Portretele vinului: un contabil îndrăgostit de vie. Dumitru Vârgă, de la Budureasca

O jumătate din viaţă a avut o relaţie aproape inexistentă cu vinul. Doar clasicul consum cumpătat, activitate iniţiată în timpul liceului şi aprofundată în timpul armatei, efectuate în mare parte la munci agricole şi la sonde. Iar admiterea în învăţământul superior, la sectia Finanţe Contabilitate a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, nu părea să ofere mari oportunităţi de îmbunătăţire a relaţiei. Numai că, vorba românului, nu aduce anul ce aduce clipa. Clipă care, pentru Dumitru Vârgă, a venit în 1988, când, în urma repartiţiei guvernamentale, tânărul contabil de 25 de ani a ajuns la IAS Roman. Bine, dar ce-are Romanul cu viile, veţi întreba? Ei bine, are. Sau, mă rog, a avut, pentru că, în anul 1989, la graniţa cu judeţul Vaslui, IAS-ul a plantat 230 de hectare cu vie. „Ferma de care mă ocupam eu plantase 110 hectare şi, din acel moment, s-a declanşat pasiunea. Stăteam mai mult prin vie decât în birou”, rememorează Dumitru Vârgă. Divizarea IAS-ului, din 1993, nu l-a îndepărtat de vie. „Ajunsesem contabil-şef la firma Agrocomplex, aveam livadă, vie şi ceva zootehnie. Dar, ce e mai important, aveam şi un centru de vinificare, la Cuci-Bozieni, e drept, fără îmbuteliere”. Datorită acestui centru de vinificare a ajuns să îl cunoască, în 1997, pe Virgil Mândru. Agrocomplex vindea vin vrac, iar Virgil Mândru, care în acea vreme lansase brandul de vin spumos Edelweiss, cumpăra. Un an mai târziu, Dumitru Vârgă a acceptat propunerea de a lucra în societatea lui Virgil Mândru, iar din acel moment via şi vinul au devenit parte indisolubilă din viaţa sa.

Tohani, rampa de lansare

Anul 2000 a debutat în forţă pentru Dumitru Vârgă. Statul anunţase scoaterea la licitaţie a centrului viticol de la Tohani, iar Virgil Mândru era interesat. Câteva luni de zile Dumitru Vârgă a lucrat zi şi noapte pentru a întocmi documentaţia de privatizare. Munca n-a fost în zadar, pentru că Mândru a câştigat licitaţia de privatizare, plus concesionarea a 1200 de hectare de vie ce aparţineau Tohaniului. „Întocmirea documentaţiei a fost partea cea mai uşoară din istoria societaţii. Pentru că, abia după ce am câştigat, am realizat cu ce ne-am ales. Chiar dacă via era compactă, a fost un calvar până am ajuns să cunosc terenurile. Plus că viile, în marea lor majoritate, suferiseră mult. Colac peste pupăză, imediat după ce am privatizat, au început retrocedările, astfel că, până în 2006, 90% dintre vii au ajuns la proprietarii de drept. Sigur, imediat cum au început retrocedările noi am început să cumpărăm de la proprietari, însă şi această activitate a necesitat un efort susţinut”, povesteşte Dumitru Vârgă.

Însă via nu a fost totul. În 2001, Dumitru Vârgă a avut parte de o întâlnire care l-a marcat pe viaţă. A băut, pentru prima dată, un vin din gama Vinul Cavalerului a celor de la SERVE. „Am văzut ce înseamnă cu adevărat un vin, ce diferenţă exista între ceea ce făceau alţii şi ce făceam noi. Sigur, la 1000 de hectare era nevoie de o investiţie enormă ca să poţi face un vin precum se făcea la SERVE, dar atunci am înţeles că trebuie să o facem. Ori transformam tot, ori ne lăsam. Am devenit şi mai hotărât să investim în calitate după ce am ajuns în Germania şi am văzut viile nemţilor şi cum fac ei vinul… Abia în 2003 am început să lucrez la un proiect SAPARD pentru noua crama Tohani. Era o cramă cu o capacitate de un milion de litri, puţin pentru cele 800 de hectare de vie pe care le avea societatea, dar tot era ceva. Se părea că suntem pe drumul cel bun, dar n-a fost suficient”.

Calitatea, un ideal palpabil

Un alt moment care avea să-i influenţeze drumul a avut loc în anul 2005, atunci când Sebastian Ghiţă a devenit asociat la Tohani. „Era, şi el, interesat în primul rând de calitate, iar când a văzut că lucrurile stagnează, s-a decis să îşi urmeze calea. În 2007 s-a rupt de Tohani, a preluat 300 de hectare – vii, păşuni, drumuri de exploatare – şi mi-a propus să merg cu el. Am acceptat, pentru că mi-a plăcut ideea, proiectul, plus că rezonam la dorinţa lui de a face vinuri de cea mai bună calitate”. Aşa că Dumitru Vârgă a renunţat la un post călduţ, la acţiunile pe care le avea la Tohani şi a devenit director general la Podgoriile Tohani, aşa cum se chema, încă, societatea care administra viile, dar şi la crama care, încă de la preluare, a primit numele Budureasca. Care cramă?, vor întreba cei care ştiu că, la începutul anului 2007,  noua societate nu avea vinificaţie. Problema s-a rezolvat prin achiziţionarea pachetului de acţiuni de la Rotherfield Properties Romania / Carpathian Winery, adică exact crama din Mizil unde s-au creat primele vinuri Budureasca. Şi cum norocul este de partea celor îndrăzneţi, în crama cu o capacitate de 800.000 de litri Dumitru Vârgă l-a cunoscut pe vinificatorul australian Steven Donnelly. „I-am spus să rămână, să colaboreze cu noi, iar vinurile din 2007 ne-au convins că  el era omul pe care îl căutam. Aşa că, un an mai târziu, i-am facut propunerea să lucreze numai pentru noi şi a acceptat. Cu el am lucrat la proiectele de reconversie, el a recomandat soiurile şi parcelele pe care le-am replantat, datorită lui structura viei, care în 2007 era de 75% soiuri albe si 25% soiuri negre a ajuns acum la 55% negre şi 45% albe. Tot el a lucrat enorm la proiectul noii crame, care va avea o capacitate de 2,5 milioane de litri, o cramă cu care cred că ne vom putea mândri”,  afirmă Dumitru Vârgă (nr – de la data primei publicări a acestui articol, în versiunea tipărită, și până acum, respectiva cramă este o realitate impresionantă). O cramă modernă, verde (cu impact redus de mediu), cu o capacitate de 2,5 milioane de litri, bine structurată, dotată cu cele mai noi şi performante utilaje.

Mai mult, mai bine

„Brandul Budureasca a început să crească, să fie cunoscut şi respectat. E drept, s-au băgat bani în promovarea şi susţinerea lui, însă calitatea a contribuit cel mai mult la faptul că am ajuns unde am ajuns. Calitatea vinului îţi confirmă dacă ai făcut sau nu bine lucrurile. Faptul că luăm anual medalii ne spune că suntem pe drumul cel bun. Mai avem mult de muncă, dar ne şi mândrim cu ceea ce am realizat. Meritul e al tuturor, fiecare îşi face treaba în ideea că vrem calitate”, spune Dumitru Vârgă. Directorul general recunoaşte că şi contractul cu Tarom a avut contribuţia lui la promovarea vinurilor Budureasca. „N-am avut profit, dar am câştigat mult pe marketing, plus că am avut vânzare la 120.000 de sticle pe an. Mai mult, au apărut turişti străini, piloţi, dornici să ne cumpere vinul”.

Calitatea vinului începe, evident, din vie. Acolo unde, pentru vinurile premium, producţia de struguri nu depăşește, după cum spune Vârgă, 6 tone pe hectar. E mai mare în viile selecţionate pentru gamele de retail, dar nu cu mult. Şi aici abia dacă se atinge o producţie de nouă tone. Chiar şi în aceste condiţii, la care se adaugă şi marele efort financiar pe care îl reprezintă noua cramă (numai două milioane provin din fonduri europene), Dumitru Vârgă nu se gândeşte să scumpească vinul. Ba chiar vrea să creeze o gama mai ieftină, pentru volume, care să nu treacă de 16 lei pe raft. Tot la capitolul proiecte de viitor este trecută şi construcţia unei pensiuni cu 20 de camere, „pentru că vrem să aducem oamenii la noi, să vadă de unde vine vinul. Ce încredere mai mare îi poţi oferi cuiva decât să îl aduci la tine acasa?” Dar enoturismul trebuie să mai aştepte, prioritare sunt noua cramă, viile, producţia şi vânzarea. „O să facem şi pensiunea, dar să ne mai liniştim”, promite Dumitru Vârgă, care mai face o destăinuire. „Abia aştept să ne liniştim, în ultimii ani am stat aproape numai în birou, prins cu tot felul de proiecte. Iar mie îmi place în vie”.