Robert, parkerizatorul

Robert M. Parker Jr. este numele care nu lasa rece pe nimeni din lumea vinului. Pe Parker il iubesti sau il urasti ca pe Gigi Becali, Britney Spears sau Valentin Stan, insa e greu sa iti ramana indiferent.

Robert Parker are avantajul de a fi aparut pe piata intr-o vreme in care critica de vin era aproape inexistenta. Practic, scriau despre vin doi oameni – Robert Blazer (care nu a spus aproape niciodata ceva rau despre un vin, iar criticile sale puteau fi considerate de-a dreptul poezie) si Robert Finigan, primul jurnalist care, bucurandu-se de ceva notorietate, a pledat in favoarea independentei criticului de vin fata de producatori si a adoptat o pozitie din care incerca sa urmareasca interesul publicului.

Pana la cei doi, aproape toti „scriitorii de vin” erau fie implicati in afaceri cu vinul (distributie, magazine, restaurante), fie reprezentanti angajati ai unor companii producatoare. Lansarea lui Robert Parker ca independent a fost insotita de instrumentul cel mai blamat si cel mai intrebuintat al zilelor noastre: sistemul de punctare a vinurilor cu pana la 100 de puncte (dintre care 50 „din oficiu”).

Succesul lui rapid – cifrele fiind preferate, pare-se, de catre americani, oricaror descrieri, poetice sau tehnice – i-a deschis portile catre podgorii si producatori care fusesera inaccesibili pana atunci. Daca in anii ’70 era imposibil sa speri la o degustare pe verticala a doua-trei decenii de Chateau Lafite – experienta rara chiar si astazi, pentru multi jurnalisti de specialitate – Parker a facut-o posibila. Cercul vicios se deschide cu interesul producatorilor francezi fata de giganticul potential al pietei americane si se inchide cu preferinta lui Parker pentru un anume tip de vin. De fapt, de aici se nasc cele mai multe controverse, majoritatea legate de faptul ca unii producatori „cauta” gustul care sa ii placa lui Parker, dand nastere unui fenomen de „pakerizare” a vinurilor.

DEMOCRATIE SI PUTERE

Pentru ca 40 dintre cele 51 de puncte pe care le poate oferi Parker provin din criterii relativ obiective – culoare, aroma, buchet, gust, finis, nivel si potential – mare batalie dintre vinuri se da in zona dintre vinurile de 89 si cele de 91 de puncte. Cele 10 puncte apartin exclusiv gradului de placere resimtit de Parker in degustari. Iar placerea lui vine dintr-o concentratie mai mica a acidului, un plus de fruct si de lemn, tanini moi si catifelati si cu un grad alcoolic cat mai ridicat.

O data ce a fost clara influenta lui Parker asupra preturilor noilor productii din Bordeaux, problema etica ridicata de consumatori (sustinuti, mai evident sau nu, de catre concurenta lui Parker) a fost daca este normal ca o asemenea putere sa fie concentrata in mainile unui singur om. Intrebarea este cu atat mai legitima cu cat revista lui Parker se hraneste din notorietatea si autoritatea lui, 50.000 de abonati in SUA si alte mii in 37 de tari fiind un esantion important al iubitorilor de vinuri high-end.

Cu toate acestea, o mare parte a editorilor „grei” sunt implicati, intr-un fel sau altul, in afaceri cu vin. Parker insu si a investit intr-o podgorie, Beaux – Freres, impreuna cu fratele sau si, desi nu a publicat nici o critica oficiala a vinurilor sale, este de presupus ca „vinul lui Parker” se vinde bine. Despre viata sa privata, care nu a scapat atentiei publicului, se comenteaza ca ar fi la fel de relevanta in felul in care noteaza vinurile. Se stie ca Parker este „fan Bordeaux”, dar se stie mai putin ca este casatorit cu fiica proprietarului de la Chateau Quinault, Alain Reynaud, fost presedinte, intre 1996 si 2004, al „Union des grands crus de Bordeaux”. Pentru serviciile aduse statului francez, a fost declarat mai intai cavaler, apoi ofiter al Legiunii de Onoare, inainte doua distinctii devenind si cetatean de onoare al orasului Chateauneuf-du-Pape.

Ce nu pune nimeni la indoiala este calitatea si precizia senzoriala a lui Robert Parker. Chiar daca descrierile sale sunt mult mai seci si mai la obiect decat cele ale colegilor sau concurentilor sai, sunt intotdeauna exacte. Primul mare pas spre celebritate al lui Parker a fost facut, de altfel, intr-un impas de piata: a pariat pe calitatea productiei din 1982 din Bordeaux intr- un moment in care toti criticii se pregateau s-o declaseze. Istoria i-a dat dreptate lui Parker, iar legenda a inceput sa se formeze.