Prin “pădurea de aramă”, în căutarea vinurilor aproape uitate din Silagiu

Un articol de Gabriela Crețu

Publicitate
Domeniul Bogdan

Cramă tânără,  Aramic Forest demonstrează potențial de producere a unor vinuri bune, lucru confimat deja de rezultatele obținute de vinurile din prima recoltă. La Vinofest 2016, Vârșeț (Vrsac), în Serbia, a luat o Medalie de Aur cu Muscat Ottonel demisec 2015. La aceeași competiție i-au mai fost premiate Rose-ul, Cabernetul Sauvignon și Pinot Noir-ul.

Are un anișor și deja a luat aurul! Este Crama Aramic, cea care a făcut – cu sprijnul fondurilor pentru reconversie – ca 48 de hectare cu viță de vie îmbătrânită de pe Dealurile Silagiului să fie scoasă și înlocuită cu o plantație nouă. Cosmin Crăciunescu, managerul cramei, fost medic stomatolog care și-a descoperit dragostea pentru vinuri, spune că “pasiunea față de om și natură” a declanșat această inițiativă viticolă. În anul 2000, suprafața vie pe care se află acum Aramic intrase în paragină iar arealul vinurilor fusese abandonat….până la noua plantație de viță de vie, inițiată în anul 2010. Premisele succesului se regăseau în tradiția podgoriei Buziaș – Silagiu. Sat așezat pe trei văi, Silagiul este locul potrivit pentru o întreprindere viticolă; pe dealurile sale, strugurii cresc în bune condiții și dau vinuri de calitate.

Publicitate
IPPU

Construită în 2015 cu ajutorul fondurilor europene, crama are o capacitate de 200.000 litri, însă momentan funcționează la 30-40% din potențial, urmărindu-se o creștere a utilizării pe viitor. Culesul strugurilor se realizează manual, crama deține propria linie de îmbuteliere, totul este nou, modern, din inox, rezervoarele sunt controlate din punct de vedere termic și, în viitor, urmează să fie înființată și o sală dotată cu baricuri de stejar, pentru maturare. La o cramă așa tânără, și vinurile sunt tinere, primul an de producție a fost 2015. Aprecierea câștigată în cadrul Vinofest 2016 îl încurajează pe antreprenor și îi arată că a pornit pe drumul cel bun, după cum spune el. Având în vedere tinerețea viei, prima recoltă s-a transformat în vinuri zglobii, ușor de băut, proaspete, “care redau esența strugurilor din zona Silagiu”. O varietate de soiuri sunt cultivate și transformate în vin (Muscat Ottonel, Fetească albă, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir), așa că antreprenorul crede că iubitorii de vinuri au cu ce să își bucure simțurile, mai ales că pe viitor se preconizează organizarea unor degustări la cramă.

Cosmin Crăciunescu spune că vinurile Aramic se adresează momentan segmentului HoReCa, urmând ca distribuția să fie extinsă atunci când va crește producția. “Menținerea calității la același standard inițial și, pe cât posibil, creșterea acesteia” este misiunea pe care și-au stabilit-o fondatorii pentru prima etapă. “Orice vin pleacă din vie, așa că acordăm o atenție deosebită plantației, pentru a obține struguri de calitate. Un strugure bun duce la un vin și mai bun”, crede Crăciunescu.

Aramic Forest
Numele cramei: Crama Aramic
Numele firmei: SC Aramic Forest SRL, Silagiu, jud Timiș
Anul înființării: 2015
Număr de hectare: 48 ha
Capacitate cramă (producție/stocare): 200.000 litri
Manager general: Cosmin Crăciunescu
Mărci comerciale: Crama Aramic
Soiuri de struguri: Muscat Ottonel, Fetească albă, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir
Degustări la cramă: în viitor
Contacte: Cosmin Crăciunescu – Tel/Fax: 0356.456.271; Mobil: 0744.306.727