RUDOLF NICKENING: Standardizarea vinurilor duce la pierderea patrimoniului viticol

Rudolf Nickening este secretar general al Asociatiei Producatorilor de vin din Germania si promotor al evenimentelor de vinuri din Germania. In cadrul congresului OIV de la Budapesta, din 2007, experti ai delegatiei romane, si a celei germane condusa de dr. Rudolf Nickening, au strans la o masa comuna reprezentantii ai ONG-urilor de producatori de vinuri din 14 state europene pentru uniformizarea strategiei europene de lobby in domeniul vitivinicol. Colaborarea romano germana a continuat si anul acesta dr. Rudolf Nickening a venit la Bucuresti la conferinta de promovare a editiilor 2013 a targurilor Intervitis Interfructa si ProWein. In acest context, am avut ocazia sa ne acorde un interviu in calitate de expert in domeniul vinurilor, prin prisma specializarilor si experientei profesionale, dar si din cea de descendent al unei familii cu o traditie de zece generatii de producatori de vinuri de pe Valea Rinului.

Publicitate
SelectWine

Cat de veche este asociatia producatorilor de vin din Germania si care este rolul ei ?

Asociatia producatorilor din Germania a fost infiintata in urma sedintei din 30 septembrie 1874, din cadrul Conferintei germane de viticultura. Obiectivele tinerei asociatii au fost bolile viticole, in special diseminarea filoxerei de la vest la est, productia asa ziselor vinuri artificiale si competitia intre vinurile locale si cele de import. Astazi, asociatia germana a producatorilor de vin este o organizatie profesionala a producatorilor de vin. Obiectivul principal este cel de reprezentare si aparare a intereselor producatorilor in fata institutiilor si organizatiilor internationale si nationale, alaturi de informarea tehnica de specialitate cu cele mai recente si adecvate recomandari pentru cultura vitei de vie si a productie de vin si, nu in ultimul rand, de sprijinire a vanzarilor de vin prin stransa cooperare cu Institutul German al Vinului.

Publicitate
Gala Gastronomiei

Cum a evoluat piata vinului german datorita organizarii comune a pietei vinului si cum a fost tranzitia catre un sistem comun, avand in vedere diversitatea regiunilor viticole si a organizarii administrative din Germania?

Aceasta este intrebarea la care vreau sa raspund in a doua mea teza de doctorat. Germania produce 9 milioane de hl, din care exporta 2 milioane. Consumul de vin anual in Germania este de 20 de milioane de hl. Sistemul de Organizare Comuna a Pietei Vinului (OCM) sprijina restructurarea sectorului, sprijina investitiile si ajuta promovarea vinului in tarile terte. Legile nationale si regionale sunt reglementari orientate spre calitatea vinurilor respectand structura regionala. Noi credem in subsidiaritate! Exista totusi o mare provocare in Europa in ceea ce priveste intelegerea etichetelor de vin de catre consumatori. Dar trebuie sa tinem cont de existenta celor doua grupe de consumatori: iubitorii de vinuri si consumatorii ocazionali.

Este diversitatea regiunilor si a reglementarilor legislative germane un exemplu pentru tarile europene producatoare de vin in procesul de adaptare la piata comuna?

Fiecare tara trebuie sa isi gaseasca singura cale spre succes in piata vinului. Diferentierea prin autenticitate trebuie sa fie pentru tarile si regiunile mici producatoare de vin cea mai buna cale de pozitionare si nu concurenta cu marii producatori.

Cum a evoluat industria vinului in lume si in Europa in ultimii ani?

Piata mondiala a vinului este condusa de companii din ce in ce mai mari. Cresterea comertului mondial si a calitatii vinurilor este impresionanta, dar inca este nevoie sa definim termenul de calitate, de „performanta“ a produsului din pahar si de sustenabilitate a procesului de productie a vinului, de transmitere a calitatii strugurilor in vin. In ultimii ani au avut loc schimbari extrem de importante legate de normele europene de productie si comercializare a vinurilor, de evolutia structurilor de vanzare cu amanuntul, de cererea consumatorilor, etc.

Cum apreciati reglementarile europene OCM-vin comparativ cu sistemele de organizare a pietei vinului de pe alte continente?

In sectorul agricol companiile producatoare de vin sunt cel mai putin dependente de platile PAC. Producatorii de vin sunt capabili de a-si castiga existenta din munca lor, prin feed-back-ul din piata. Vinul este un domeniu in care comertul cu tarile terte exceleaza, inregistrandu-se un export de 6,7 miliarde de euro in 2010, ceea ce reprezinta aproape un sfert din exportul de produse agricole ale Europei. Din perspectiva economica, productia europeana joaca un rol strategic. Chiar mai mult, sectorul vitivinicol ofera un numar de locuri de munca relevant in zonele de productie. De secole, vita de vie a facut parte din peisajul european. Regiunile producatoare de vin au devenit totodata o destinatie pentru turistii doritori sa se bucure de peisajele din podgorii, de cultura vinului si de gastronomia autohtona. In acest context, liberalizarea drepturilor de plantare prezinta riscul ca multe regiuni producatoare de vin sa isi piarda identitatea, lucru ce poate avea efectul unui domino asupra veniturilor generate prin intermediul turismului vitivinicol. Din experienta personala, am constatat ca podgoriile din Romania si Germania sunt printre cele mai frumoase. Eu cred ca vinul european reprezinta o parte importanta din cultura si peisajele noastre. Pe de alta parte industrializarea sectorului, care poate fi observata pe alte continente, ar ameninta bogatia domeniului vinicol european care se bazeaza pe recunoasterea soiurilor si a zonelor de productie cu traditie. Standardizarea produselor ar duce la pierderea patrimoniului productie europene de vin care este unica.

Ati vizitat vreo crama romaneasca? Care si cum apreciati potentialul vitivinicol si enoturistic romanesc?

In 2011, am vizitat o crama din zona Aradului, centru viticol Minis, comuna Ghiroc, unde am vizitat si Muzeul Viei si Vinului. Am fost impresionat de vinurile rosii de Minis, dar si de soiul romanesc Feteasca Regala. Drumul vinului din Arad este un adevarat reper cultural. In timpul vizitei in comuna Siria, am avut ocazia sa particip la Festivalul vinului. Romania are un mare potential! Enoturismul este o provocare si o poveste fara sfarsit. Nu este suficient insa sa avem grija doar de traditii si de trecut, este nevoie si de cateva elemente moderne.

Cum vedeti evolutia vinurilor romanesti si relatia comerciala romano-germana si care considerati ca sunt atuurile domeniului vitivinicol romanesc?

In ultimii ani, comercializarea de vinuri romanesti in Germania a scazut. Problema vinurilor vrac trebuie analizata mai aprofundat. Intrebarea fiecarei regiuni viticole ar trebui sa fie: cum pot sa imi identific propriile atuuri in procesul comercial. Sansa vinurilor romanesti pot fi iubitorii de vinuri sofisticate, daca exista o poveste interesanta in spatele vinurilor. Bogatia tuturor regiunilor viticole se bazeaza pe minunatele podgorii, pe peisajele unice pe soiurile autohtone si puterea de a crede in viitor.