Tenuta Ulisse – lansare cu Luca Gardini

Temperaturile ridicate de la mijlocul lunii iunie nu au reprezentat o barieră pentru pasionaţii de vinuri italiene, care au venit într-un număr mare la evenimentul de lansare oficială pe piaţa din România a vinurilor Tenuta Ulisse. Curiozitatea de a cunoaşte noile vinuri, importate în România de compania Rifco Trading, dar şi faptul că la eveniment au participat proprietarii cramei Tenuta Ulisse, însoţiţi de Luca Gardini, unul dintre cei mai renumiţi somelieri din Italia, au fost principalele motive care au făcut ca restaurantul Malvasia din Bucureşti să pară neîncăpător, cu toate că spaţiul de aici este unul foarte generos.

Publicitate
Excursii

Înainte de degustare, pentru ca invitaţii să se familiarizeze cu soiurile şi specificul zonei, Luca Gardini, câştigătorul titlului de „Best sommelier in the world 2010”, la concursul organizat de World Sommelier Association (WSA), a ţinut un scurt discurs, în cadrul căruia a ţinut să precizeze că Tenuta Ulisse este unul dintre producătorii care au contribuit semnificativ la reformarea viticulturii din regiunea Abruzzo şi la promovarea ei la nivel internaţional. “Vinul nu este o modă şi nici un trend. Vinul înseamnă struguri, terroir şi oameni. Aceasta a fost principala strategie după care s-au ghidat proprietarii Tenuta Ulisse şi datorită căreia au ajuns să se numere printre pionierii regiunii Abruzzo”, a afirmat somelierul italian.

Cei prezenţi au avut ocazia să deguste patru dintre vinurile Tenuta Ulisse: Unico Pecorino prosecco (proaspăt, prietenos, cu o aciditate bună şi o perlaţie catifelată), Unico Pecorino 2010 (un vin alb, cu greutate, dar care impresionează prin precizia aromelor şi prin prospeţime), Unico Cerasuolo rose (arome puternice şi structură de vin roşu, caracteristici care cer mai multă atenţie) şi Amaranta Montepulciano D’Abruzzo 2009 (complex, elegant, profund, cu o textură catifelată şi final exploziv). Despre vinurile produse de Tenuta Ulisse, managerul Rifco Trading, Cătălin Rizea, a precizat că ele reprezintă „o bună alternativă, datorită raportului lor preţ-calitate, dar şi datorită liniei în vinificaţie abordată de cei doi proprietari ai cramei, Antonio şi Luigi Ulisse: modernitate, construită pe rădăcinile tradiţiei. Astfel, ei au reuşit să dea vinurilor de Abruzzo o altă dimensiune, scoţându-le dintr-o zonă destul de gri. Sunt vinuri prietenoase, atractive şi moderne”.

Publicitate
IPPU

Pe lângă atenţia în vinificare, vinurile Tenuta Ulisse se bucură de o prezentare modernă, cu etichete atrăgătoare, dar şi de o metodă de închidere inovatoare, Vino Lock – un dop de sticlă cu rezultate foarte bune bune în păstrarea şi maturizarea vinului.

Înfiinţată în 2006, Tenuta Ulisse este astăzi o marcă simbolică a renaşterii enologice a regiunii Abruzzo. Unul dintre producătorii de top din Abruzzo, compania a exploatat potenţialul terroir-ului şi al soiurilor specifice regiunii Abruzzo şi a încercat să le dea o amprentă contemporană. Vinurile produse au primit în nenumărate rânduri critici excelente din partea criticilor internaţionali. Tenuta Ulisse a crescut progresiv încă de la prima recoltă din 2007 de la 65.000 de sticle, până la cifra de 450.000 de sticle, în recolta din 2010.