„Strada Vinului”, la Festivalul de la Medias

In perioada 10 – 13 iulie 2008 se va desfasura a IV-a editie Festivalului de la Medias – Cetate Mediavala. Cu acest prilej toti oaspetii sunt asteptati sa se instaleze in cetatea veche a orasului, in parcul din Piata Regele Ferdinand I.

Publicitate
IWCB

Organizatorii vor amenaja o „Strada a Vinului” (Strada Petofi Sandor inspre centrul vechi al municipiului), care sa reuneasca reprezentanti din cele mai renumite podgorii romanesti. Pentru ca Mediasul nu este renumit doar prin faima vinurilor, ci si prin prezenta a numeroase fete frumoase, anul acesta organizatorii vor initia si un concurs mai special: Printesa vinului – Medias 2008. „Strada Vinului”, constituie o premiera a festivalului.

De asemenea, cavalerii si domnitele isi pot expune armele, isi pot arata maiestria in lupta, se pot bucura de monumentele medievale, precum Biserica evanghelica Sf. Margareta, Turnul Mariei, Turnul Trompetilor de unde pot admira frumusetea burgului. Vor cunoaste Ordinul Cavalerilor de Medias, care le vor fi gazde si vor asculta povestiri medievale scrise de tineri ce doresc sa invete cum se poarta un cavaler cu domnita sa, cum se lupta pentru iubire si pentru dreptate.

Publicitate

Potrivit organizatorilor, actuala editie aduce si multe noutati care sa-i incante pe toti oaspetii prezenti la Medias timp de patru zile. De asemenea, acestia isi doresc integrarea orasului in circuitul turistic.

Astfel, unul dintre artistii plastici care vor expune cu prilejul zilelor festivalului va fi Kutas Laszlo nascut in orasul Sopron (Ungaria), oras infratit cu orasul Medias. Acesta va avea pentru prima data in Romania, la sediul Bibliotecii Municipale Medias, o expozitie cu lucrari de sculptura, in perioada 10 – 13 iulie 2008. Intalnirea cu artistul va avea loc in data de 20 iulie, ora 17:00, cand va veni insotit de o delegatie din Ungaria.

De asemenea, in timpul Festivalului mestesugarii in costume populare sositi din Bucuresti si judetele Alba,Arad, Arges, Bihor, Brasov, Bistrita-Nasaud, Cluj, Covasna, Dambovita, Dolj, Galati, Harghita, Hunedoara, Maramures, Mures, Neamt, Sibiu, Suceava si Valcea isi vor arata maiestria in fata celor care doresc sa afle secretele artei lor in Targul de mestesuguri vii.