Spectacolul motoarelor la porțile Deltei Dunării: Via Viticola Sarica Niculițel, la startul Danube Delta Rally

Vorbeam, în numărul trecut al revistei, despre planurile lui Marius Iliev, proprietarul Via Viticola Sarica Niculițel, odată cu relansarea domeniului, marcată în primăvară, la GoodWine. Pe lângă rebrandingul cramei și gamele noi de vinuri, alte obiective ale echipei de aici sunt creșterea vizibilității cramei și implicarea în promovarea și dezvoltarea regiunii dobrogene. După mai multe acțiuni și activări susținute, noutatea lunii iunie a fost asocierea cramei ca partener principal al Raliului Deltei Dunării, ce a avut loc loc în perioada 9 – 11 iunie în Tulcea.

Publicitate
Excursii

rezultate_ziua_1_2015-850x566A fost vorba de cel mai amplu eveniment auto din România, și unul dintre cele mai interesante din Europa, un adevărat spectacol al motoarelor, menit să aducă Tulcea în centrul atenției publice internaționale, după cum a precizat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, la evenimentul de anunțare a raliului.

Dar de ce această asociere? Andreea Lica, managerul de marketing al cramei Via Viticola Sarica Niculițel, a explicat: “Ținând cont de faptul că raliul are loc chiar în zona noastră, parteneriatul a venit firesc, pentru că ne-am propus să sprijinim promovarea zonei, așa cum am mai spus și altă dată. În plus, avem aceleași valori și principii cu această competiție: dinamism, versatilitate, calitate. Oamenii care vin la raliu sunt profesioniști, publicul este de calitate, evenimentul în sine e unul profesionist”, a explicat reprezentanta cramei.

Publicitate

Start_festiv_2015_1-e1460385076405-850x567Este, evident, vorba și de o acțiune de imagine; ca partener pricipal, Via Viticola Sarica Niculițel beneficiază de vizibilitate pe toate materialele de promovare a evenimentului outdoor și în comunicarea scrisă și online, de la amplasarea unui cort cu vânzare de produse / sampling pe faleza din Tulcea în perioada raliului, la panouri publicitare în Constanța, prezența logo-ului pe tricourile piloților și pe mașinile participante șa.

Aceasta este doar încă una dintre acțiunile de promovare ale cramei de anul acesta, pentru că urmează o vară plină, dă asigurări Andreea Lica. De la activările în restaurante, începute în București, diferitele parteneriate și implicarea în acțiuni caritabile, la un amplu progam de degustări și educație enologică, ce va demara în restaurantele de pe litoral.

Danube Delta Rally 2016 contează pentru 3 campionate de raliuri: FIA European Rally Trophy – etapa a VII-a, FIA Balkan Rally Trophy – etapa a IV-a, Campionatul Național de Raliuri și Campionatul Național de Rally 2 Dunlop 2016 – Etapa a IV-a. Competiția este organizatã de Clubul Sportiv Nautic Motorsport, sub egida Federației Internaționale a Automobilului și a Federației Române de Automobilism Sportiv, în parteneriat cu Consiliului Județean Tulcea și Primăria Tulcea, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Direcției Silvice Tulcea, Primăriei Jurilovca și al mai multor parteneri privați. Ediția 2016 a adus la start echipaje din Grecia, Italia, Ungaria, Cehia, Turcia, Bulgaria, Emiratele Arabe s.a. Via Viticola Sarica Niculițel a fost partener principal al evenimentului.

Alte articole despre „noua Sarica Niculițel” puteți găsi mai jos:

I-a învățat pe români aroma de kiwi în anii ’90. Acum, vrea să-i învețe cu vinurile de Sarica Niculițel

Caii de la Letea au dat iama în GoodWine. Aligole!