Concours Mondial de Bruxelles, în colaborare cu Junta de Castilla y Leon, a oferit câtorva juraţi proveniţi din tagma jurnaliştilor o surpriză: o excursie de trei zile, în care participanţilor le-au fost prezentate cinci apelaţiuni mai puţin cunoscute din Castilla y Leon, regiunea care deţine cea mai mare suprafaţă viticolă a lumii. Urma să vizităm şi să cunoaştem mai multe despre DOP Sierra de Salamanca, DO Arribes, DO Bierzo, DO Tierra de Leon şi DO Arlanza. Cum dintre toate acestea doar prin Bierzo mai ajunsesem, am acceptat cu drag invitaţia.

DOP Sierra de Salamanca

N-o să vă povestesc cum am ajuns în Valladolid, locul de unde a început documentarea. O să vă spun că pe 2 mai, la ora 7.45, toţi cei 17 jurnalişti eram aliniaţi în holul hotelului, unde ghidul nostru ne prezenta programul zilei. Ghid pe care m-am bucurat să îl reîntâlnesc, pentru că era nimeni alta decât Mercedes Castro, manager de export şi nu numai pentru mai mulţi producători spanioli, printre care şi catalanii de la I Tant Vins. Iar la ora 8 eram în autocar, nerăbdători să parcurgem cei aproape 200 de kilometri care ne despărţeau de prima noastră destinaţie.

DOP Sierra de Salamanca este cea mai nou denumire de origine din Castilla y Leon, fiind constituită abia în 2010. Iar ca soi principal în plantaţie se mândreşte cu necunoscutul Rufete, care, după cum ne spunea Miquel, directorul tehnic al DOP, ar fost adus pe acele meleaguri de cuceritorii burgunzi încă din secolul XIII. Abia peste câtiva ani, când micuţa asociatie va avea banii necesari unei analize genetice amanunţite, vom şti mai multe despre provenienţa soiului. Deocamdată acest demers este imposibil, pentru că nu există fonduri. DOP Sierra de Salamanca nu acoperă decât 100 de hectare, împărţite în nu mai puţin de 500 de parcele. Cele mai multe dintre ele se află la o altitudine de circa 800 de metri, pe soluri granitice, dar există şi parcele cu substrat de şisturi cambrice şi precambrice, unde Rufete dă cele mai bune rezultate. Nu au vii prefiloxerice, însă au parcele cu vii mai vechi de 100 de ani. În asociaţie există acum 6 producători, însă din vara acestui an se vor mai alătura doi. Toate aceste amănunte le-am aflat în timp ce am vizitat o parcelă de circa 3000 m2, aflată în apropiere de Santibanez de la Sierra, locul unde am avut parte de prima degustare. Degustare la capătul căreia am constatat că poveştile lui Miquel au un sâmbure de adevăr. De ce? Pentru că, neamestecat cu alte soiuri – în apelaţiune mai există Calabres şi Aragones (adică Garnacha Tinto şi Tempranillo) -, vinul din Rufete aduce mult cu vinurile din Beaujolais realizate din Gamay. Mai ales Raro, un Rufete 2015 cu 9 luni de baric, care mi-a adus aminte de vinurile frumoase din Fleurie. Lui Miquel îi aducea mai mult a Morgon, doar că, zic eu, Raro nu avea nici extractul, nici caracterul puternic mineral al apelaţiunii din Beaujolais. În fine, la restaurantul El Pipero am trecut prin 8 vinuri, rose şi roşii, pentru că vinul alb este o adevărată raritate în zonă. Sub 2% din producţie este vin alb, realizat din Rufete blanco, un soi despre care nici măcar Miquel n-a ştiut să-mi spună dacă este sau nu înrudit cu cel negru. În fine, cum nici măcar nu l-am gustat, să nu mai insist…

După degustare, am urcat iar în autocar şi am mers să vizităm o parcelă de Rufete  de 80 de ani, plantată pe şisturi. O vie cultivată organic, de jumătate de hectar, numită Valle Oscuro. E deţinută de Bosi Jimenez, cel care, din strugurii de pe această parcelă, produce Cambrico – Rufete Pixarra, cel mai renumit vin al apelaţiunii. Cambrico, pentru că e vorba de şisturi cambriene, Rufete Pixarra, adică Rufete de şist. Am gustat vinul, e într-adevăr ceva deosebit. L-am gustat în Sequeros, la Restaurante Casa Margo, unde am fost oaspeţii producătorilor din regiune. Şi unde alături de Cambrico, am mai trecut prin şapte vinuri, dintre care mi-au reţinut atenţia La Moza 2014, tot un Rufete 100% de şist, dar şi Seis Decades 2013, un cupaj de Rufete, Tempranillo şi Garnacha… (va urma)