Strategia de export – schimbarea de imagine a vinului romanesc

Primul document strategic complex din industria vinului romanesc, ce cuprinde directiile de dezvoltare ale sectoarelor cu potential ridicat de export, a fost finalizat la sfarsitul lunii iunie de catre Departamentul de Comert Exterior din Ministerul Economiei si Comertului si Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV).

Documentul face parte dintr-un proiect de elaborare si management al unei Strategii Nationale de Export in parteneriat public privat, coordonat de Departamentul de Comert Exterior din cadrul Ministerului Economiei si Comertului. Proiectul cuprinde directiile de dezvoltare ale sectoarelor cu potential ridicat de export si va fi supus, in luna august, unei largi dezbateri, aprobat de Consiliul de Export si inaintat guvernului sub forma unei hotarari de guvern.

Strategia de export a sectorului viti-vinicol romanesc cuprinde atat viziunea stategica si obiectivele sectorului, cat si masurile si resursele necesare implementarii acesteia. Metodologia care a stat la baza elaborarii strategiei reprezinta cel mai actual instrument de acest tip la nivel mondial, fiind pus la dispozitie de catre International Trade Center Geneva.

PNVV si Departamentul de Comert Exterior au colaborat la realizarea acestui document strategic cu producatori si exportatori de vin, reprezentanti ai mediului academic, precum si ai Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, concretizand in forma teoretic modalitatea prin care vinul romanesc isi poate mentine si dezvolta durabil pietele externe.

Strategia de export pune in valoare potentialul pe care vinul romanesc il are la export, bazat pe faptul ca, in mod traditional Romania este o tara viticola care beneficiaza de conditii pedoclimatice deosebite.

Strategia urmareste dezvoltarea investitiilor in plantatiile viticole, asigurarea controlului calitatii vinului la producator pe tot parcursul anului si interzicerea comercializarii vinurilor care intra in contradictie cu normele tehnologice de vinificatie.

Potrivit initiatorilor acestui proiect, schimbarea de imagine a vinului romanesc este un proces in etape pe filiera produsului – de la materia prima – strugure – pana la produsul finit – vin imbuteliat, etape, ce fac subiectul strategiei de export pentru urmatorii patru ani.