Un Rotenberg la Paris

Text şi foto: Loreta Budin, Angers

93, rue de Javel, Paris. În butic intră o familie: un el – francez – şi o ea – româncă -, ţinându-şi de mână fetiţele. Andreea şi Alexi – aşa se numesc blondinele de vârstă şcolară – se reped spre raftul cu pufuleţi şi se servesc fără fasoane. Părinţii se opresc la măsuţa pe care tronează cârnăciorii şi caşcavalul cu gust mioritic şi îşi iau fiecare câte un pahar de vin. O zi de duminică la Chez Miha, unde muşteriii parizieni au prilejul să deguste, în premieră, roadele Cramei Rotenberg. Ca să aflăm mai multe despre aventura vinurilor sale în capitala Franţei, am stat de vorbă cu producătorul, Mihail „Mişa” Rotenberg.

Ce caută vinurile Rotenberg la Paris?

Dacă credeţi că vreau să export chiar acum în Franţa… să ştiţi că, deocamdată, nu am obrăznicia asta. Dar, înainte să mă duc la concursuri internaţionale, am vrut să mă confrunt cu părerea unui public mai educat în materie de vinuri. În România, vinul meu place, însă am vrut să văd ce crede şi un alt tip de consumator.

Cu cine au avut rendez-vous vinurile dumneavoastră? Cu jurnalişti, cu specialişti, cu connaisseuri?

Instinctul mi-a spus că trebuie să mă confrunt nu neapărat cu specialişti, cât cu un public care se pricepe în domeniul vinurilor de înaltă calitate. Acest tip de public îmi va putea poziţiona, în mod realist, produsele.

Confruntarea cu consumatorul francez e singurul motiv al demersului parizian?

Dacă aş vrea să export în Europa , ar fi mai bine ca, înainte, să mă aflu deja pe rafturi. Conceptul vinurilor Rotenberg se integrează într-unul contemporan, care pune calitatea înainte de cantitate, artizanalul înainte de industrial. Acest concept funcţionează în Europa, şi am vrut să spun şi eu „prezent”. Dar, încă o dată: dacă vreau să prezint vinurile româneşti formatorilor de opinie din ţările vest, sticla trebuie să existe la vânzare. Pentru că formatorul de opinie, dacă-i place un produs, îl recomandă şi altora. Şi atunci acest produs trebuie să se afle pe raft, în ţara respectivă.

Deocamdată, sunteţi pe raft la Chez Miha, un magazin din Paris care vinde produse româneşti.

Chez Miha este, subliniez, singurul butic din capitala Franţei care are vinuri româneşti. Vinurile de aici sunt căutate şi de români, dar şi de francezii din familiile mixte sau care vizitat România. După cum se poate vedea cu ochiul liber, în magazin e un perete întreg de sticle. De la Sânge de Taur la Prince Matei – sunt vinuri pentru toate gusturile, aşa cum e şi comunitatea românească din Paris.

Cum au fost apreciate vinurile Rotenberg?

Domnule, le place!! În două zile, am vândut 120 de sticle, din care mai bine de jumătate la „francezi adevăraţi”, care le-au luat cu cutia. Oamenii scot din buzunar 50, 100 de euro ca să plece cu 2-3 cutii – sunt totuşi bani! Nu cred că ar face-o numai de dragul meu…

Aţi ajuns cu vinul şi la formatorii de opinie de care vorbeaţi?

Am avut impertinenţa să fac şi un soi de degustare neplanificată, la o fromajerie de lux. Am ajuns acolo printr-un prieten de-al unui prieten, cu singura intenţie de a-i dărui patronului un vin de-al meu. Acesta a deschis sticla pe loc şi a început să dea la oameni. Iar oamenilor le-a plăcut.

Ce gamă anume au apreciat?

Gusturi foarte polarizate: unora le-a plăcut gama noastră mai ieftină, Rapsod, un vin aproape nebaricat – Rapsod i-a plăcut inclusiv fromajerului, care mi-a comandat fără să ezite 36 de sticle! -, altora, celor mai în vârstă, le-a surâs mai degrabă vinul cu accente de lemn.

Revenind la formatori…

Da. La Chez Miha, am mai fost vizitat de doi „cave”-işti şi de un critic de specialitate. Toţi mi-au lăudat vinul, mai ales Rapsodul (care, reiese de aici, răspunde exigenţelor unui public foarte larg) şi Rotenberg Ceptura, despre care mi-au zis că-i excepţional. Ba chiar mi-au reproşat că-l vând prea devreme şi că peste 5 ani va ajunge să valoreze mult mai mult. Unul dintre cave-işti, Stephane Lochons pe nume, care e partener la trei magazine destul de importante, a declarat că nasul Rotenberg-ului e probabil cel mai complex nas de Merlot pe care l-a întâlnit. Sper ca, în curând, vinul să fie pe raft la el. Am dat vin – Menestrel – şi la Institutul Cultural Român, la un concert organizat la ambasadă, şi toată lumea a fost mulţumită.

Intraţi cu vin românesc şi în comunităţi româneşti din alte ţări?

Fără discuţie că, acolo unde sunt vinuri româneşti vreau să fiu şi eu. Europa, Canada… Şi poate că, în timp, vom reuşi să ieşim din circuitul ăsta mai restrâns, al distribuţiei în sânul unei comunităţi anume, şi să ne adresăm publicului larg. Dar, până una, alta, comunităţile româneşti sunt o bună poartă de intrare pe piaţa aceasta foarte vastă.

V-aţi conturat deja o strategie de marketing?

Mi-e clar că trebuie să încetez să fac pe poetul şi să fac marketing. Dacă până în momentul de faţă m-am concentrat pe partea de marketing care să ne permită să ne poziţionăm vinurile pe rafturi, atât în România cât şi în străinătate, pasul următor ar fi să aducem vinul la consumator. Până una alta, vinul ajunge la consumator prin metoda „de la gură la ureche”, ceea ce este o metodă excepţională, dar puţintel mai înceată. Va trebui să facem câteva campanii de comunicare pentru consumatorii avizaţi.

Care e concluzia aventurii pariziene?

Faptul că francezii îmi cumpără vinurile îmi dă o mai mare siguranţă, îmi spune că sunt pe drumul cel bun. Succesul din Franţa o să se reflecte şi mai departe, într-un fel sau în altul. Magazinele care vând produse româneşti, din diferite ţări, comunică între ele. În Belgia e un magazin mare cu vinuri româneşti unde sperăm să ajungem, mai sunt în Germania, în Anglia… Ce ar mai fi de adăugat? Eu sunt workoholic şi nu plec în concediu. Ei bine, degustarea aceasta a fost un bun pretext să-mi iau, în sfârşit, câteva zile libere şi să mă duc la Paris cu nevasta şi copiii. Şi, repet, am căpătat mai multă încredere în ceea ce fac.