Mai există viață după primul Apogeu(m)?

Sfârșitul de martie a venit cu o ofertă apetisantă pentru prietenii vinului: o seară de degustare a vârfurilor de la Domeniile Tohani. Într-un cerc restrâns, dar într-o prezentare pretențioasă, făcută de cei doi somelieri ai cramei, la sediul lor din strada Londra, București. Ocazia de a “vedea o mini-verticală de etichete ambițioase ca Apogeum sau Principele Radu (unele nelansate încă pe piață) e o “momeală” irezistibilă pentru orice pasionat.

Publicitate
Gala Gastronomiei

O primă parte care se cuvine menționată este deschiderea manifestată de producător. Având în vedere că toți invitații la această întâlnire scriu despre vin, dezvăluirea unor produse care încă nu erau finisate pentru lansarea oficială presupune un anumit grad de risc. Cu atât mai mult se cuvine menționată această deschidere, cu cât Domeniile Tohani nu erau cunoscute, până în urmă cu vreo doi ani, ca un campion al transparenței și nici al ambiției superpremium declarate. Iar dacă tot vorbesc aici de ambiție, aș saluta și acest fapt: așa cum “calea sigură de a nu-ți îndeplini obiectivele este să nu le ai”, la fel și “prima condiție ca să obții calitate este să-ți dorești asta” și să nu te mulțumești cu vânzările de volum mare și preț mic (e și acolo o calitate, dar e una mai degrabă legată de producție și comerț). Așadar, jos pălăria și pentru ambiție!

Și acum o notă personală, care să facă mai dulce trecerea la subiectul propriu-zis! 

Publicitate

Discutam, în urmă cu doi ani, cu proprietarul Domeniilor Tohani, Virgil Mândru, despre felul în care ar trebui să evaluăm o Fetească neagră: eu spuneam că prețuiesc identitatea soiului, care – cel puțin în formele de manifestare existente pe piață până atunci – putea fi caracterizată prin cuvintele “suplețe, taninuri medii sau puțin peste medie, aciditate suculentă și corp mediu”. Replica primită de mine atunci a fost că lucrurile despre care vorbeam eu fuseseră așa doar până la Apogeum 2011 (primul superpremium din acest soi de la Tohani, cu un preț de piață în jurul a 150 lei). Reieșea că piața va avea, de atunci înainte, un nou etalon: o Fetească neagră extractivă, cu taninuri puternice dar bine coapte și un corp plin: “să nu uităm că judecăm un vin roșu, iar trăsăturile care punctează sunt intensitate colorantă, taninuri puternice și coapte, corp puternic”.

Ei, bine, dacă Apogeum de anul 1 așa a fost, iată că anul 2 (recolta 2012) – aflat în momentul de față în vânzare pe piață – se apropie, gustativ, mai mult de părerile mele “clasice” despre Feteasca neagră, decât de ambițiile de acum doi ani ale producătorului. Nu spun neapărat că e un lucru rău, dar toți cei prezenți la “seara din strada Londra” au remarcat că anul al doilea de Apogeum e mai puțin “vârtos” și cu o senzație mai acidă decât primul. Sau, mai bine, să-i spunem că Apogeum anul 2 s-a întors la clasicism?

Tot din discuțiile mai vechi cu proprietarul și cu oamenii de la Tohani am avut bucuria să constat o mare pasiune pentru Feteasca neagră – un lucru bun și patriotic, cred. Este, poate, și motivul pentru care Feteasca neagră sub forma vinului Apogeum este prețuit mai bine de către însuși producătorul decât Merlot-ul Principele Radu (preț de piață cca 80 lei). Căci, după degustarea ambelor – cu tot patriotismul nostru – una dintre concluziile serii a fost: “iată motivul pentru care Merlot-ul este cel mai plantat soi roșu din România și e considerat unul dintre cele mai valoroase din lume!” În lipsa patriotismului, dacă s-ar fi făcut un sondaj, voturile ar fi mers aproape în unanimitate către soiul internațional – mai ferm, mai exact, mai complex și mai satisfăcător, în ansamblu. Și mai ieftin.

N-aș vrea să mă refer decât fugitiv la anul 3 al ambelor branduri (Apogeum 2013 și Principele Radu 2012), deoarece nu sunt încă în forma finisată pentru vânzare, ele urmând să se mai rafineze în sticle, cu timpul. Aș spune doar: ori anul a fost mai bun (lucru greu de crezut, totuși, având în vedere că vorbim de ani de recolte diferiți); ori experiența winemakerilor a crescut față de anul 2. Ambele versiuni 3.0 din Apogeum și Principele Radu par mai bune decât a doua, la momentul degustării.

Am mai remarcat, la degustarea celui mai mare producător de vinuri din Dealu Mare, un asamblaj alb cu șanse mari să devină hit, deși eu personal nu agreez stilul corpolent și aromat “să placă”: Chardonnay, Sauvignon blanc și Tămâioasă românească 2015 bine echilibrate, cu arome intense și plăcute, susținute și de o discretă nuanță de baric și de o aciditate sănătoasă. Sunt convins că iubitorii blend-urilor albe premium vor primi cu interes acest Cuvee blanc cu un preț de piață în jurul a 50 de lei.