Tragem niște concluzii? IWCB & Premiile de Excelență Vinul.Ro vs CE de Fotbal? Glumim

Un editorial de Cătălin Păduraru, CEO IWCB

Am primit, de curând, confirmarea că IWCB a fost acceptat în Federația Marilor Concursuri Internaționale (VINOFED). Suntem în aceeași ligă cu Berliner Wine Trophy. Este o decizie istorică pentru România. Noi aducem un folos românilor.

Acum cinci ani, am plecat de la zero (mă rog, ultima ediție dinaintea “pauzei” a avut vreo 190 de probe) și astăzi suntem un concurs puternic OIV și în primele locuri din VINOFED. Ai văzut vreo știre la TV pe tema asta? Sigur, agenții puternice în online (cu audiență mai mare decât multe din îngâmfatele sau exclusiv “business oriented” TV-uri) au preluat știrea. Totuși, TV-ul rămâne, încă, o sursă puternică de informare mai ales pe… mase. Ca producător de vin, m-aș simți umilit. Și aș acționa în consecință. Nu se întâmplă acest lucru. Deci, chiar numai politicienii sunt de vină că suntem aidoma… Naționalei de Fotbal?

Să ne întoarcem la lucrurile bune. Carrefour organizează rafturi cu medaliatele IWCB (și comunicare specifică). E un pas fantastic în sincronizarea acțiunilor mai multor entități de pe întreaga filieră de a promova vinurile premiate în cadrul Concursului Internațional & Premiile de Excelență. Munca noastră nu se oprește odată cu înceheierea unei ediții. Încercăm să punem în mișcare toate înțelegerile sau contactele pe care le avem cu cash & carry sau mari retaileri. Vom iniția acelasi gen de parteneriat (nonfinanciar), în care vinurile medaliate să devină mai vizibile, și cu restaurantele bune. Toată lumea trebuie să înțeleagă că e o muncă de construcție de lungă durată. Sunt sigur că se vor vedea rezultatele.

În același timp, nu avem cum să nu sesizăm “tabloidizarea” spiritului competițiilor serioase, prin apariția numeroaselor “concursuri populare” (din punctul meu de vedere, mai degrabă aflate în sfera “jocului”, a distracției). Îmi este teamă, si o spun deschis, de diluarea forței competiției desfășurată în sistem profesionist. Receptorii, publicul și producătorii, pot crede că ceea ce se întâmplă la astfel de mici agape simpatice se întâmplă și la Marile Concursuri. Știi, dacă vrei, este o situație asemănătoare în a compara examenul de admitere la Conservator cu “Românii au talent”. Rațiunile care ghidează cele două tipuri de competiție sunt total diferite. Aceste “manifestări” mai populare (inclusiv cele inițiate de firme de materiale oenologice, substanţe etc) există oriunde în lume, dar relevanța lor nu depășește niciodată teritoriul entertainmentului sau al mișcărilor de marketing, fiind catalogate ca atare și fără să producă modificări în comportamentul de consum.

Apoi, de când IWCB a început să se consolideze, se nasc tot felul de idei, mai mult sau mai puțin benefice pentru România. Una dintre acestea, care caută cu inocență drumul spre “mai bine”, este unirea cu concursurile balcanice, în special cu cele bulgărești. Orice analiză documentată ar genera concluzii care ar arăta inutilitatea unui astfel de gest. Disproporția este termenul cheie. Piețele balcanice sunt închise pentru vinul românesc. Nu că ar avea vecinii ceva cu noi. Este specificul pieței lor. Își beau vinurile autohtone, în timp ce noi avem o piață deschisă, cosmopolită și cu un consum mai mare.

O altă idee, toxică de astă dată, este aducerea altor concursuri internaționale itinerante aici. O mișcare tardivă, care ar lăsa un pustiu post eveniment, distrugând ceea ce s-a făcut bine în ultimii ani. Mai clar, astfel de concursuri merg în țări (sau zone viticole) fără competiții locale puternice. Ce rost ar avea să încurajăm o mare afacere pentru organizatori, inhibând ceva folositor producătorilor români an de an? Dacă avem bani, în loc să subvenționăm costurile imense pe care le au astfel de concursuri, pare mai logic să ajutăm produsul românesc – IWCB. Mărirea numărului de jurați de la 5 la 7 pentru fiecare panel, de pildă, ar însemna ca la 2.000 de probe să avem 70 jurați, dintre care 40 străini. Mai coerent mi s-ar părea să subvenționăm participarea degustătorilor români la alte concursuri, pentru a căpăta experiență. Creșterea IWCB ne va aduce în punctul în care nu vom avea suficient de mulți jurați români. Jurați cu Concursuri la activ.

Reîntorcându-mă la jurații străini. Sigur că avem mare nevoie de ei. Prin IWCB, ei pot vedea toată România vitivinicolă, nu doar un singur loc, într-un singur an, ca urmare a participării la un concurs străin organizat în România. Am curaj să lupt pentru această idee – și forța bazată pe stiință – pentru a o impune.

A propos de știință. Am efectuat un studiu avand ca respondenți jurații. Mă voi referi la rezultatele obținute prin interogarea străinilor. Cred că se conturează o imagine mai clară a ceea ce avem de făcut. Și cum.

În proporții îngrijorătoare, jurații străini nu au făcut nicio legătură între România și Constantin Brâncuși, Nicolae Paulescu, Henri Coandă, Petrache Poenaru, Gheorghe Zamfir, în timp ce pentru sportivi această asociere a fost una simplă.  Privind cu atenţie această situaţie, pare că suntem lăsaţi (sau asta e opţiunea noastră) să comunicăm doar ceea ce nu ne aduce profit ca ţară?

Jurații străini însumează aproape 300 de ani de studiu! Media țărilor viticole vizitate este de 18 pe fiecare jurat. Cu toate acestea, jumătate dintre ei au vizitat România în intervalul 1982 – 2010, iar restul (dintre cei care au mai fost aici) în intervalul 2010 – 2016. Întrebările pe care le au referitoare la România ar putea deveni micul nostru îndreptar în cercetarea de piață și în comunicare.
– Care sunt cele mai promițătoare regiuni viticole și soiuri de struguri pentru a fi atractive în piața internațională?
– Cum se pot procura (dacă există) informații despre soiuri autohtone mai puțin cunoscute?
– Care este strategia națională pentru vie-vin?
– Care sunt diferențele între zonele viticole?
– Soiul “icon” pe fiecare regiune?
– Profil senzorial al vinurilor în asociere cu mâncărurile locale?
– Care sunt realizările industriei pe plan local în comparație cu cadrul internațional (ce facem aici, ce facem „afară”)?
– Cum promovați soiurile locale?

Mi se pare o crimă că toate televiziunile (inclusiv cele care nu au avut drepturi de transmisie pentru meciuri) au alocat sute de ore de “dezbateri” și comentarii pe tema fotbalului, cel puţin în condiţiile în care, pentru toate temele vitale ale ţării, spaţiile de emisie sunt cvasinule şi întotdeauna, fără excepţie, sub semnul lui “din păcate, timpul alocat acestui subiect se apropie de sfârşit, au rămas multe de spus, poate vom reveni într-o emisiune viitoare”. Promisiune care, evident, nu e ţinută.