Da, ne-am ţinut de cuvânt şi am organizat – WTTA şi Vinul.Ro – o altă eno-croazieră prin mările Greciei. N-am mai fost doar prin Egee, am intrat şi prin Marea Cretei, aşa, puţin, să simţim diferenţa de salinitate. Dacă a fost bine, dacă n-a fost foarte bine, la asta îşi vor răspunde singuri cei 35 de participanţi. Că, până la urmă, am fost patru bărci. Nu mai pierd timpul şi spicuiesc din jurnalul de bord…
30 iunie
„Voi sunteţi nebuni”, spunea Cătălin Mahu când a auzit că mulţi dintre noi doream să plecăm cu noaptea-n cap spre Evia. La ora 18 era programată vizita cu degustare de la Lykos Winery şi, cum trebuia să identificăm şi pensiunile unde urma să rămânem peste noapte, am făcut bine c-am plecat devreme. Mai ales că drumul, la 47 de grade Celsius, a fost cât pe-aci să se transforme în calvar. Cel puţin pentru mine, al cărui motor (de maşină) a dat în clocot pe unul dintre dealurile ce străjuiesc Theba. 
Am mai tras de timp, am ajuns la cramă pe la 18.30, aşa că au prins degustarea şi întârziaţii – Mahu, Costiniuc şi ceilalţi care au plecat ca boierii, când soarele era de-o suliţă pe cer. Vinuri, destule, personal am remarcat vinurile din noua gamă Lykos (Assyrtiko, Viognier şi Grenache Rose), dar nu ne-au mai încântat la fel de mult nici Panselinos Red, nici Melykos Glykos, dulcele cramei. Apoi masă, cu probleme, dar şi cu miel la proţap şi kokoretsi, că aşa era programul…
1 iulie
Dimineaţa, la 10, altă vizită. La Avantis Estate. Am regăsit domeniul care suportase un facelift de zile mari. Clădiri noi, moderne, inclusiv o sala de degustare unde am avut ocazia să încercăm cele mai bune vinuri ale cramei. Şi chiar dacă am dat bani pe degustare, entuziasmul a fost mare, pentru că toate bărcile au vrut să-şi facă o minimă aprovizionare de acolo. Cele mai căutate vinuri de la Avantis au fost Malagousia şi Dolphins Santorini, că se asortau perfect cu valul, dar s-au achiziţionat şi Afoura, adică Assyrtiko baricat, dar şi o grămadă de roşii, precum Mavrokoudoura, Agios Chronos şi Syrah. Cred că şi Avantis Estate Collection a ajuns prin bagaje, dar mai puţin, că e cam scum. Dar şi cam bun…… Apoi fuga spre port, la Alimos, de fapt cea mai mare parcare de yachturi din Egee, ca să luăm bărcile. Iar pe la 17.00, cu aprovizionarea făcută, am plecat spre Vouliagmeni, primul popas al croazierei. Până acolo, am prestat şi prima baie, într-un golfuleţ declarat rapid pământ românesc, că eram majoritari.
2 iulie
S-a rupt lanţul de iubire…adică nu mai avem program comun, că o barcă trebuie să patruleze prin zonă, ca să recupereze fetele. Care urmau să aterizeze abia la pe la 4 în Atena. După ceva peripeţii, pe care Emi şi le va aminti multă vreme… Punct de întâlnire, insula Poros, seara, poate ne strângem toţi la cină.
Noi o luăm spre Eghina, pe la prânz facem o baie lângă insuliţa Moni Eginas şi, după o oră, pornim spre Poros, chiar dacă bucuria e să ajungi pe întuneric, că să-ţi apară brusc în faţă luminile oraşului. Da, dar ajungi seara, n-ai loc de andocare şi trebuie să înhaţi un mooring, sa ancorezi în larg. Şi ajungi mai greu la tavernuţele delicioase, de care e plin portul, dar şi oraşul vechi, mai ascuns ochilor vizitatorilor…
3 iulie
Plecăm spre Spetses. Cu vânt puternic prognozat, mai ales când ieşim în Marea Cretei, pe culoarul dintre Peloponez şi Insula Hydra. Ne dă peste cap parasolarul, de dăm cu toţii iama în uleiurile de protecţie solară, că arde de nu te vezi. Bine că nu mai sunt 45 d grade, ca în ziua precedentă. Deci, mai puţin cu vinurile, iar cine vrea, foloseşte pahar de plastic. Dar ce bine merge un Assyrtiko pe un pui de furtună…Prognoza nu e cea mai fericită, ar urma vânturi din nord, deci trebuie să vedem cum ne asigurăm în Spetses, care-i un port nu foarte protejat. Renunţăm şi la baie, ca să ajungem mai repede, să prindem loc bun. Tot răul spre bine, pentru că insula e superbă. Loc de refugiu pentru artişti, ce mai… Dar nu tocmai ieftină. Însă se mănâncă bine.
4 iulie
La ora 14 este programată vizita la Palivos Estate. Care e în Nemea, Archaia Nemea. La cam 40 de kilometri de Nafplion, prima capitală a Greciei moderne. Plecăm de dimineaţă, că trebuie să închiriem şi maşini…Surpriză, o agenţie e închisă, alta nu are maşini. Găsim din bucăţi. Grupul din Botoşani s-a orientat şi a găsit iar o dubiţă. Dar vine pe drumul pitoresc şi ajunge pe la 14.45.
În fine, gazdele dau mărunt din buze, dar ne asteaptă şi ne prezintă cinci vinuri, cel mai apreciat fiind Amos Terra Leone, un Agiorgitiko cu 18 luni de baric şi şase de sticlă. Dar şi Stone Hills, cupajul de Chardonnay cu Malagousia, a avut fanii săi. Cu toate acestea, cel mai cumpărat vin de la Palivos a fost un rose. De fapt, un Moschofilero, La Vie en Rose 2016, uşor şi foarte parfumat. Cunoscătorii, însă, au dat şi câte 50 de euro pe o sticlă de Noima, vinul icon al producătorului… Seara o petrecem în Nafplion, un oraş pe care trebuie să ţl vizitaţi. E chiar frumos. Ca să nu mai spun că au, poate, cel mai bun Bouyourdi din câte am gustat eu. S-au comandat, numai la masa noastră, vreo şase. Şi era miezul nopţii…
5 iulie
„Repede, repede, că la 10.30 trebuie să fim la cramă”. „Noi nu mai mergem”, spun mulţi, aşa că la Domaine Skouras ajungem doar vreo 17. Păcat, pentru că absenţii au pierdut mult. Crama e superbă, bine gândită, gravitaţională, iar în sala de baricuri poţi organiza un meci de fotbal. 11 la 11…
E cea nouă, construită în 2004, cu o capacitate de producţie de 1.000.000 de sticle pe an. De fapt, George Skouras nu vrea să treacă de acest număr, deşi are 17 etichete în portofoliu. Vedem şi butoiul mare, de 1000 de litri, în care face Labyrinth-ul. Labyrinth este, simultan, vin şi poveste. E un fel de Solera, în care producătorul a adăugat cupajele de Megas Oenos începând cu recolta 1999. Anual scoate de acolo circa 400 de litri, îl îmbuteliază şi apoi adaugă noul Megas Oenos. Ultimul vin intrat în butoiul magic este cel din recolta 2013. Megas Oenos este un blend de Agiorgitiko şi Cabernet Sauvignon care stă 18 luni în baric… Vinul, însă, nu-l pupăm, e sold out, dar ne mulţumim cu Grande Cuvee Nemea 2013, un Agirgitiko 100% provenit din vii aflate la peste 1000 de metri altitudine. Înca foarte tânăr şi destul de astringent, vinul e o poezie. Dar pe mine m-a cucerit Salto, Mavrofilero 2016, un vin cu o eleganţă şi o mineralitate deosebite. Unde mai pui că are doar 11.5% vol alc…Plecăm destul de repede, pentru că a început furtuna şi în port e balamuc. Două bărci de-ale noastre au avut incidente, pierd timp cu declaraţiile, cu constatările, ba chiar Legendaru’ află că nu mai poate pleca în acea zi din Nafplio. Dar grupul Botoşani nu se supără, că are ce vizita în zonă. Per ansamblu, ies mai bine ca noi, care stăm la ancoră lângă Ermioni şi nu ajungem să vedem oraşul. Noroc cu proviziile de pe barcă…
6 iulie
Plecăm iar cu noaptea-n cap, poate prindem locuri în Hydra. Aşi… aşa că ancorăm în Mandraki şi chemăm taxiul. Da, e şi asta o experienţă, să vezi cum vine şalupa, pe valuri nu neapărat mici, şi se lipeşte de velierul tau, pentru ca tu să sari ca o căprioară în celaltă barcă. Nasoală viaţa de pirat, puteai să-ţi rupi glezna una-două… Idra, oraşul, e superb.
Iar afacerea cu măgăruşii, singurul mijloc de transport terestru, e înfloritoare. Dar să nu mâncaţi în port, că e jale. Scump şi prost. Noi am făcut desant la taverna din golful Mandraki, unde am savurat o caracatiţă murată şi un calamar la grătar, minunăţie. A mers Salto uns după… Seara, în Poros, că se anunţau vânturi puternice şi am decis să ne întoarcem cu o zi mai devreme.
7 iulie
Poros – Eghina. Nu găsim loc, aşa că plecăm spre Salamina, la Meltemi Kanakia. Unde o jumătate mai bună îşi ia la revedere de la echipaj şi rămâne să-l caute pe Ajax. Ceilalţi, facem baie, unii ajung până la mal, să guste nişte peştişori, şi plecăm spre Alimos. Mai mult sau mai puţin bronzaţi, mai obosiţi, dar mai fericiţi, ajungem. Asta a fost…