea Kirof, cel mai bun pe care l-am baut eu in viata mea“. Mama lui Fiorenzo, ramasa la Alba, n-a fost deloc fericita ca i-a plecat baiatul. Si a incercat sa-l aduca acasa. A reusit abia in 1986, cand un enolog, prieten de familie si consultant la o crama din Alba pe care tocmai o achizitionase Edoardo Miroglio, i-a spus ca era nevoie de un enolog care sa stea in acea crama. „Mama m-a trimis la intalnire si am batut palma. Dar n-am ramas acolo decat un an si jumatate. Eu si administratorul aveam idei diferite in ceea ce priveste gestionarea cramei. Numai ca el era cumnatul lui Edoardo. Oricum, am lucrat vinurile la care visam. Nebbiolo, Barbaresco, Barolo, Dolcetto, Barbera, am facut de toate“. A plecat tot in zona, la Fratelli Casetta. „Am inceput in ianuarie 1988 si am ramas acolo aproape 10 ani. Mai precis pana in 14 septembrie 1998, cand am ajuns in Romania“, isi continua povestea enologul italian.
Proiectul Vinarte
Sosirea in Romania are si ea o poveste in spate. Din ce in ce mai nemultumit de colaborarea cu Fratelli Casetta, intrucat nu-si putea exprima in voie filozofia vinificarii, Fiorenzo si-a anuntat prietenii ca este in cautarea altui loc de munca. „M-as fi dus oriunde in Italia, poate, mai putin, Sardinia. Nu pentru ca nu fac vinuri bune, nu pentru ca oamenii nu sunt deosebiti, ci pentru ca au un dialect imposibil“. Si intr-o seara, la o discutie cu un coleg, consultant pe viticultura la crama lui Fabio Albisetti din Toscana, a aflat de proiectul Vinarte. Despre investitiile de acolo, despre faptul ca prietenul sau, Federico Curtaz, acceptase deja sa fie consultant pentru vie si in Romania, despre faptul ca exista si un consultant pe vin, Attilio Pagli, un enolog cu o cota imensa in Toscana, dar, ce era cel mai important, a aflat ca Vinarte cauta un enolog cu experienta care sa stea in Romania si sa conduca personal lucrarile, evident, dupa consultarile cu cei doi. „Mi-aduc aminte ca nu am cerut decat o intrevedere cu domnul Albisetti. N-am vrut sa vad via, crama sau dotarile din Romania. Ei bine, a treia zi am plecat la Monte Carlo, l-am cunoscut pe domnul Albisetti, iar apropiatul sau, Alexandru Paler, mi-a dat sa gust un vin alb pe care tocmai il produsese Vinarte, Chateau Cotnari, un cupaj de Feteasca alba, Francusa si Tamaioasa Romaneasca. Asa mi-am dat seama ca se pot face vinuri bune in Romania“. Dupa cateva zile, a aflat ca a fost acceptat. „Nu le spusesem alor mei nimic. M-am intors acasa si am anuntat ca plec in Romania. Mama era sa lesine. Tata, in schimb, m-a sustinut si mi-a spus ca, in cazul in care nu reuseam, ma puteam intoarce oricand acasa. Intr-un fel, eram asigurat“. A avut cateva probleme cu Fratelli Casetti, cei de acolo nu prea ar fi vrut sa-l lase sa plece in plina campanie, insa Fiorenzo a gasit un inlocuitor si a rezolvat problema.
Eterna si fascinanta Romanie
Primul soc l-a avut chiar la intrarea in tara. Nu stia ca are nevoie de viza, asa ca a trebuit sa se intoarca la ghiseu si sa mai stea inca o data la coada. A iesit din aeroport abia dupa vreo doua ore de la aterizare, numai ca omul trimis dupa el plecase. S-a asezat pe valiza cea mare, in care avea toate cartile de enologie si viticultura pe care le stransese in viata, si a asteptat. Dupa jumatate de ora a primit un telefon de la Basil Zarnoveanu, care a trimis din nou masina dupa el. „Se facuse deja intuneric, afara ploua marunt, era frig, iar pe vremea aceea intre aeroport si Bucuresti predominau terenurile virane. Iar cand am ajuns in oras, primul lucru pe care l-am vazut a fost Casa Scanteii, in fata careia inca trona statuia lui Lenin. Doamne, unde am ajuns, m-am intrebat“… Si a inceput munca. In principal la Zoresti, dar mergea si la Cotnari. Iar in prima sa campanie se poate lauda ca a produs un vin icon pentru tot ce inseamna vinul romanesc: Prince Matei. A fost si dorinta, pentru ca Vinarte isi propusese sa creeze un vin tip Bordeaux pe baza de Merlot, dar a fost si noroc. Pentru ca, date fiind impuritatile din vie, o parcela de Merlot izolata intre soiuri albe a fost efectiv uitata de catre cei de la IAS. Cand a vazut-o, Fiorenzo le-a interzis sa o recolteze si a tinut strugurii, de o calitate foarte buna, pana la mijlocul lui octombrie. Asa a inceput povestea unuia dintre cele mai apreciate vinuri romanesti. In paralel, Fiorenzo progresa si cu aprofundarea limbii romane. „M-a ajutat mult si faptul ca televiziunile nu dublau filmele. Iar pe atunci erau foarte multe filme italiene“. Insa l-a ajutat si faptul ca, pe 17 octombrie, la Mizil, a cunoscut-o pe Lucretia, cea care urma sa-i devina sotie.
Vin dupa vin
Dupa trei luni a inceput nebunia. La inceputul anului 1999 Vinarte a cumparat proprietatile de la Bolovanu si Starmina si enologul a inceput naveta. „Atunci era sa lesin eu, cand am vazut ce ma asteapta. Viile mai erau cum mai erau, insa cramele… Mai ales la Bolovanu, unde a trebuit sa refacem totul. Plus ca eram mereu pe drum. O zi mergeam la Zoresti, apoi plecam la Bolovanu si de acolo, la Starmina. Faceam saptamanal cam 1000 de kilometri, cu masina din dotare. Apropo, stii ce masina aveam? Un Aro 10“, povesteste ironic Fiorenzo. De Aro a scapat abia dupa un an. „Eram la Cotnari , iar domnul Sergio Faleschini venise la Iasi cu avionul, spunand ca, la intoarcere, va veni cu mine in masina. Eu am incercat sa-l avertizez, dar n-a vrut sa inteleaga. Ei bine, cand am ajuns la Bucuresti, Sergio mi-a spus: «Eu cu masina asta nu mai merg, dar nici tu!» Si dupa doua zile aveam o Nubira“.
Intre timp, portofoliul de vinuri Vinarte crestea ca Fat-Frumos. La Zoresti se nasteau Red Paradox, apoi Assolato, la Bolovanu, Soare si Castel Bolovanu, iar la Starmina apareau initial Prince Mircea, Sienna si Cuvee D’Excellence, dar si vinurile din gama pestilor, Beluga, Sevruga, Osetra. Multumiti de munca lui Fiorenzo, asociatii i-au facut un contract de munca pe perioada nedeterminata. Iar italianul si-a continuat treaba. Cu noroc pentru Vinarte. Noroc cauzat tot de impuritatile din vie, de data aceasta la Starmina. „Ramaneau destui struguri albi prin parcelele de rosii, pe care le culegeam mai tarziu, uneori chiar si in noiembrie. Asa am descoperit ca aparea mucegaiul nobil. Am vorbit cu Federico Curtaz si ne-am pus pe treaba“. Si, in anul 2000, a aparut Sirena Dunarii, alt vin de referinta in peisajul romanesc. Repetat, din pacate, doar anul urmator. Deocamdata. Iar patru ani mai tarziu, la cererea expresa a lui Fabio Albisetti, aparea Floare de Toamna.
Marchizul Antinori crede in vinul romanesc
Vinarte se punea pe picioare, formase specialisti, iar din 2007 enologul italian mai urmarea doar sectia Villa Zorilor, din Dealu Mare. Un an mai tarziu, a incetat contractul cu Vinarte. Pana atunci, insa, deja casatorit cu Lucretia si indragostit de potentialul viticulturii romanesti, Fiorenzo a decis ca va ramane in Romania. Si a investit in propria vie. A inceput sa cumpere in anul 2002, iar trei ani mai tarziu detinea deja 15 hectare, in zona Sahateni-Fintesti. Din acel an, 2005, a inceput sa replanteze, pe banii lui. O investitie care s-a dovedit a fi extrem de inspirata. Pentru ca, un an mai tarziu, era cautat de o persoana foarte importanta. Giancorrado Ulrich, prieten din copilarie si reprezentant al marchizului Piero Antinori. Un urias in lumea vinului, marchizul se hotarase sa faca vin si in Romania, atras de potentialul vitivinicol al tarii noastre. Iar Ulrich l-a contactat pe Fiorenzo, propunandu-i sa caute terenuri, plantate sau nu, in orice zona viticola. Oricum, nimic nu se cumpara pana cand marchizul Antinori si mana lui dreapta, enologul Renzo Cotarella, nu veneau sa vada repectivul teren. „Dar fie ca, pina sa ajunga ei aici, terenurile se vindeau, fie ca altele nu erau considerate satisfacatoare, un an de zile nu am facut nicio achizitie. Asa ca, in 2007, i-am propus sa ne asociem, la inceput, in cele 15 hectare ale mele. Am facut cesiunea, evident ca le-am cedat majoritatea si asa s-a nascut proiectul. Imediat dupa ce au intrat ei am avut sansa sa cumpar un nucleu de 50 de hectare intre Naieni si Sahateni. Am ajuns, astfel, la 65 de hectare si am inceput sa discutam ce vom face pe viitor. Domnul Antinori a spus: «OK, vom replanta totul, vom face si crama, dar asta inseamna ca vom avea vin de vanzare. Cine va vinde vinul?» Eu am recunoscut ca nu e domeniul meu, asa ca tot dansul a gasit raspunsul. Vinurile Antinori se vindeau in Romania prin Halewood, de ce sa nu le vanda tot ei si pe cele produse aici? L-a contactat pe Dan Muntean, apoi pe John Halewood, cert este ca, dupa cateva zile, Halewood a intrat in proiect. Si nu oricum, ci cu inca 26 de hectare in Ceptura, Valea Urloi“.
Vitis Metamorfosis
Societatea avea nevoie de un nume. Primul a fost Metamorfosis, propus de Giancorrado Ulrich cu trimitere la Metamorfozele lui Ovidiu, poet roman ce a ajuns, e drept, impotriva vointei lui, sa traiasca pe actualul teritoriu al Romaniei. Dar si cu referire la metamorfoza viei si vinului romanesc. Numai ca, surpriza. La Camera de Comert Prahova numele era deja inregistrat. Asa s-a ajuns la Vitis Metamorfosis. Societate care, in prezent, are trei administratori, Giancorrado Ulrich, Fiorenzo Rista si Dan Muntean. Primul, care este si presedintele firmei, se ocupa de coordonare, Fiorenzo, de partea tehnica si de gestiunea firmei, iar Dan Muntean, de vanzare si promovare. In acelasi an, 2007, Vitis Metamorfosis producea primul vin, Cantus Primus Cabernet Sauvignon. „Va fi, cu siguranta, o serie Cantus – Cantus Secundus, Cantus Tertius – insa, fiind vorba de vinurile de top ale noastre, nu vor aparea decat in anii foarte buni. De exemplu, nu stiu daca va exista un Cantus Primus 2010“, ne destainuie Fiorenzo, care ar vrea ca vinul Cantus Secundus sa fie un alb. Proiectul s-a dezvoltat an de an. S-au replantat vii, au aparut noi game de vinuri, Vitis Metamorfosis si Fluturi&Farfalle, iar din ianuarie 2012 a inceput constructia cramei, de fapt, refacerea din temelii a fostei crame a celor de la Halewood, de la Vadu Sapat, cumparata in 2009. „Nu va fi un monument arhitectonic, insa dotarea va fi exceptionala“, promite Fiorenzo, care supervizeaza zi de zi lucrarile, pentru ca totul sa fie gata pana la inaugurarea din primavara.
Viitorul suna bine pentru Fiorenzo, care e decis sa ramana in Romania. Mai ales ca, acum, are propria afacere. „In afara de vie, de crame, sunt indragostit de oamenii de aici. Terroir nu e o notiune care inseamna doar sol, clima, soiuri. Terroir-ul inseamna si oamenii, modul in care lucreaza ei via. Eu m-am adaptat, pentru ca nu are sens sa importi un mod de lucru din alta tara, cate vreme aici exista o traditie care a dat rezultate. Si ce traditie“.
