Ţarii, cat mai multe grade!

Articole de Rares Marinescu* 

Am gustat zilele trecute cateva vinuri noi lansate de un producator care este orientat exclusiv spre segmentul premium al categoriei şi am avut o revelaţie de acumulare. Ca sa citez din clasicii inca in viaţa, „revelaţiile de acumulare sunt caracterizate de sintagma pascaliana: nu m-ai fi cautat daca nu m-ai fi gasit”. Ele sunt argumentate de trecutul inţelegerii şi nu sunt un dar profetic pe care il primeşti. Nu imi place sa fiu evaziv, ca majoritatea celor care au fost (sau mai sunt) in spatele baricadei dintre producator şi consumator. Spre diferenţa de aceasta majoritate, eu vreau sa vorbesc atat despre probleme, cat şi despre cei care le au, cu nominalizari concrete.

Am inceput degustarea cu un rosé din 2011 de la Crama Basilescu, din etichetele acelea noi cu „Ingerii Micului Paris” (felicitari lui Gheorghe Moisescu pentru realizarea conceptului acestui brand!). Feteasca Neagra scria pe eticheta şi, dupa nuanţele din nas, gust şi postgust, chiar asta era şi in sticla! Felicitari deci şi producatorului pentru ca nu işi bate joc de consumator! A scris Feteasca Neagra, asta era. Dar aromele, nuanţele şi toate minunaţiile se loveau de ceva care ma facea sa imi doresc sa ma opresc la acea prima gura a degustatorului şi sa nu merg mai departe. De ce? Am mai gustat o data şi atunci am descoperit ca un nivel prea mare de alcool anula bucuria simţurilor. Pe eticheta, 14,5%! De ce crede oare cel care face vinuri ca un iubitor de rosé vrea un vin cu mult alcool? De ce nu poate vinul sa fie un companion care sa te binedispuna şi se transforma intr-un „killer”, care da ora stingerii? Avem tot mai multe vinuri romaneşti rosé şi albe de peste 13,5%, iar la vinurile roşi competiţia merge clar de la 14% in sus.

Anul 2011 a fost prea bun. Mult soare, caldura… De ce culegi via atunci ca intr-un an obişnuit? Şi mai ales, de ce culegi toata via ca intr-un an obişnuit? Exista explicaţii dezarmante. Spre exemplu unul din producatorii pe care ii consiliez a cules tarziu pentru ca nu avea bani sa plateasca zilierii care ar fi trebuit sa culeaga. Un alt producator pe care il consiliez, spre a ieşi din obscuritate, a zis: „lasa, ba, ca o sa cumpar must concentrat mai puţin“.

Dar cum ramane cu echilibrul? La descrierea vinului se foloseşte frecvent cuvantul “echilibrat”? Cu ce sta in echilibru nivelul foarte mare de alcool la un vin alb sau rosé? Nu avem onctuozitatea unor soiuri precum Chardonnay şi nici complexitatea texturii unor celebre albe baricate franţuzeşti…

Atunci a aparut revelaţia! Modelul tuturor producatorilor care vor sa performeze in zona premium a fost, este şi va ramane Davino! Vrem sa facem un rosé premium, hai sa facem unul ca Davino! Vrem un cupaj roşu sau alb bun, hai sa vedem ce a facut Davino! E adevarat ca oricine ai fi şi la orice nivel te-ai afla ai nevoie de modele. Dar ce modele alegi? La unul din clienţii mei caruia i-am facut rebranding de portofoliu am gasit o eticheta care m-a facut sa oftez: „Viţa Domneasca“. Pai, ce ai facut, domnule? Ai luat doua branduri de la Vincon Vrancea: Viţa Romaneasca şi Beciul Domnesc şi te-ai poziţionat conceptual intre ele? Dar de ce alegi ca şi model  Vincon Vrancea?

Davino a fost un pionier din multe puncte de vedere, dar asta se intampla acum 7 ani. Intre timp, mulţi consumatori de premium au gasit alternative. De iţi alegi un model din trecut şi nu cauţi unul din viitor ? Pentru cine faci vinul, pentru cunoscatori sau pentru cei care epateaza?

Legat de aceasta ultima intrebare apare şi un nou subiect, care este insa prea uşor ca sa mai fie vorba despre revelaţii. Oare un vin scump este obligatoriu premium? Despre tema asta insa vorbim data viitoare.

* Rareş Marinescu este in prezent proprietarul reţelei de magazine specializate Boutique du Vin şi are o experienţa in management, marketing şi vanzari de peste 17 ani, dintre care mai mult de şapte ani in domeniul vinului (Cramele Recaş, Crama Oprişor, Domeniile Dealu Mare-Urlaţi). La solicitarea noastra, v publica o serie de articole despre tendinţele de pe piaţa vinului din Romania. Titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei. Rareş Marinescu este degustator autorizat şi specialist in management şi promovare de vinuri marinescu.rares@yahoo.com