TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, aromele simple ale unui soi complicat

Pare sa fie soiul care îndeplineste toate conditiile de popularitate în rândul consumatorilor români. Este aromat, lejer, putin pretentios (în sensul ca nu solicita prea mult efort pentru a fi înteles de catre consumator), si, cel mai mare atu al lui este ca se vinifica de cele mai multe ori dulce, lucru cel face atractiv atât pentru barbati, cât (mai ales!) pentru femei. Atunci oare de ce bautorii pretentio si nu se prea dau în vânt dupa vinurile din soiul TAMÂIOASA ROMÂNEASCA disponibile în mod obisnuit în retail?

VALENTIN CEAFALAU

Rar se nimereste sa descoperi pe rafturile marilor magazine un exemplu de Tamâioasa atât de valoros încât sa merite pastrat în vinoteca, de regula oferta disponibia aici adresându-se mai degraba gusturilor nepretentioase. 14 vinuri TAMÂIOASA ROMÂNEASCA au fost atent analizate de editorii Vinul.Ro, în cadrul unei degustari desfasurate în orb. Cumparaturile pentru aceasta sesiune de degustare au fost facute în în supermarketuri si magazine specializate, preturile de raft ale vinurilor variind de la 6,99 la 39 de lei. Media notelor date de noi este 64,4 puncte, la mijlocul categoriei „vinuri de baut, doar daca esti nevoit”.

Cu mici exceptii, se poate observa ca trendul de vinificare al acestui soi este catre dulce si demidulce, cele doua probe vinificate sec analizate de noi prezentându-se destul de bine. În cazul acestora, notele dulci-mieroase au fost înlocuite de tonuri de acid-citrice, care de multe ori nu rezoneaza perfect cu tonurile parfumate ale acestui soi. Cel mai valoros vin TAMÂIOASA ROMÂNEASCA din cele analizate de noi a fost Prince ªtirbey 2008 (79 de puncte, la limita de sus a categoriei „vinuri peste medie, dar atentie la pret”), dulce, un vin elegant, placut, cu un gust dominat de senzatii dulci de miere si petale de trandafiri. El a fost urmat de catre singurele vinuri seci din aceasta degustare, Prince Stirbey 2007 (75 de puncte) si Domeniul Coroanei Segarcea 2008 (74 de puncte), vinuri elegante, curate si placute, cu o prospetime aparte data de aciditate.

Punctaje peste pragul de 70 de puncte au mai obtinut Cotnari 2005, Domeniile Tohani 2008, 7 Pacate 2006, toate vinificate dulce, cu un bun echilibru între zaharul rezidual si aciditate si cu o constructie aromatica buna. O caracteristica comuna a acestor trei vinuri este aceea ca sunt vinuri populare, necomplicate, cu mare trecere la public.

Sub pragul de 70 de puncte au fost încadrate sapte vinuri, majoritatea fiind depunctate pentru notele vulgare, lipsa de tipicitate, dar mai ales pentru dezechilibrul dat de cantitatea de zahar rezidual. În ceea priveste vinurile punctate sub pragul de 60 de puncte, nu suntem siguri daca nu cumva au fost victimele unei pastrari nefavorabile (manipulare, transport) sau pur si simplu sunt accidente de vinificare. Acest lucru este valabil si pentru o mare parte dintre „concurentii” din categoria cu punctaje între 60 si 69 de puncte, categoria „vinuri de baut, doar daca esti obligat”. O alta meteahna a acestor din urma vinuri (sau a producatorilor lor) este aceea ca pe sub notele excesiv de dulci se ascund defecte flagrante, care într-un fel sau altul tot reusesc sa se arate degustatorului.

PROFIL DE SOI TAMÂIOASA ROMÂNEASCA

ORIGINI: în sudul Greciei antice, el fiind apreciat de catre toate popoarele aflate în bazinul Marii Mediterane
PRODUCTIE MEDIE LA HECTAR: 5-11 tone/ha
CANTITATE DE ZAHaR ACUMULAT: 200-210 g/l
TaRIE ALCOOLICa: 11-12,5% vol. alc.
CULOARE: galben-auriu
AROMA: miere, flori salbatice, flori de salcâm, flori de tei, busuioc
GUST: miere, muscat, fagure de miere
POTENTIAL DE MATURARE: 6-8 ani

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, PRINCE STIRBEY 2008
IG Dealurile Olteniei
12% vol. alc., dulce
Producator: Agricola Stirbey
Nasul usor efervescent etaleaza arome de drojdii si flori de salcâm, trimitând mai mult catre profilul aromatic al unui Sauvignon Blanc. Vin elegant, placut, cu un gust dominat de senzatiile dulci de miere si petale de trandafiri. Echilibrul bun, dat de aciditate îi confera si o prospetime aparte.
Pret: 39 de lei
79 de puncte

prince-stirbey-tamaioasa-romaneasca-2008_mg_5486

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, PRINCE STIRBEY 2007
IG Dealurile Olteniei
13% vol. alc., sec
Producator: Agricola Stirbey
Un vin elegant si curat, care în nas este dominat de arome de drojdii (pâine proaspata), ce acopera notele florale. Se dezvolta armonios, tusele de mar verde si corcoduse verzi completând tonurile citrice din gust. Finalul este lejer, citric si suculent.
Pret: 29 de lei
75 de puncte

prince-stirbey-tamaioasa-romaneasca-2007_mg_5483

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, COTNARI 2005
DOC-CIB Cotnari, 11,5% vol. alc., dulce
Producator: Cotnari România
Cu toate ca au trecut aproape cinci ani peste el, vinul sta în picioare, etalând niste arome placute, populare, de miere, petale de trandafiri, cirese galbene si fructe confiate. Are un bun echilibru zahar-aciditate, ultima caracteristica aducându-i si niste note mai verzi, vegetale, de cârcei de vita de vie.
Pret: 16,49 lei
74 de puncte

cotnari-tamaioasa-romaneasca-2005-tfz-300_mg_5179

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, DOMENIUL COROANEI SEGARCEA 2008
DOC-CT Segarcea
13,5% vol. alc., sec
Producator: Domeniul Coroanei Segarcea
Culoare galben-verzui, cu tente gri. Arome lejere, de drojdii si flori albe de câmp. Gustativ este destul de bine structurat, cu note intense de citrice, flori de salcâm si miere, însa aciditatea lasa pe final o senzatie amaruie, de sâmburi de mar.
Pret: 29 de lei
74 de puncte

domeniul-coroanei-tamaioasa-romaneasca_mg_5481

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, DOMENIILE TOHANI 2008
DOC-CMD Dealu Mare Tohani
11,5% vol. alc., dulce
Producator: Domeniile Viticole Tohani

Un vin surpriza, cu arome proaspete de citrice si flori, curat, cu tonuri minerale. Gustul dulce aminteste de piersicile coapte si miere de salcâm si trandafiri, si cu toate ca are din belsug, zaharul rezidual este bine acoperit de aciditate. Finalul este usor efervescent.
Pret: 12,99 lei
73 de puncte

domeniile-tohani-tamaioasa-romaneasca-2008-tfz-300_mg_5174

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, 7 PACATE 2006
IG Dealurile Husilor
10,5% vol. alc., dulce
Producator: Vincon Vrancea
Un vin popular cu arome de miere si fructe galbene, usor fermentate. Gustul dulce, usor iodat, are o oarece astringenta si amareala, dar aceste caracteristici îl tin înca în viata. Pe final se simte o amareala de sâmbure de mar.
Pret: 10,79 lei
70 de puncte

7-pacate-tamaioasa-romaneasca-husi-2006-vincon-tfz-300_mg_5207

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, PRAHOVA VALLEY RESERVE 2006
IG Dealurile Munteniei
11,5% vol. alc., dulce
Producator: Cramele Halewood
Sub tonurile de miere si flori de salcâm se ascund niste note reductive, iodate. Vinul nu spune foarte multe lucruri, este inexpresiv, plat, iar gustul dulce are niste accente vulgare. Finalul este tern, obosit.
Pret: 14,99 lei
66 de puncte

prahova-valley-tamaioasa-romaneasca-reserve-ch-tfz-300_mg_5183

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA COTNARI
11% vol. alc., dulce
Producator: Vinia Iasi
Culoare sa vireaza spre chihlimbariu, iar aromele sale amintesc de mierea zaharisita. Un vin oxidat, dar care mai are niste tonuri aromatice de stafide si miere. Fara nerv, cu un atac acid si final zaharisit.
Pret: 13,39 lei
65 de puncte

cotnari-tamaioasa-romaneasca-vinia-iasi-tfz-300_mg_5209

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, PREMIAT A MONSIEUR HENRI SELECTION 2005
IG Dealurile Munteniei
11% vol. alc., dulce
Producator: Casa de Vinuri Zoresti
Arome neplacute, bâhlite si gust mucegait, dulce, cu o aciditate nespecifica. Este un vin dezmembrat, apos, cu un final acru.
Pret: 6,99 lei
64 de puncte

premiat-tamaioasa-romaneasca-2005-tfz-300_mg_5187

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, PRINCIAR SPECIAL RESERVE
DOC-CMD Dealu Mare Tohani
11% vol. alc., dulce
Producator: Domeniile Viticole Tohani
Un vin cu un pic de corp, dar fara sustinere aromatica. De fapt aromele sale au virat catre tonuri fermentate de lactate si fructe macerate. Gustul dulce devine din ce în ce mai gretos din cauza lipsei aciditatii, anuntând un final foarte dulce.
Pret: 23,40 lei
63 de puncte

princiar-special-reserve-tamaioasa-romaneasca-tfz-300_mg_5263

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, VINCON VRANCEA
IG Dealurile Munteniei
11% vol. alc., demidulce
Producator: SCDVV Pietroasa/Vincon Vrancea
Un vin neplacut în toate etapele gustative. Aromele sale sunt saponificate, cu tente de bomboane si citrice. Gustul vulgar poarta amprente dure amarui-mucegaite de lemn de budana. Este salciu, prafos, iar finalul, amarui, cu note vegetal-reductive.
Pret: 10,99 lei
63 de puncte

tamaioasa-romaneasca-demidulce-vincon-tfz-300_mg_5223

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, VALE VERDE 2007
IG Dealurile Munteniei
12,5% vol. alc., dulce
Producator: Cramele Halewood
Notele reductive, cu urme de mucegai si sulf denota o oarecare lipsa de igiena si atentie. Gustul îl mai salveaza cât de cât, pe lânga senzatiile dulci aducând arome de trandafiri si o aciditate buna. Finalul este dominat de notele de mucegai si cele sulfuroase.
Pret: 9,2 lei (exclusiv Carrefour)
62 de puncte

vale-verde-tamaioasa-romaneasca-2007-ch-tfz-300_mg_5257

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, VITA ROMÂNEASCA 2006
IG Dealurile Munteniei
11% vol. alc., demidulce
Producator: SCDVV Pietroasa/Vincon Vrancea
Nasul este deteriorat de note de drojdie, saponificate si petale de trandafir fermentate. Gustul dulce poarta urme de mucegai, iar pe lânga notele de prune afumate aduce o acreala suparatoare. Un vin ciudat, sulfuros, cu probleme de igiena.
Pret: 11,39 lei
57 de puncte

vita-romaneasca-tamaioasa-romaneasca-2006-vincon-tfz-300_mg_5218

TAMÂIOASA ROMÂNEASCA, PIETROASA 2006
IG Dealurile Munteniei
11% vol. alc., demidulce
Producator: Bachus SA
Culoarea acestui vin este galben-aramie, iar aromele ce amintesc de dulceata acadelelor si miere, patate de tonuri intense de mucegai, par usor sintetice. Un vin subtire, fara atac sau corp, usor nenatural. Apa, zahar, aroma si culoare!
Pret: 13,89 lei
52 de puncte

pietroasa-tamaioasa-romaneasca-2006-tfz-300_mg_5197

LEGENDA

Sub 50 de puncte – nu îl recomandam în niciun caz
Între 50 si 59,9 de puncte – parerea noastra este sa nu-l bei
Între 60 si 69,9 de puncte – de baut doar daca esti nevoit
Între 70 si 79,9 de puncte – vin de calitate peste medie, dar mare atentie la pret
Între 80 si 89,9 de puncte – vin pe care poti sa-l recomanzi si altora
Între 90 si 94,9 de puncte – vin remarcabil
Între 95 si 100 de puncte – vin exceptional, cu care te întâlnesti rareori în viata