In 2001, baronii Jakob si Ileana Kripp intrau in posesia domeniilor viticole Stirbey de la Dragasani. Dupa 3 ani de munca si investitii, aparea si primul vin al reinventatului producator, care, cu zeci de ani in urma, incanta Romania si curtile regale ale Europei cu vinuri de calitate. Prima productie a fost sarbatorita pe 1 mai 2004, iar de atunci, an de an, la aceeasi data, la conacul Stirbey e sarbatoare. Nici o legatura cu 1 mai muncitoresc, chiar daca pe domeniul sotilor Kripp se munceste pe rupte. E doar un omagiu pe care Ileana Kripp il aduce bunicii ei, care se nascuse in prima zi de Florar.
Anul acesta, la 10 ani de la renasterea traditiei, sarbatoarea a avut un parfum special. Datorat in primul rand vinurilor create de Oliver Bauer, dar si modului in care gazdele au pregatit evenimentul. Pana si vremea s-a dovedit un aliat, norii amenintatori care acoperisera domeniul jenandu-se sa sa scuture deasupra sutelor de invitati care au participat la aniversare. A fost vremea perfecta pentru degustarea vinurilor mai noi si mai vechi ale cramei, a celor care inca nici n-au aparut pe piata – Novac si Negru de Dragasani, ambele 2009 -, a celor care deja au facut istorie – Feteasca Regala Genius Loci 2007 sau Merlot Reserva 2007, ca sa numim doar cateva dintre ele – , a celor care se mai gasesc doar in beciul bine ferecat al cramei – vorbim aici de „orizontala” celor sase vinuri din recolta 2005 – dar si de o alta surpriza pe care ne-au rezervat-o organizatorii, un spumant din Feteasca Regala degorjat de Oliver chiar pe terasa conacului, sub privirile entuziaste ale audientei. Spumant de care vom putea sa ne bucuram abia prin 2013.
Si pentru ca tot am vorbit de audienta, trebuie sa spunem ca „la crama din Dragasani” au fost oameni din toata tara. Amatori de vin, oameni de afaceri, jurnalisti, bloggeri, prieteni. Dar si multi producatori, mai ales cei din zona, aflati deja intr-o relatie de colaborare care ar putea oferi un bun exemplu si altor zone viticole. A fost chiar si Valeriu Stoica, cel mai nou nume pe lista producatorilor de vin din Dragasani, dar si Cornel Sandu, care a organizat, cu o zi inainte, „uvertura” sarbatorii de la Agricola Stirbey.