Târgul internațional de vinuri Prowein 2024 din Dusseldorf mi-a prilejuit observații personale și interacțiuni profesionale care m-au dus la concluzia că oricât de bună ar fi participarea vinurilor românești la asemenea evenimente (altminteri necesare și probabil utile), NU FACE DIFERENȚA ÎN TERMENI DE VIZIBILITATE ȘI MEMORABILITATE, în condițiile actuale de agregare și exprimare a unor idei, a unor sloganuri și a unor experiențe. La aceste târguri e un ocean de vinuri, sunt prea mulți expozanți (5.400 anul ăsta) – unii cu bugete, tradiție și notorietate la care nici nu putem visa noi momentan! – iar o țară ca a noastră nu are nicio șansă să marcheze acolo, acum sau în viitorul previzibil, un “punct de cotitură” cu adevărat relevant. Așa că vin (fără să propun neparticiparea la târguri externe) cu o un subiect de gândire pe o cale alternativă pentru asociațiile de producători de vin și nu numai. O discuție serioasă pe această propunere ar ajuta (cel puțin) la cristalizarea unor idei și argumente, chiar și în cazul în care nu ar ajunge să fie pusă în practică – dar poate fi pusă.

“Treasures of the East” – comoara pe care chiar vrei s-o descoperi, dacă e afișată la un loc

Fără să mai comentez pe marginea sloganului, a standului sau a ideilor cu care s-a prezentat România la Prowein în 2024, vreau să spun că eu cred că avem nevoie de o nouă gândire – și mă străduiesc să o explic mai jos, laolaltă cu o posibilă soluție. E vorba de organizarea, în România, a unui târg-festival internațional care să reunească nu doar vinurile (și nu în primul rând vinurile, ci gastronomiile – să nu uităm că vinul e parte din gastronomie, și nu invers) mai multor țări din partea asta de lume. Să dezvăluim, la noi acasă, “comorile din răsărit” în sistem business-to-business și business-to-consumer, atât pentru piața internă cât și pentru cele externe. Cu expoziție, degustări, live cooking show-uri, cu propuneri de excursii scurte la crame și cu seri tematice în oraș – cu tot ce poate fi imaginat ca fezabil. Un târg-festival axat pe acest concept e un semnal pentru piața internă ca și pentru piața externă. Iar pentru cei care spun că „nu sunt bani, dom’le”, am un răspuns: câți bani cheltuiesc anual cramele pe tot felul de prezențe care nu se bazează pe niciun mesaj coerent, ci doar pe zgomot și înghesuială care doar creează aparențe, dar nu promovează argumente și nu pun cărămizi solide la edificarea vinului românesc ca o „instituție”?!? Câte finanțări posibile rămân neaccesate fiindcă evenimentele propuse nu oferă nicio promisiune de eficiență – și nicio propunere de „interes public legitim”! – pentru autoritățile care le-ar putea acorda?!?

Eu denumesc acest embrion de proiect “Treasures of the East” – numele (ca și logoul, perfectibil) mi se pare suficient de clar pentru orice vorbitor de limba engleză și suficient de generos încât să poată găzdui numeroase tipuri de “comori” pe care le-am putea arăta celor interesați: de la costume populare și ciobănești mioritici la țuici, rachiuri, vinarsuri, vinuri, rețete culinare, conserve, brânzeturi și salamuri, destinații turistice.

Cred că în jurul unui astfel de proiect de tip “one stop shop” pentru estul continentului (și nu numai, căci – ce să vezi? – și Azerbaidjanul face vin, și Mongolia face vodcă) există șanse reale mai mari să coagulăm atenția și energiile umane și financiare din partea autorităților competente și incompetente, ca și din partea politicienilor cu suficient instinct electoral și a mass media.

Nu în ultimul rând, mare parte din ce cheltuim cu proiectul ăsta se întoarce la noi acasă.

Argumente ca “să ne cunoaștem cu toți, la noi acasă”

Suntem relativ necunoscuți pe piața internațională a vinului, ăsta e adevărul. Dar, în afară de neajunsuri de business, ceea ce e necunoscut poate fi deopotrivă incitant, dacă știm să stârnim curiozitatea. 

Avem câteva atu-uri (nu doar vinul, cu soiuri străine dar mai ales autohtone valoroase și cu o mare diversitate de microclimate și stiluri) ci unele chiar mult mai importante decât vinul) prin care putem să stârnim o atenție asociată cu o satisfacție memorabilă a descoperirii, dacă știm să le jucăm:

• suntem o sigură, relativ accesibilă geografic și financiar;
• avem cea mai mare “masă critică” de locuitori din partea asta de Europă. Asta înseamnă că suntem destul de mulți consumatori, încă, în țară – ceea ce ne face o posibilă destinație finală pentru export și, deci, de interes pentru producătorii din regiune. Dar putem fi, la o adică, și o țară de acces către Europa;
• suntem o țară ofertantă (istorie, geografie, arhitectură și alte obiective) din punct de vedere al turismului, cel puțin pentru anumite categorii de turiști;
• suntem un popor îndeobște jovial și primitor, cel puțin la nivelul oamenilor cu educație, dar nu numai;
• avem nu doar o gastronomie, ci mai multe, într-o diversitate care reflectă influențele din partea a 3 imperii (Austro-Ungar, Țarist, Otoman) și a mai multor grupuri etnice cu care ne-am intersectat la un moment dat sau cu care continuăm să viețuim (evrei, tătari, sârbi, bulgari, maghiari, germani, ucraineni – ca să le numesc doar pe câteva). Mai clar: dacă la Istanbul mănânci bune turcește și la Atena mănânci bine grecește, la București găsești tot felul de restaurante etnice bune;
• avem multe de oferit în domeniul artistic și în cel al tradițiilor exprimate prin costume și obiceiuri (de la Festivalul George Enescu la Untold sau Neversea, de la Maramureș și Bucovina până la Delta Dunării și Banatul montan sau celălalt, de la bisericile fortificate transilvănene până la muzee de pictură, arhitectura urbană ante- și interbelică din orașele mari ori chiar Casa Poporului șamd);
• avem, azi, instrumentele de de promovare online care nu erau atât de dezvoltate în urmă cu un deceniu, cu posibilități de focalizare a mesajelor și de măsurare a reacției pe anumite piețe țintă – nu mai depindem atât de mult de revistele tipărite, de canalele de influență din trecut.

Nimic din toate lucrurile de mai sus nu poate fi expus detaliat și convingător la un târg extern în care sunt realmente mii de standuri. În același timp, toate acestea sunt lucruri care merită expuse, căci ne avantajează în orice am vrea să întreprindem cu vinul românesc și cu imaginea de țară. În plus – mă repet, scuze! – cheltuiala se întoarce acasă, la fel ca și multe alte beneficii.