Targ Slow Food romanesc in Piata Sfatului, din Brasov

Acest sfarsit de saptamana (7-8 august) aduce in Piata Sfatului, din Brasov, cea de-a XVII-a editia a Targului Slow Food Roadele Pamantului, potrivit unui comunicat de presa dat de organizatori.

Publicitate
Vinarte

La aceasta editie, a XVII-a, vizitatorii vor avea ocazia sa cumpere produse exclusiv romanesti, preparate fara aditivi chimici, direct de la producatorii autohtoni de mezeluri, vinuri si tuica, nectar de mere, ulei presat la rece, prajituri, paine, pastrav afumat, branzeturi, produse apicole, conserve.

Produsele noi ale targului Slow Food din acest sfarsit de saptamana vor fi nectarul de mere (Harghita), mierea de mana (Sanpetru), pelteaua de coacaze (Saschiz), siropurile si gemurile natural produse de familia Gall, din Gheorgheni.

Publicitate
VinLaMunte

Incepand cu aceasta editie a targului, organizatorii si-au propus sa promoveze bucataria transilvaneana, acestia anuntand ca vor pregati la standul propriu degustari ale mai multor retete specifice zonei. Astfel, sambata la cortul Slow Food vor putea fi degustate prajitura cu rubarba si gemul de rubarba cu ghimbir, dupa o reteta din Schei, iar duminica un delicios ghiveci de legume. 

Targul va gazdui atelierele de creatie ale tinerilor de la Minisatul Sfantului Andrei, care in cele doua zile vor incondeia oua si vor picta icoane pe sticla. Invitatii speciali ai zilei de sambata sunt membrii Comunitatii Elene din Brasov si grupul vocal folcloric al femeilor din Grid, judetul Brasov. Targul va fi deschis atat sambata cat si duminica, in intervalul orar 10.00-16.00. 

Targul Slow Food este un proiect organizat de Asociatia „Roadele Pamantului” si Convivium-ul Slow Food Brasov, in parteneriat cu Primaria Brasov.