O destinaţie enoturistică la îndemâna pasionaţilor din România
Promiteam în numărul precedent al revistei că voi face o prezentare mai amplă a producătorilor din Drama pe care i-am vizitat cu ocazia festivalului Dramoinognosia, eveniment ce a avut loc la începutul lunii iunie. N-o fac numai în calitatea de admirator declarat al vinurilor greceşti şi a poveştilor frumoase care le însoţesc, ci şi pentru că regiunea Drama este foarte accesibilă nouă, românilor, mai ales celor care decid să-şi petreacă vacanţa în Thassos sau prin apropiere de Kavala. Şi, nu în ultimul rând, pentru că veţi găsi acolo vinuri de calitate şi, mai mult, oameni capabili să vi le prezinte la superlativ. Dar să nu mai pierdem timpul…
Artă şi vin la Chateau Nico Lazaridi
Lazaridis este un nume cunoscut şi respectat în Grecia. Fraţii Nikos şi Kostas sunt nu doar oameni de afaceri de succes, ci şi unii dintre pionierii schimbării la faţa a vinului grecesc. Au început să investească în vin împreună, dar s-au separat, spre binele iubitorilor de vin, care acum au ocazia să deguste mai multe vinuri de calitate, dată fiind competiţia dintre cei doi fraţi, care vor, fiecare, să facă vinuri mai bune decât celălalt. Proiectul Nico Lazaridi s-au născut în 1978, când Nikos s-a separat de Kostas. Nouă ani mai târziu, în 1987, a început construcţia noi crame, undeva lângă micuţa localitate Agora, situată la nici 15 kilometri de oraşul Drama. N-a fost, însă, doar o simplă cramă, ci un veritabil palat, astfel că, 10 ani mai târziu, Nikos Lazaridis şi-a mutat cartierul general acolo.
Când am ajuns la castel, am fost întâmpinaţi de Federicos Lazaridis, băiatul lui Nico. Acesta ne-a făcut o prezentare succintă a istoriei, a brandurilor, dar şi a galeriei de artă. Nu, nu e o glumă, e o veritabilă galerie de artă, pentru că aici au fost strânse toate lucrările comandate pentru etichetele vinurilor. Picturi şi sculpturi ale celor mai renumiţi artişti greci, dar şi ale unor nume sonore de peste hotare… Tot de la Federico am aflat şi de cealaltă cramă a producătorului, Makedon Winery, aflată la nici 40 de kilometri, la poalele Muntelui Pangeon, în regiunea Kavala. Şi tot Federico ne-a spus că anii de criză i-au afectat şi pe producătorii de vin din Grecia, dar că, din punctul lor de vedere, ce a fost mai greu a trecut. Ca să fie mai clar, ne-a exemplificat în cifre: „Dacă înainte de criză produceam peste 500.000 de sticle anual, în 2010 am scos doar 300.000 de sticle. Dar acum producţia noastră este de 950.000 de sticle”. E drept, această creştere se datorează şi faptului că producătorul a decis să creeze şi o linie de vinuri entry-level, care, în opinia lui Federico, s-a dovedit un succes. Din cele 950.000 de sticle, 30% merg la export, însă compania şi-a propus ca în următorii patru-cinci ani să crească ponderea exporturilor la 40%. „Vizăm în principal piaţa Central Europeană, pentru că, deşi creşterile sunt mai mici, e mai sigură, mai stabilă”, a adăugat Federico. Nu este singura noutate a ultimilor ani. Grupul Nico Lazaridi a început să comercializeze propriile branduri de panificaţie şi de ulei de măsline (denumit WiseOil, fabricat din măsline provenind din Peloponez, dar, pe viitor, va fi fabricat din măsline producţie proprie).
În regiunea Drama, compania deţine 65 de hectare de viţă de vie, dar mai administrează şi alte 15, închiriate. Pe cele 80 de hectare sunt plantate, într-o proporţie aproximativ egală, soiuri albe – Sauvignon Blanc, Assyrtiko, Semillon, Ugni Blanc, Chardonnay şi Muscat de Alexandria – şi negre – Cabernet Sauvignon, Grenache Rouge, Merlot, Cabernet Franc şi Sangiovese. În zona Kavala, compania deţine alte 8 hectare, pe care sunt plantaţii de Chardonnay, Assyrtiko, Syrah şi Cabernet Sauvignon. Recent, a fost achiziţionată şi o plantaţie în Mikonos, unde au fost sădite soiuri precum Athiri, Aidani şi Mandilaria, tipice Insulelor Ciclade. Dar încă nu au intrat pe rod, deci încă nu se poate vorbi de vinuri acolo.
La Chateau Nico Lazaridi se produc 12 din cele 18 vinuri ale companiei. Aici se nasc gamele de tradiţie, Chateau Nico Lazaridi şi Magic Mountain, dar şi mai noile creaţii Perpetuus, Cavalieri Lazaridi şi F-eu. Tot din Drama provine ;i vinul dulce, Melissourgos, dar şi unicul spumant, de fapt un frizzante (ei îl denumesc semi sparkling), Solitaire. Primele vinificări le-a făcut Bakis Tsalkos, cel care atunci când fraţii Lazaridis s-au separat, a ales să-l urmeze pe Nikos. Acum sunt trei enologi care lucrează în cramă, printre care şi o tânără, Georgia Tseine, cu care am vorbit mai mult despre vinurile degustate. Nici eu nu le-am încercat pe toate cele 12 ale cramei din Agora, ci doar jumătate. Am început cu Chateau Nico Lazaridi White 2014, cupaj de Sauvignon Blanc, Ugni Blanc şi Muscat, cu 12,5% vol.alc., un vin fumos, lejer, de vară, cu aciditate vibrantă, apoi am urcat un nivel, la Cavalieri Lazaridi white, cupaj de Sauvignon Blanc şi Assyrtiko, 12 % vol.alc. De la Georgia am aflat că Sauvignonul este o clonă australiană, că vinul ar parte doar de două filitrări lejere, inclusiv cea dinaintea îmbutelierii, că, înainte de asamblare, vinurile sunt ţinute două luni pe drojdii fine, cu batonaj săptămânal. Şi am ajuns la stăpânul albelor, Perpetuus White 2014, 12, 5% vol. alc., un Semillon 100% ţinut şase luni în baricuri de salcâm, pe drojdii fine. Tot Georgia mi-a spus că, normal, vinul ar sta 8-9 luni în baric, dar pentru că 2014 a fost mai dificil, l-au scos puţin mai repede. Altfel, probabil, n-aş fi avut ocazia să-l încerc.
Am trecut în zona roşie, unde prima oprire a fost la F-eu 2014, 13,5% vol.alc., un cupaj de Merlot cu Grenache rouge proaspăt, răcoritor, etichetat diferit pentru domni şi doamne. Dar cu acelaşi vin în sticle, indiferent de etichete. Uşor tanic şi dominat de senzaţii tonic vegetale pe final, vinul poate fi o alegere pentru o noapte de vară nu tocmai fierbinte. Am sărit apoi direct la Cavalieri Lazaridi Red 2012, un cupaj de Cabernet Franc, Merlot, Cabernet Sauvignon şi Sangiovese cu 14,5% vol.alc. Un nas fin, elegant, dominat de roşu. Tartă cu fructe roşii, proaspete, ardei gras roşu, roşii uscate la soare, toate pudrate cu un praf de vanilie. Uşor alcoolic şi încă agresiv, semn că mai are de lucru în sticlă. Ultimul vin a reprezentat şi apogeul, pentru că am degustat Magic Mountain Red 2010, un cupaj de Cabernet Franc şi Cabernet Sauvignon. Sticla nu era încă etichetată, vinul abia se pregăteşte de lansarea pe piaţă, dar noi am primit câte un pahar pentru că oamenii de acolo se pregătesc de a 25-a aniversare a acestui vin. 18 luni maturat în baric, 18 luni încvechit în sticlă, un nas de zici că ai intrat în băcănie, echilibrat, cu aciditate foarte bună, dar încă tânăr. Pentru că notele vegetale, tipice caberneturilor, revin puternic în finalul lung, în care regăseşti note de fructe negre, ciocolată, tomate şi tuşe fine de piper şi boia iute. Un vin mare, cu un preţ pe măsură, dar care merită încercat.
Oenogenesis, know-how franţuzesc, terroir grecesc
Pe Bakis Tsalkos l-am cunoscut cu o săptămână înainte de vizita în Drama. Îşi prezenta vinurile la festivalul BIWC. Auzisem de el, ştiam că este un nume mare al enologiei din Grecia (şi nu numai), dar niciodată, în precedentele tururi, nu ajunsesem la crama lui. Deşi e, şi ea, la nici 15 kilometri de oraş, lângă localitatea Adriani. După ce i-am gustat vinurile la Sofia, am fost şi mai fericit că voi ajunge să îi vizitez domeniul, unul dintre cele mai noi din regiune.
Bakis Tsalkos a studiat enologia la Montpellier. Dar a studiat-o cum trebuie, extins, cu Masterat şi toate cele, pentru că, altfel, nu ar fi ajuns să lucreze taman în St Emilion, la Centru Enologic din Grezillac. După mulţi ani de producţie şi cercetare, a revenit în Grecia, gata să-şi pună cunoştinţele în slujba vinului natal. A făcut-o iniţial la fraţii Lazaridis, apoi a continuat cu Nikos, însă din 2001 a început să cumpere vii şi terenuri. Ajutat şi de un prieten francez, Dominique Fontvielle, în 2007 a început construcţia propriei crame, un monument de arhitectură inspirat de vechile construcţii macedonene şi, din acel moment, Oenogenesis a ieşit pe piaţă. Numai pe piaţa HoReCa, însă, pentru că Bakis nu se gândeşte să facă vinuri de retail. Plantaţiile domeniului nu sunt mari, dar nici prea mici 15 hectare în zona Drama şi alte 15 în regiunea Kavala, dar foarte aprope de Adriani. Un total de 30 de hectare de vii mai tinere şi mai bătrâne, în care se regăsesc şi soiuri native – Assyrtiko, Malagousia, Muscat de Alexandria şi Xinomavro -, dar mai ales soiurile internaţionale cu care a lucrat în Franţa. Adică Sauvignon Blanc, Semillon, Ugni Blanc, Viognier, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Merlot şi un pic de Petit Verdot. Mai are şi Grenache, dar e folosit numai pentru vinul rose. Din toată această diversitate de soiuri, Oenogenesis nu produce decât maxim 150.000 de sticle anual. Dar n-au existat ani în care să scoată atâta vin, aceasta e capacitatea maximă de producţie a cramei, media anuală este undeva aproape de 110.000 de sticle.
Băiatul lui Bakis, Alexandros, a studiat chimia în Marseille, apoi enologia în Montpellier. Iniţial nu era cel mai bucuros om când tatăl lui i-a cerut să vină în Grecia, să-l ajute. Era născut şi crescut în Franţa. Dar a acceptat oferta şi acum e bucuros că e acolo. Şi mândru, pentru că tatăl lui îi laudă peste tot prima creaţie, vinul Thyrsus 2013, un cupaj de 60% Malagousia şi 40% Viognier. Are şi de ce, pentru că e un vin frumos, dens, strălucitor, plin de parfumuri de salcâm, piersici, polen şi flori de citrice. De la Alexandros am aflat că toţi strugurii ajung în cramă în maşini frigorifice, că maceraţia peliculară se face la temperatura de 0 (zero) grade Celsius, că la vinurile proaspete se face batonaj la 3 zile, că stabilizarea tartrică se face la maxim 5 grade, timp de cel puţin o lună, că filtrarea finală se face la 45 de microni, când se face, că folosesc numai azot la îmbuteliere şi câte şi mai câte. Nu insist, pentru că sunt alţii care să scrie manuale de enologie. Mi-a mai destăinuit ceva Alexandros, şi anume că, de anul viitor, vizitatorii vor avea la dispoziţie, chiar în cramă, un wine-bar spaţios, de unde vor putea admira depresiunea Drama în toată splendoarea ei. Nu vă gândiţi că nu e spaţiu, pentru că impozanta construcţie are o amprentă la sol de 4000 de metri pătraţi, aproape cât un teren de fotbal. Şi are şi etaj, nu doar subsol şi parter.
Am degustat şi câteva dintre vinurile de la Oenogenesis. Nu toate, că sunt destule. Principalele game sunt Feggites şi Deka (X), dar şi aici apar câteva mici diferenţieri, cum ar fi Feggites Skylight (alb şi roşu) sau Oenosophist (roşu), vinuri care apar doar după recolte de cinci stele. Ultimul nu l-am încercat, dar şi Feggites Skylight alb 2010 (Sauvignon Blanc + Assyrtiko), şi Feggites Skylight roşu 2008 (Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc şi Merlot) sunt vinuri mult peste cele din gama normală. Dar vinurile Deka sunt şi mai şi. Pe cel roşu l-am apreciat la Sofia, la Adriani am făcut doar o miniverticală, cu Deka white 2010, cupaj de Sauvignon Blanc, Semillon şi Ugni Blanc, şi Deka white 2008. Dacă primul mi s-a părut iniţial uşor dominat de lemn (am aflat că e un vin care are nevoie de minim jumătate de oră de oxigenare), al doilea e ieşit din comun. Un alb din 2008 care, la şapte ani de la recoltă, să fie atât de proaspăt, de echilibrat şi să mai aibă ani de evoluţie în faţă, mai rar.
N-am plecat de la Oenogenesis înainte de a încerca şi vinuri din cea mai nouă gamă, Skortso, creată special pentru tineret şi pentru consum în cluburi, la piscine şi, nu în ultimul rând, bază pentru cocktail-uri. Sunt vinuri demiseci, uşoare, cu tehnologii diferite de producţie. Dacă la alb 80% din struguri sunt vinificaţi ca pentru un vin sec, restul de 20% din vin provine din boabe de Muscat de Alexandria stafidite, de unde restul de zahăr de aproape 12 grame. La Skortso rose e altă poveste, pentru că acesta e creat pe baza vinului Feggites Rose (Grenache şi Cabernet Sauvignon), care este cupajat cu un vin obţinut din struguri de Merlot culeşi târziu. Ba chiar foarte târziu, avea să-mi destăinuie Bakis Tsalkos, după ce am terminat degustarea…
Estate Manolesakis, un David între doi Goliaţi
Chiar în marginea localităţii Adriani, într-un loc de unde poţi vedea cei doi granzi ai vinului din zonă, Domaine Costa Lazaridi şi Chateau nico Lazaridi, se află şi Estate Manolesakis, un producător mic, care poate scoate maxim 200.000 de sticle pe an. Dar cu o istorie de peste 25 de ani. Istorie care începe în 1989, când Giorgios Manolesakis, până atunci doar viticultor, s-a hotărât să facă şi vin. Pe atunci avea mai puţin de 5 hectare în proprietate, dar, în timp, a tot cumpărat parcele şi acum domeniul deţine aproape 20 de hectare.
La început, pe domeniul Manolesakis predominau soiurile internaţionale: Sauvignon Blanc, Chardonnay, Ugni Blanc, Cabernet Sauvignon, Merlot şi Syrah. Printre ele, aproape rătăcit, Assyrtiko, soi care, în acele vremuri, abia se făcea cunoscut peste hotare. Giorgios Manolesakis nu avea cele mai bune dotări în cramă, aşa că vinul său era unul mai degrabă tradiţional, fără mari valenţe. Dar din 1998 povestea a început să ia amploare. S-a construit o nouă cramă, mult mai bine utilată, iar vinurile au început să fie din ce în ce mai reuşite. Asta şi pentru că Giorgios a adus-o în cramă pe Aggeliki Apostolaki, enolog format la Atena şi specializat la şcoala din Montpellier. Treptat, în plantaţiile tot mai mari şi-au făcut apariţia şi alte soiuri autohtone, precum Malagousia, Muscatul de Alexandria şi Agiorgitiko. Din 2007 frîiele afacerii au fost preluate de fiul lui Giorgios, Stavros Manolesakis, care a demarat o amplă lucrare de mărire şi modernizare a cramei, pe care a şi botezat-o Gennima Psihis, după numele celui mai reprezentativ brand produs acolo. Acum, în cramă se produc 12 vinuri. Trei albe, două rose-uri (dintre care unul, demidulce), şase roşii (dintre care trei sunt monovarietal, restul, cupaje) şi un dulce din Merlot. Nu le-am încercat chiar pe toate, dar prin 10 tot am trecut. Sunt vinuri corecte, unele peste medie. Doar despre acestea o să vorbesc, cu precizarea că faţă de vinurile albe proaspete şi rose-uri trebuie să avem un pic de înţelegere. Pentru că 2014 a fost un an dificil pentru majoritatea producătorilor din Drama…
Exis White 2014, cupaj de Malagousia şi Assyrtiko se vrea un vin uşor, de vară. Poate va fi într-o lună, pentru că, la data degustării, era uşor agresiv, tonic, cu un final dominat de note vegetale. Dar este echilibrat, viu şi are un complex aromatic nu foarte exuberant, dar plăcut. Exis Red 2014, cupaj de Moschomavro şi Limnio, un roşu proaspăt, răcoritor, cu numai 12,5% vol.alc. Fructe roşii, fructe negre, o componentă vegetală care ia prim-planul în final, dar cu taninuri suficient de rotunjite.
Gennima Psihis Cabernet Sauvignon 2009, 13% vol.alc., un vin de corpolenţă medie, care încadrează bine alcoolul, cu o tuşă de lemn vechi, dar curat, şi cu arome plăcute de coacăze, vişine şi ciocolată în final. Anastasia Cabernet Sauvignon Rose 2014, un demidulce cu 12,5 % vol.alc., dar cu o aciditate vie, care echilibrează zahărul, cu arome dulci de prăjitură cu fructe roşii.
Domaine Michaelidi,o afacere de familie creată la rugămintea bunicului
Un domeniu mic, dar cu ambiţii mari, este cel deţinut de Iordanis Michaelidis. Este şi cel mai sudic din regiune, şi cel care ocupă cea mai mică suprafaţă, de numai 12,4 hectare. Deşi unul dintre cei mai noi producători din zonă, are, totuşi, cea mai lungă istorie. Pentru că bunicul lui Iordanis, repatriat în Drama în 1924, a făcut vin încă de la sosirea în Grecia. Sigur, pe atunci fiecare casă din regiune avea propriul vin, era o tradiţie ca primul pahar băut într-un an să fie cel făcut de tine, dar Kostas Semertzidis era mare pasionat de vie şi de vin. I-a insuflat şi nepotului această pasiune şi, văzând că acesta îi calcă pe urme, i-a lăsat lui cele 8 hectare de vie pe care le-a strâns în timpul vieţii. Nici tatăl lui Iordanis, Simos, nu a stat departe de vie. Ba chiar, începând de prin 1970, a început să cumpere mici parcele, pentru a mări proprietatea. A făcut şi el vin, dar numai pentru consum propriu, cea mai mare cantitate de struguri fiind vândută altor producători. Asta până în 2004, când Iordanis a trecut la conducere şi a decis să pună în practică promisiunea făcută bunicului, aceea de a produce vinuri de calitate. A sacrificat totul pentru vie şi vin, astfel că familia locuieşte în crama modernă, construită în anul 2005, în trei camere aflate lângă birouri. Dar, de la cele 12, 2 ha cu care a început, acum are aproape 50, plus că dotarea cramei este foarte modernă. A crescut, evident, şi numărul soiurilor pe care le are în proprietate. Acum în plantaţii se găsesc Assyrtiko, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Gewurztraminer, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Merlot, Syrah şi Montepulciano.
Iordanis continuă să vândă struguri, pentru că, în acest moment, nu produce mai mult de 35.000 de sticle de vin anual. Asta este capacitatea de producţie. Promite că, până în 2018, o va dubla. Dar nu va trece de 70.000 de sticle produse, pentru că vrea ca Domaine Michaelidi să rămână o afacere mică, de familie. Primul vin, un cupaj alb, l-a produs în 2005, iar anul următor a apărut şi primul cupaj roşu. Pe atunci, vinurile purtau numele de Anthaleia şi Melachro. Un an mai târziu scotea şi primele vinuri monovarietale, purtând denumirea de Lagotopos. Unul era din Chardonnay, celălalt 100% Cabernet Sauvignon. De câţiva ani a început să colaboreze cu enologul Katerina Karabatea, iar odată cu sosirea acesteia a schimbat şi numele primelor vinuri. Acum gama se cheamă Pyli şi cuprinde un cupaj alb, un cupaj roşu şi un rose realizat din Syrah. Începând cu recolta 2014, a mai apărut un brand, Kleidi. Este, deocamdată, un singur vin, monovarietal, realizat din Malagousia. Dar Iordanis nu se va opri aici. Anul viitor va lansa o nouă gamă, Krisma, care va cuprinde două vinuri, un alb şi un roşu, vinuri fermentate în baric.
Am gustat patru dintre vinurile domeniului. Pyli white 2014, cupaj de Sauvignon Blanc, Chardonnay şi Assyrtiko, 13% vol.alc, este un vin cu parfumuri fine, feminine, însă destul de dur în gust, nu neapărat datorită mineralităţii evidente, ci datorită unei corecţii de aciditate uşor scăpată de sub control. Da, în 2014 a fost nevoie de corecţii de aciditate la albe, pentru că furtunile nu i-au lăsat să culeagă la timp şi aciditatea a căzut. Mai ales la Malagousia. De ce vă spun asta? Pentru că am gustat şi Kleidi Malagousia 2014, un vin cu un nas superb, cu flori de portocal, iasomie, citrice şi fructe dulci confiate, completate cu tuşe de petrol. Din păcate, şi aici se simte corecţia de aciditate, care dezechilibrează un vin rotund, catifelat, cu exprimare diafană. Rose-ul Pyli e mai puţin agresiv în ceea ce priveşte aciditatea, deşi nu bag mâna în foc că nu s-a făcut corecţie şi aici. E un rose petală de trandafir, cu nas de bombonică. Gustul, în schimb, e mai plăcut, cu arome de căpşune, vişine şi note vegetale. În schimb, Pyli red 2011 este un vin mare, cu parfumuri complexe de fructe negre coapte, stafide, ierburi aromatice, cappuccino şi atingeri de ardei gras şi tomate uscate. Taninurile nu s-au rotunjit întrutotul, dar sunt prietenoase, gustul e lung, bogat, dominat de fructe negre, cafea şi tuşe de condimente.
Mă opresc, deocamdată. Promit să vă prezint celelalte trei crame vizitate în numărul următor al revistei. Nu de alta, dar simt nevoia unei aprofundări, aşa că mi-am propus să mai trec pe acolo la începutul lunii iulie.