Targurile Slow Food revin la Brasov

Dupa o pauza de doua luni, Targul Slow Food „Roadele Pamantului” revine in acest sfarsit de saptamana in Brasov, se precizeaza intr-un comunicat de presa dat de organizatori. Peste 35 de producatori veniti din toata tara vor fi prezenti la standurile din Piata Sfatului cu produse alimentare traditionale. De la targul Slow Food  nu vor lipsi produsele din carne, branzeturile, prajiturile de casa, turta dulce, martipanul, painea cu cartofi sau de secara, produsele apicole, palinca, vinul, conservele, gemurile sau specialitatile italienesti.

Publicitate
IWCB

Potrivit organizatorilor, la aceasta editie a targului noutatile sunt siropurile naturale de catina, paducel, porumbele si macese (Cristian Muresan din comuna Botis, Cluj), crenvurstii si specialitatile din carne de vanat (ELK Farm, comuna Zetea Harghita), toba de Talmacel, pastrama ciobaneasca de oaie si muschiul tiganesc copt (Familia Oancea din Talmacel, Sibiu).

Targul Slow Food „Roadele Pamantului” este un proiect al Conviumului Slow Food Brasov si al Asociatiei Roadele Pamantului, realizat cu sprijinul Primariei Municipiului Brasov, al Consiliului Local Brasov, Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor a Judetului Brasov si al Bisericii Evanghelice CA Brasov.

Publicitate
IWCB