Un suflet mare într-o vie mică

N-am avut şansa să îl cunosc pe Nicolae Sandu, cel care, în 2001, punea bazele celei mai insolite proprietăţi din Drăgăşani. Aş fi spus cramă, dar Via Sandu are crama tocmai la Slatina. Deocamdată. Şi asta pentru că, la început de mileniu, proprietarul nu se gândea la vin decât ca la o poveste de familie, cu o neînsemnată componentă comercială. Să nu vă gândiţi că nu-şi propunea să facă un vin bun. Pentru că Nicolae Sandu, cel puţin aşa susţin cei care l-au cunoscut, era un om care făcea lucrurile bine. Şi mult bine…

Eu i-am cunoscut pe cei doi băieţi ai lui, Cornel şi Bogdan, care, când au moştenit via, au decis destul de repede cum să împartă responsabilităţile: Cornel să facă vinul, Bogdan să îl bea. E o glumă, Bogdan e şi el extrem de implicat în proiect, dar numai pe partea de promovare şi vânzare.

Cornel avea experienţă în vie cam cât am eu în robotică. Nicio legătură. În crama tatălui intra cu bilet, ca orice vizitator. Iar în vie nu călca decât când se coceau strugurii de masă. Dar, mai mult de nevoie decât de voie, în 2006 a devenit viticultor şi vinificator. Nu era foarte convins că el, inginer specializat în construcţiile de maşini, se va descurca în acest proiect. Avea, însă, pasiune şi extrem de multă speranţă. Şi era şi ambiţionat de gândul că va veni ziua în care se va putea mândri cu vinurile sale. Începutul nu a fost tocmai favorabil, pentru că avea multe de învăţat, iar baza materială era deficitară. Dar Cornel nu era omul care să renunţe. Iar relaţiile de bună vecinătate, ba chiar de prietenie cu ceilalţi viticultori şi vinificatori de pe Dealul Oltului i-au adus mult mai repede gradul de cunoştinţe necesar pentru a scoate un vin bun.  După câţiva ani, fiecare recoltă aducea măcar un vin care putea emite pretenţii de medalie. Ba o Crâmpoşie, ba o Fetească regală, ba un Cabernet. Concomitent, a lucrat şi la imagine. A dat un nume proprietăţii, Via Sandu, a început să îmbutelieze şi să creeze etichete, din ce în ce mai reuşite, şi-a promovat vinurile, el, care, decât să vorbească despre vinurile lui, preferă să are singur toată via. Eventual şi fără tractor…

Marea lovitură a dat-o, însă, prin 2014, când a arătat prietenilor, în premieră, primul său vin ţinut în baric. Un Cabernet Sauvignon din recolta 2012. Cab 12 stejar se cheamă şi noi, cei de la Vinul.Ro, ne mândrim cu faptul că am dat o mână de ajutor la crearea acestui vin. În sensul că, în 2013, de ziua lui, i-am făcut cadou primul baric… Când l-am gustat prima dată, i-am remarcat tipicitatea, curăţenia şi potenţialul. Acum, la doi ani de la lansare, îi lăudăm forţa, complexitatea aromatică şi prospeţimea… Vor urma, cu siguranţă, şi alte vinuri, chiar şi mai reuşite. Pentru că, deşi realmente calamitat de grindina din 2014, care i-a distrus în întregime recolta, ba chiar şi o parte din vie, Cornel Sandu nu vrea să renunţe. Îi e greu, se chinuie, dar merge înainte. Pentru că i-a promis tatălui, ne-a promis nouă, dar, în primul rând, şi-a promis lui că Via Sandu va ajunge un nume recunoscut pentru calitate şi caracter.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Numele cramei: Crama Via Sandu
Str.  Dealul Olt, Drăgăşani
Numele firmei: ECO TERRA
Branduri: Via Sandu – CAB stejar (cabernet invechit in butoi de stejar), CAB, Crâmpoşie, Rose, Fetească Regală
Suprafață de viță de vie în exploatare: 18 ha
Altitudinea medie a viilor: 275 metri
Soluri: argile, nisipuri şi brun-roşcate cu calcar
Orientarea rândurilor: preponderent N-S
Sistem de conducere a viei: Guyot simplu
Soiuri:  Crâmpoşie, Fetească regală, Tămâioasă Românească, Fetească neagră şi Cabernet Sauvignon
Capacitatea cramă: tolală – 80.000 litri
Winemaker și director general: Cornel Sandu
Degustări: Dase organizează la cerere
Date de contact: tel – 0722388239,  e-mail: crama@viasandu.ro , web: www.viasandu.ro , https://www.facebook.com/Via-Sandu