Via cu migdal şi maratonistul de la Ciumbrud

Da, aşa e, în via de la Ciumbrud a Domeniilor Boieru creşte un migdal. Nu e singurul din România, dar, cu siguranţă, e o raritate în zona mai rece a Ardealului. Dar la Ciumbrud nu e chiar atât de rece. Apropierea Mureşului, curenţii calzi de aer, solul mănos au permis apariţia acestui miracol. Un alt miracol este şi existenţa viei, o existenţă atestată de sute de ani, pe care oamenii locului o afirmă cu mândrie.

Publicitate
Domeniul Bogdan

Printre aceşti oameni se află şi Florin Dănoaie, Juniorul, omul care, de la 20 de ani, deja se ocupa de vinurile familiei. Deşi în 2005, atunci când s-a făcut prima vinificare, producătorul nu avea vie în proprietate, iar Florin abia trecea în anul al doilea al Facultăţii de Tehnologie a Vinului şi Produselor Derivate din cadrul USAMV Bucureşti. Făcea, cum se spune, şi carte, şi vin. Şi carte făcea multă, pentru că, în paralel cu studiile tehnice, Florin a urmat, în limba germană, şi cursurile Facultăţii de Administrare a Afacerilor din cadrul ASE. Nu i-au ajuns cele două facultăţi, a mai urmat şi un masterat în administrarea afacerilor, la ASE şi Universitatea din Gelsenkirschen, apoi s-a apucat de specializări. Bineînţeles, în paralel cu lucrul în vie şi în cramă. Pentru că, din 2005, Florin nu a stat o clipă. În 2006 a început, alături de tatăl său, tot Florin, achiziţionarea de terenuri şi replantarea suprafeţelor cu vie nobilă. Până în 2012 s-au replantat, atât la Ciumbrud, cât şi la Sebeş, 100 de hectare. Până să termine cu prima etapă a reconversiei, cei doi s-au apucat şi de modernizarea cramei. Iar în 2012, când au încheiat lucrările, la Domeniile Boieru s-a dezvoltat component enoturistică. Adică a început construcţia Punctului Turistic “Casa Domeniile Vinului”, în fapt o pensiune cu 10 camere duble, cu sală de degustare (pe lângă cea de 24 de locuri din cramă) şi restaurant de 150 de locuri, dar şi cu un mic centru Spa, cu saună, jacuzzi şi masaj. Aşa că, dacă treceţi pe acolo şi vreţi să gustaţi un vin de Ciumbrud, veţi găsi unde să puneţi capul pe pernă. Mai ales că, în următorii cinci ani, Pensiunea se va mări, nu numai din punct de vedere al numărului de locuri, ci şi al calităţii serviciilor. Bine, nu e singurul plan de acţiune al lui Florin Dănoaie, care vrea ca, până în 2020, să mai planteze şi cele 50 de hectare aflate în pregătire şi să atingă cifra de 200.000 de sticle vândute anual. Evident, în condiţiile unei permanente creşteri în calitate.

Eu am obosit doar după ce am enumerate aceste activităţi. Florin, însă, lasă impresia că nu oboseşte niciodată. E un veritabil maratonist. Când nu e în vie, e în cramă, dacă nu, la pensiune, iar când părăseşte domeniul, tot cu treabă este. Ba prin târguri, ba pe la evenimente de promovare, ba ocupându-se de vânzări. În fond, e o afacere de familie, în care a crezut de la început. Şi face tot ce depinde de el pentru ca afacerea să înflorească. Dar fără să renunţe la ideea de bază, aceea de a reda vinurilor de Ciumbrud fala de odinioară. Deja e pe drumul cel bun…

Publicitate
IPPU

Domeniile Boieru, Crama Ciumbrud
Ciumbrud-Aiud, FN, 515202, jud. Alba, Coordonate GPS: N 46.307001,E 23.763767
Numele firmei: SC Domeniile Boieru SRL
Branduri: Vin de Ciumbrud – Bag in Box – Retail, HoReCa; Vinul Boierului – Retail (12,90 RON); Boieru – HoReCa, Retail (22 RON); Episcopal – HoReCa (25 RON); Cardinal – Vinoteca, HoReCa (80 RON)
Suprafață de viță de vie în exploatare: 150 ha în exploatare, 50 ha în pregătire pentru plantare. Societatea deţine o plantaţie în Podgoria Ciumbrud-Aiud şi una în Podgoria Sebeş-Apold
Soluri: brun-roşcate în ambele plantaţii
Altitudinea plantaţiilor: 410 m Ciumbrud-Aiud, 320 m Sebeş-Apold
Soiuri: Albe – Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Traminer, Pinot Gris, Chardonnay, Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling Italian, Rhein Riesling; Roșii – Fetească Neagră, Pinot Noir
Capacitatea cramei: 10.000 HL
Winemaker și director general: Florin Dănoaie
Degustări: Da – Se organizează degustări, preţuri de la 15 lei/3 vinuri, până la 100 de lei/5 vinuri şi 3 feluri mancare.Crama deţine un punct turistic propriu, cu restaurant şi centru spa. Persoana contact: Bianca Antal – 0721.285.285
Date de contact:  Tel/Fax: +40258.866.216
contact@domeniileboieru.ro
www.domeniileboieru.ro
https://www.facebook.com/DomeniileBoieru/