Spre marele meu regret, deși piața e în creștere pentru această categorie de vinuri, Concursul național de vinuri rose organizat de opt ani la noi în țară se bucură încă prea puțin de atenția cramelor și a retailerilor. Asta deși organizatorii – Răzvan Stoenescu (wine blogger și fondator al Asociației Winelover România), Iulian Grigorescu (antreprenor în distribuția de vinuri și HoReCa) și Laurențiu Horodnic (wine blogger și fondator al Clubului de vinuri Vademecum) – fac toate eforturile:
- cooptează sponsori cu interese în domeniu (Carrefour este doar cel mai strălucitor exemplu de canal prin care aceste vinuri meritorii ar putea ajunge la clienți – cu mențiunea că, deocamdată, atât timp cât vinurile câștigătoare nu fac obiectul unui act comercial însoțit de comunicare puternicp, sprijinul acordat poate fi caracterizat mai degrabă drept modic, după părerea mea);
- aduc specialiști de recunoaștere internațională în domeniu (anul acesta au venit Elizabeth Gabay, Master of Wine și autoare cu autoritate a unui apreciat volum despre rose-uri, „Să înțelegem revoluția vinurilor rose”, și Anne-Wies van Oosten, jurnalistă și consultant în domeniu);
- organizează bază de selecție mare și sesiuni serioase de preselecție și asigură un panel semnificativ de evaluatori pentru faza finală (20 de jurați, anul acesta la Casa Comana).
Aprecierea și susținerea față de acest concurs singular constituie, după părerea mea, doar o nouă dovadă a lipsei de încredere (aș zice și de viziune) din partea industriei, mai preocupată să-și lustruiască ego-urile decât să ajute la construirea unor punți de comunicare la nivelul industriei cu partenerii din retail și cu consumatorii. Construcția comună stă foarte rar (spre deloc) în ADN-ul organizațiilor economice din domeniu, care ulterior se miră că mesajul lor „nu trece” la public. Dar să închid paranteza personală…
Ce am învățat de la MW Elizabeth Gabay despre vinurile rose?
În primul rând, că nu mai e deloc cazul să privim rose-urile drept „rude mai sărace ale adevăratelor vinuri, care-s albe și roșii”. Ar fi și neprofitabil și limitativ să mai facem asta, în condițiile în care apetitul public pentru astfel de vinuri crește an de an, prețurile pentru exemplarele cele mai reușite o iau și ele în sus și apar vinuri complexe, apte de învechire favorabilă. Elizabeth a dat, în masterclass-ul susținut la Gastrolab Piața Victoriei după concurs și după o vizită de trei zile în Dealu Mare, numeroase exemple concrete și verbale că rose-urile pot fi și pale și intens colorate, și florale, și fructate și cu arome terțiare, și de consumat proaspete sau după învechire. La fel ca orice alte vinuri, atunci când sunt făcute bine asigură satisfacția consumatorului avizat.
Dar, ca să atingem iluminarea din paragraful anterior, e cazul să ne resetăm criteriile și să ne deschidem mintea: culoarea nu contează; fructele roșii nu sunt obligatorii; prospețimea poate fi înlocuită de buchetul de învechire cu rezultate dintre cele mai satisfăcătoare; taninurile pot fi prezente – important este echilibrul general, armonia olfactivă și gustativă.
Care-s vinurile rose câștigătoare ale singurului Concurs național de profil?
Nu vă mai fierb expunându-vă judecățile mele, ci vă spun mai jos care a fost decizia celor 20 de evaluatori.
La categoria rose-uri seci din soiuri nearomate cu prețuri de piață între 20 și 60 de lei, primul clasat este Karakter rose, de la Aurelia Vișinescu, urmat de Ion, de la Domeniul Vlădoi și de Aliento by Alira.
La categoria rose-uri seci din soiuri aromate cu prețuri de piață similare (20-60 lei) a existat un singur câștigător, deoarece au fost mult mai puține probe înscrise – Busuioaca de Averești Diamond, de la Domeniile Averești.
Căutați-le și bucurați-vă de ele! Și, să sperăm, la anul va exista și o categorie pentru vinurile rose aromate cu rest de zahăr.