Unicum Team Challange – spectacol in Centrul Vechi

La finalul lunii trecute, mai precis pe 29 septembrie, Freddo Bar&Lounge a atras privirile tuturor celor care au trecut prin Centrul Istoric al Capitalei. Locatia gazduia „Unicum Team Challenge”, primul concurs de mixologie si servire
dedicat atat barmanilor, cat si ospatarilor.

Publicitate
Caloian

Agitatie mare, urale si aplauze, provocate atat de prestatiile concurentilor, dar si de demonstratiile de flair-bartending,
sustinute de cei mai en-vogue barmani romani ai momentului, Vali Luca – triplu campion national, calificat anul trecut in Finala Mondiala de Flair de la Londra si in cea de la Monaco, iar in acest an in Finala de la Dubai –  si Ionut Ivanov, vicecampion national si finalist la numeroase concursuri internationale. Motive suficiente pentru ca trecatorii de pe strada Smardan sa se opreasca minute bune ca sa priveasca si sa incerce sa inteleaga ce se petrecea in Freddo Lounge. Cei mai curiosi au intrat si n-au avut ce regreta. Au vazut la lucru 8 echipe care s-au intrecut in marea finala, care a inceput la ora 20 si s-a incheiat putin dupa miezul noptii. Concursul a avut doua probe: una de prezentare, preparare, servire, denumita „Unicum Perfect Serve” si una de eficienta a lucrului in echipa, „Unicum 10 shots”. Iar emotiile concurentilor au fost imense, si pentru ca multi dintre ei erau la prima participare la o astfel de competitie, dar si pentru ca juriul, format din specialisti de la Exquisite Bar Solutions, a fost extrem de exigent.

Dupa mai bine de patru ore de concurs pentru competitori si de distractie pentru clienti, juriul a decis ca premiul 1 si
titlul de castigatoare a primei editii a „Unicum Team Challenge” sa revina echipei Planters, formata din Andrei Vanea (barman) si Claudia Mirela Serban (ospatar), care a prgatit si prezentat „Unicum Planters”, un cocktail realizat din 50 ml Unicum, 20 ml Lime sirop, 7-8 bucati de zmeura si scortisoara. Podiumul a fost completat de echipele Vintage Pub – Mihai Giurgiu (barman) si Alin Marancea (ospatar) – si Hard Rock Cafe – din Daniel Raicu (barman) si Marius Ionakov (ospatar).

Publicitate
Oprisor

Unicum este digestivul creat in 1790 de catre medicul curtii Imperiului Habsburgic , Doctorul Zwack, fiind obtinuta din peste 40 de plante si ierburi din toata lumea. Distribuitorul Unicum in Romania este Heinrig Distribution.