Seducția vinului în social media

Ca multe alte afaceri, și cramele pot beneficia de expunere în social media. Totuși, în această promovare trebuie ținut cont de particularitățile domeniului și de restricțiile legate de publicitatea produselor care conțin alcool. Deși nu întotdeauna activitatea pe social media se transformă imediat în vânzări, aceasta are un impact important la nivelul recunoașterii de brand și generării de asocieri pozitive. Mai mult, aceste canale online oferă posibilitatea cramelor de a se apropia de un nou segment de consumatori, cei tineri și de a demitiza industria vinului, dominată de connaisseuri și sommelieri.

Publicitate
Domeniul Bogdan

Prezența pe Facebook, Instagram și chiar Pinterest este benefică bidirecțional:  consumatorii află despre ofertele cramei, dar și producătorii sunt la curent cu opiniile din piață, exprimate ca reacții și comentarii.

Spuneți o poveste

Întrucât vinul este un produs care depășește granițele unui simplu aliment, devenind un simbol pentru relaxare, inspirație și chiar seducție, promovarea acestuia trebuie să aibă la bază o poveste.

Publicitate
Sugerați o poveste, nu vindeți un produs

Indiferent că este vorba de povestea cramei, a logo-lui sau a oenologului, consumatorii preferă un vin care să rezoneze cu propriile valori. Folosiți-vă de dimensiunea intens vizuală a canalelor social media pentru a aduce consumatorul într-o altă lume, în care vinul este un personaj, nu un aliment.

În funcție de poziționarea cramei, imaginile pot să arate o zi în vie, petreceri, evenimente deosebite, chiar un picnic. De asemenea se pot folosi imagini care doar sugerează stări, evenimente sau sărbători.

Informare și entertainment

Cea mai importantă regulă în gestionarea platformelor de social media,  pentru orice tip de afacere, este înțelegerea rolului acestora. Scopul nu este să vândă, ci să informeze, să creeze o stare de confort consumatorului și să îl determine pe acesta să arate conținutul prietenilor săi, devenind astfel un ambasador al brandului.

O etichetă interactivă care îndeamnă la discuții

 

Astfel, în cazul cramelor, conținutul de pe platformele de socializare trebuie să aibă legătură cu atracțiile din zonă, evenimente, petreceri, pe scurt, situații de consum.

Promovare Opus One (300$/sticla) prin atmosferă, nu prin produs

 

Se justifică promovarea directă a produsului doar în momentul în care este vorba de o nouă lansare.

Educați consumatorul

Încă de la începuturile sale, social media a avut și un rol educativ. Folosiți-vă de această capacitate și educați-vă consumatorul prin postări simple și pline de umor. De exemplu, oferiți sfaturi despre asocieri culinare potrivite vinurilor din portofoliu, obligatoriu însoțite de o imagine reprezentativă sau chiar un video.

Veuve Cliquot nu se teme de asocierea cu pui prăjit

Chiar dacă nu veți transforma consumatorii dumneavoastră în connaisseuri, puteți să oferiți definiții scurte ale unor termeni care se regăsesc pe etichetă, de exemplu D.O.C-C.I.B (denumire de origine controlată- cules la înnobilarea boabelor).

Creați parteneriate strategice

Social media este despre comunitate, încât pentru a avea un număr cât mai mare de urmăritori, este important să aveți parteneri din sectoare conexe.

Rugați restaurantele, barurile și alte locuri unde sunt distribuite vinurile dumneavoastră ca atunci când au postări referitoare la produsele pe care le vindeți, să menționeze pagina principală.

Armand de Brignac se bazează pe parteneriate

De asemenea, puteți crea parteneriate cu vedete sau influenceri. Aveți grijă ca imaginea brandului dumneavoastră să fie în concordanță cu cea a ambasadorului ales. În cazul în care doriți un astfel de parteneriat, cereți mai întâi date despre audiența personalități alese să vă reprezinte. Această audiență trebuie să se suprapună în proporție de peste 70% cu audiența dumneavoastră țintă, urmând ca procentul care nu se suprapune, să fie potențiali clienți noi.

Pariați pe autenticitate

Consumatorii folosesc social media pentru a se informa și a decide unde și cum să își petreacă timpul liber. Tocmai de aceea, este important ca imaginile și informația oferită să fie cât mai aproape de realitate și cât mai puțin editate. Cele mai bune postări sunt acelea care par să fie făcute din punctul de vedere al unui participant.

Riedel ne arată un instantaneu din depozit

De asemenea, nu vă fie teamă să arătați clienților aspecte din viața de zi cu zi la cramă. Faceți glume pe seama propriului brand. Chiar dacă vine din partea unei companii, o postare cât mai personală va avea succes mai mare decât una care arată ca dintr-un catalog.

V-ați pregătit calendarul pentru 2019?

Având în vedere tipurile de postări discutate până acum, devine mult mai ușor să creați o strategie social media adecvată vocii și scopurilor cramei.

Un exercițiu util înainte de noul an este să pregătiți un calendar lunar. O posibilă structura săptămânală este următoarea:

– luni- informații despre zona în care se află crama.

– marți- asocieri culinare

– miercuri- preluări de la parteneri

– joi- anunțarea evenimentelor, eventual cele din weekend

– vineri- glume cu și despre vin

– sâmbătă- transmisie live/video de la evenimente

– duminică- mini-poveste din cramă, eventuală cu o componentă emoțională, familială.

Repetând această structură devine mult mai ușor să creați postări interesante care să nu aibă în prim-plan vânzarea produsului.

Nu repetați aceeași postare pe toate canalele în aceeași zi, poate deveni plictisitor. Cei mai dezamăgiți vor fi fanii dedicați ai brandului care, cel mai probabil ,vă urmăresc pe toate aceste canale.

 

 

silvia palasca winendine.today

Silvia Palasca- Specialist Web & Social Media.

Transform vinul în cuvinte și imagini.

Autor la http://winendine.today/