Premiile de Excelenta 2010: Jurnalul juratului gurmand

Intrebarea pe care si-o pune orice om normal care ar fi pus sa organizeze un eveniment cu participare internationala este: „Si unde ii duc pe oameni? Ce si unde manânca?“. Ezitarile, rateurile, serviciile uneori discutabile pe care le tot aratam cu degetul fac din grosul restaurantelor bucurestene o destinatie problematica. Daca am sta la un loc 20 de oameni care viziteaza des cârciumi, nu ar iesi perfect la lumina nici o locanta, fiecare având ceva de impartit, ba cu un sef de sala, ba cu un bucatar, ba cu cine mai stie ce… Si totusi, am avut ceva bafta, ceva inspiratie si, mai ales, ceva parteneri care sa suporte o parte din greutate.

ZIUA 1

…a inceput direct la Caru’ cu Bere, cu doi dintre jurati, ajunsi mai devreme. Absolut nimic deosebit – mici, Plescoi si pastrama, pe un pat de mamaliga, usor puse in balanta de niste bulete de cascaval. Despre mici – nici un cuvânt, ati mâncat si mai buni, si mai rai, si mai cruzi, si mai arsi. Plescoii – perfect facuti, nu ca ar fi vreo mare filozofie, insa erau cei adevarati, pe care ne chinuim de multi ani sa-i consacram si in rândul celor care prefera produsele industriale, cu ’spe la suta colorant, aditiv, potentator de gust si alte cele. Revelatia a fost pastrama, atât de frageda incât as fi jurat ca a stat vreo saptamâna la fezandat si inca una la bait. Suficient de picanta cât sa se aseze bine lânga o „nefiltrata“, insa nu atât cât sa omoare papilele de care, oricum, aveau sa abuzeze vinurile de la raft in urmatoarele zile. La hotel, unde se mai strânsese ceva lume, un curs intensiv de Feteasca Neagra, ceva Feteasca Alba si Tamâioasa Româneasca, din toate tipurile – moderne, de scoala veche, cu lemn, cu foarte mult lemn sau fara nici o urma, seci, demiseci, demidulci si (vreo doua Tamâioase) dulci. Sa-si faca juratii o idee despre ce se produce. Seara, Cezar Filip si Doru Pencea ne asteptau la Ginger, alaturi de oamenii de la WineRo (Ghenadie Bobeica, Mark Dworkin si Mircea Niculescu). Mai intâi Rose by Enira 2009, apoi primul Merlot de la Aliman (Alira), dupa care deja cunoscutele Easy by Enira 2008, Enira 2007 si Enira Reserva 2006. Bruschete, somon fumée pe pâine prajita, rulada de roast beef, rulada de porc decorate cu trufe negre, mousse chocolat. Daca nu ati avut ocazia sa va intâlniti cu Enira pâna acum, e inutil sa insistam. Daca, insa, stiti despre ce e vorba, mai bine va las sa inchideti ochii si sa va amintiti câte ceva despre acest vin. Apoi sa inmultiti cu vreo zece, ca sa intelegeti cum a decurs seara in speta.

ZIUA 2

Am avut ceva emotii, pâna sa inceapa prânzul… Ne vedeam cu cei de la Crama Regala, la un restaurant unde inca nu nu calcasem, Taverna Ibrail. Vinuri de la Crama Regala mai gustasem, sub alt nume, in perioada in care crama intrase „pe recuperare“, adica nu avea inca vinuri notabile, dar avea macar intentii bune, ba chiar laudabile. Am intrat in spatele unui bloc, intr-un loc despre care nu se anunta mai nimic din strada. Doar un ochi format ar fi putut intrezari acolo un refugiu tipic de Delta, din stuf acoperit de lut, iar timidul meniu expus la intrare nu avea nici o sansa sa fie zarit de trecatorii fugariti de slujbe si obligatii. Insa, inauntru, am descoperit, cu ochii mari si papilele dilatate de pofta, o traditie pierduta a bucatariei dobrogene, care incepea cu o tuica de bunvenit, brânza si pirosti cu carne, continua cu o delicioasa combinatie de porc si vita (aruncati un ochi la „Urma lui Terente“ si cele ce urmeaza la www.ibrail.ro), ca sa incheiem glorios cu o placinta cu brânza dulce si stafide. Totul stropit cu Aligote Curtea Regala 2009 (foarte bine primit de critica!), Muscat Ottonel Curtea regala 2009, Sauvignon Blanc Curtea Regala 2009 si Merlot Curtea Regala 2009.

Pentru ca ziua a trecut ceva mai repede decât se astepta toata lumea, ne-am hotarât sa facem o pauza activa, de plimbare prin Centrul Vechi, ocazie cu care ar fi trebuit sa le aratam oaspetilor si ceva din cladirea BNR-ului, gratioasele noastre gazde care siau pus Casa de Oaspeti de la Arenele BNR la dispozitie pentru eveniment. Evident, câtiva ar fi preferat sa mearga si la degustarea pregatita la Arte& Vino, cu vinuri de la Oprisor, dar nefericita scurtime a zilelor ar fi facut demersul imposibil… Si bine am facut, pentru ca cele doua palate sudate ale BNR-ului sunt o revelatie, pentru toti cei care au vreun colt impotriva vârstei de aur a Bucurestilor. Mai mult decât flatant, am fost primiti chiar de catre guvernatorul Mugur Isarescu, „podgoreanamator“, dupa cum singur spune, si mare iubitor de vin, dupa cum am adauga noi. Palatul vechi este o minunatie in care am recunoscut, toti vizitatorii, fara exceptie, locul perfect pentru degustari cu staif. Am lecturat rapid câteva biografii de fosti guvernatori ai BNR (galeria fostilor guvernatori fiind o resursa de informatii incredibil de bogata), am aruncat câte un ochi pe la galeria monedelor care au circulat vreodata pe teritoriul României de azi, apoi ne-am scurs agale pe Smârdan, pâna la Restaurantul Charme, unde ne asteptau Daniel Negrescu si Cosmin Popescu de la Murfatlar. Ne asteptau pe intuneric, ca nu degeaba dadea Dorel „cu ascutitul“ doua cladiri mai departe. Lumina avea sa vina o ora mai târziu, când deja incepuse de ne placa ideea de cina la lumina lumânarilor. Insa nimeni nu se astepta la ceea ce avea sa urmeze. Trec rapid peste antreurile relativ obisnuite, foarte gustoase, dar destul de „mainstream“, pentrua va dezvalui mai repede unul dintre marile secrete gastronomice din Centrul Vechi“: caracatita neagra, unsa cu un sos usor usturoiat, acoperita cu o bucata de calamar umplut cu un soi de verdure, usor picant. Lânga timidele, dar perfect facutele coquilles Saint-Jacques (apreciate si de cei obisnuiti cu restaurante de mari fite de afara), a fost o cina perfecta. Si, asa, am descoperit in acea seara, nu doar un restaurant bun, ci si o mare promisiune, Feteasca Regala de anul acesta de la Murfatlar, un vin care promite sa bata multe dintre colegele de generatie. Evident, in afara de ea, la masa au mai curs si bitter Mamaia (aperitiv), alte doua vinuri proaspete – Riesling Italico si Sauvignon Blanc, Caberneturi din seriile limitate Fatum si Arezan (da, s-au mai asezat fata de lansare, iar taninurile sunt aproape integrate), Lacrima lui Ovidiu si, natural, Zaraza de 7 stele, pe post de digestiv.

ZIUA 3…

…Dadeam cu totii semne de oboseala. Asa ca ne-au dat o mâna de ajutor la „revenire“ prietenii de la Heinrig Distribution, care au mai asezat nitel stomacurile la locurile lor, cu ceva digestive Underberg si Unicum si cu un prânz perfect potrivit, o alta revelatie de gastronomie bucuresteanointernationala care mi-a atras atentia ca am inceput sa cam neglijez iesirile in locuri noi. Si nici macar nu am scuza ca nu am avut ocazia, fiind invitat de nenumarate ori de catre F&B Managerul Ilie Râsnoveanu la degustarile organizate joia la Casa Doina, restaurantul hotelului Ramada Parc. Antreuri „de vara“, mai ales scobitori cu brânzeturi, boabe de struguri si ceva prosciutto. Dupa abuzurile anterioare, a fost prima oara când am vazut asemenea platouri abia ciugulite, pe ici, pe colo. In schimb, la felul principal, somelierul londonez, Gergely Szabo, nu a avut de spus decât „the man knows his beef!“. Cu mai multe semne de exclamare decât incap aici. Nu sunt un client pretentios, iar când cer ca vita sa fie intre in sânge si mediu, dar mai aproape de in sânge decât de mediu, nu ma astept sa fie exact asa. Ei, la Allegro a fost chiar asa. Iar ficatul de gâsca de deasupra a fost de-a dreptul genial, completând, intr-o noua interpretare, varianta locului de turnedo Rossini (care, apropos, nu e inventat de catre Rossini, ci pentru el, de catre Auguste Escoffier). Si, culmea, toti cei de la masa, vreo 35 de persoane, au avut câte o optiune care a fost pe deplin respectata. A urmat apoi un sufleul de ciocolata, cu inghetata… Am stropit toate cele cu Marques de Riscal Rueda Blanco, un Chablis-Premiere Fourchaumes din 2007 (absolut exceptional), cu Rancho Zabacco Zinfandel 2007, Shiraz Peter Lehmann Barossa 2008. Din rezerva speciala, oamenii de la Heinrig au scos la iveala, doar de pus pe o masea, si Mentor Shiraz 2005 Peter Lehmann, care a pus capat unei intâlniri exceptionale. Evident, a urmat un perfect somn de dupa-amiaza, pentru cei mai multi dintre jurati. Nu si pentru Tamas, Gergely si Fabio Pracchia, care au facut o escala in lumea mai putin oficiala a cluburilor bucurestene, mai exact la“e…varza“, loc bun de clatit creierii cu o bere autohtona rece si o gasca in care „everybody knows your name“, vorba cântecului… Seara. DAVINO, Jaristea, balet, poezie, cântece de sub Podul Calicilor si mâncare indestulatoare, cu urme destul de clare de ospaturi bizantine. Personal, dupa rulada de cascaval cu jambon cezaro-craiesc, niste vitel rulat cu prune uscate, doua prepelite, masline si doua-trei muraturi, am cam abandonat. Nu pot sa va spun decât ca au curs toata seara platouri de bunatati din toate partile, iar DAVINO a fost, ca de obicei, la inaltime, cu Domaine Ceptura Blanc, Purpura Valahica, Domaine Ceptura Rouge si Flamboyant. Madama casei le-a sucit gâturile juratilor suficient de neinspirati cât sa se aseze cu spatele la scena (si nici noi nu i-am prevenit, ce-i drept…), chelnerii au facut show-uri de artificii si, spre miezul noptii, am jurat cu totii sa ne luam in piept cu toti cei care zic ca n-are Bucurestiul cultura gastronomica. Preturile sunt alta poveste…

ZIUA 4

Ca sa nu ne acuze nimeni ca am provocat rupturi de stomac si crize de bila, a treia zi a fost dedicata mai mult gustarilor. Pâna seara, când lucrurile au revenit, cât de cât la normal, dupa o tura lunga prin viile celor de la Budureasca, iar Casa Colinelor ne-a primit cu bratele deschise la o degustare de vinuri de-ale locului: Budureasca Fumee 2009, Origini Tamâioasa Româneasca, Origini Reserve 2006, Budureasca Cabernet Sauvignon 2009, Budureasca Merlot 2008, Origini Feteasca Neagra, lânga o ciorbita de vacuta numai buna de inviat mortii si un platou cu sarmale, cârnaciori si (iar!) o pastrama delicioasa. Epilog: câtiva eroi – minigasca formata spontan de Fabio Pracchia, Antonio Tome, Tamas Dobos, Gergely Szabo, Marina Karakonova si Julia Konstadinova s-au dres un pic la Absintherie Sixtina, apoi au luat calea hippie catre „e…varza“. De unde Fabio nu mai vroia sa plece, având nefericirea primului avion, cu noaptea-n cap. Dovada ultima a faptului ca a fost o saptamâna minunata a fost tristetea de sub zâmbetul fiecarei despartiri. Poate la anul vom face doua concursuri. Sau unul mai lung. Oricum, doar sa ne mai vedem…