Producția de vin cauzează miopie?

O veste din Franța ar trebui să îngrijoreze și lumea vinului de la noi din țară, sau cel puțin să dea de gândit: bastionul mondial al consumului de vin se decuplează, constant și sigur, de consum. Dacă în anii ’60 locuitorii Hexagonului beau în medie 160 litri de vin anual, în 2010 mai consumau doar 57. Dacă în anii ’80 peste jumătate dintre adulți avea zilnic vin pe masă, azi mai puțin de 17% și-au păstrat acest obicei. Între timp, procentajul francezilor care nu beau niciodată vin s-a dublat, ajungând la 38%. Viticultorii blochează șoselele și varsă vinul spaniol pe asfalt ca să nu-i concureze, după cum vedem pe la știri… Poate vă întrebați ce legătură are asta cu noi?

Păi are… În afară de înmulțirea musulmanilor care nu beau vin (dar cine știe ce ne rezervă viitorul?!), România are deja aceleași probleme ca și Franța. Iar dacă lor le rămâne exportul la nivel mondial, noi nici nu existăm pe harta asta.

Stilul modern de viață, din ce în ce mai grăbit, care transformă mesele din experiențe conviviale și sociale în simple “pauze de aprovizionare”; presiunea publică tot mai ridicată în favoarea unui “stil de viață sănătos” (uneori obsesiv), cu mese cât mai ușoare și cu reducerea consumului de alcool; transformarea vinului într-un produs “elitist” – greu de accesat și greu de înțeles în complexitatea lui; unele limitări legislative sau fiscale (inspirate inclusiv din legislația franceză, care azi dă în nas); lipsa unor campanii puternice în favoarea acestui produs; nivelul prețurilor față de puterea de cumpărare – toate aceste piedici în calea consumului se regăsesc și în România. Să mai adăugăm la asta că, timp de aproape 18-20 de ani – de la intrarea puternică a berilor pe piață și până la primele vinuri bune și relativ accesibile – vinul a ieșit din mentalul colectiv al unei întregi generații, iar generația veche consumă “de la țară, că-i mai natural și bun”? Să mai adăugăm un declin tot mai accentuat al calității gastronomiei disponibile în restaurante (care au și ele tot felul de alte probleme de credibilitate sau de funcționare – ca autorizațiile ISU greu de obținut, lipsa unei școli serioase de bucătărie șamd)? Sau calitatea selecțiilor de vinuri oferite în marele retail – cel care are impactul social și economic cel mai mare?

Sunt tot atâtea întrebări nerezolvate, pe câte probleme ridicate mai sus. Ca lucrurile să stea și mai rău, aceste probleme nu sunt nici măcar conștientizate la nivelul industriei. N-ar fi păcat ca toate investițiile din fonduri proprii, toate ajutoarele europene pentru viticultură, toată creșterea calitativă a producției și toate șansele astfel create pentru vinul românesc să se irosească, doar din cauza miopiei generalizate? Problemele din Franța nu sunt simple cifre pe hârtie, ele afectează în mod direct afaceri care altminteri erau profitabile. Piedicile în calea consumului de vin sunt puternice și la noi – și nu există scăpare individuală, ci doar colectivă.