“Viitorul vinului românesc pe piața de export” – o lucrare de interes pentru antreprenorii români din domeniu, semnată de un cunoscător al vinului și al pieței globale

Am plăcerea să vă prezint în continuare o lucrare despre vinurile românești scrisă de un colecționar american, pasionat cunoscător și cursant al Wine and Spirits Education Trust (WSET) – Level 4. L-am însoțit în octombrie 2019 în calitate de ghid și șofer pe Cory Lipoff și pe soția lui, Debbie, într-un veritabil maraton de o săptămână (din Recaș și Miniș până în Dealu Mare și apoi București, trecând prin Jidvei și Drăgășani). Am ajuns la Cramele Recaș, Petrovaselo, Thesaurus Winery, Bala Geza, MaxiMarc, Jidvei, La Salina, Avincis, Știrbey, Bauer,  Davino, Budureasca, Apogeum, SERVE, Aurelia Vișinescu, Viile Metamorfosis – sper că n-am uitat vreuna! Mai în glumă, mai în serios, am decis cu toții că am putea să parafrazăm titlul unui celebru film, “Driving Miss Daisy” – în “Driving Miss Debbie” cu sperieturile de rigoare provocate de stilul de condus din România, mai ales pe Valea Oltului 😉 Cred că se vede și din selecția de imagini cam ce traseu am avut! Dincolo de glumă, am remarcat seriozitatea și meticulozitatea cu care Cory Lipoff a degustat, a întrebat și a notat aspecte care i s-au părut relevante despre România, privind din perspectiva mai amplă a unui pasionat de vinuri care investește sume considerabile pentru autoeducarea în domeniu și pentru a-și satisface plăcerile exigente. Mărturisesc că am avut o satisfacție deosebită atunci când, la finalul acestui maraton, după ce a mai degustat și în București Vinarte și alte câteva crame, Cory Lipoff a decis că vinurile românești merită să fie cunoscute de către prietenii lui la fel de pretențioși și de către somelieri din Statele Unite și s-a oferit să le povestească despre ele. Ceea ce a și făcut, chiar dacă din martie criza Coronavirusului a limitat deplasările și întâlnirile: un pachet cu vinuri reprezentative românești alcătuit și expediat de Asociația Premium Wines of Romania a ajuns să fie degustat și discutat în cercurile unor cunoscători, somelieri și la Master of Wine Nick Jackson, autor al cărții “Dincolo de arome“. Sunt sigur că astfel de acțiuni vor continua cu ajutorul lui Cory după ce ne vom mai relaxa din punct de vedere sanitar, pe de-o parte, iar pe de altă parte sunt sigur că în lucrarea lui despre România, prezentată în continuare, producătorii de vin ambițioși de la noi din țară vor găsi idei interesante despre ceea ce trebuie făcut ca să crească exporturile de vin românesc. Mărturisesc că nu am publicat anexele lucrării, am considerat că e mai ușor de citit astfel, pentru cei care cât de cât cunosc realitățile vinului românesc. Traducerea din engleză a fost făcută de fiica mea, Ana Ioan, căreia vreau să-i mulțumesc pentru efort și cu această ocazie. Intertitlurile îmi aparțin. Vă sfătuiesc să citiți mai cu seamă concluziile lui Cory Lipoff – și anume sfaturile lui pentru producătorii ambițioși care vor să facă export!

Publicitate
Velvet

România poate fi convingătoare pentru o nișă din piața internațională

La Bala Geza Winery, candidatul WSET a avut ocazia să deguste peste 25 de vinuri, din sticle și din baricuri

România are capacitatea de a crea vinuri convingătoare pentru o nișă în piață internațională. Are producători cunoscători, microclimate excepționale, o abundență de resurse naturale și struguri indigeni interesanți. Datorită disponibilității subvențiilor Uniunii Europene (UE) pentru viticultori, vinificatori și comercianți, vinurile premium ale României pot fi propulsate spre recunoaștere la nivel mondial. Dar diferite dificultăți – printre care o istorie complexă și dificilă, o reputație proastă, o cerere internă suficientă și sensibilitatea (pieței internaționale – nr) cu privire la preț – au făcut ca, până acum,  România să exporte vinuri produse în masă, „acceptabile” spre „bune”, către supermarketuri, la prețuri mici.  Această lucrare examinează starea pieței vinului din România și modul prin care exporturile pot fi îmbunătățite.

Vinul românesc în context de timp și spațiu

România are o tradiție îndelungată, vastă și bogată a vinului, dar și o istorie dificilă, care încă afectează producția de vin, astăzi. În România se produce vin de cel puțin 2000 de ani, iar românii se mândresc foarte mult cu descendența lor din cultura, etnia și limba romană antică. “Derapajul” dramatic, de peste patru decenii, pe care România l-a avut după cel de-al Doilea Război Mondial, când a fost controlată de partidele comuniste sovietice și românești, continuă să înfluențeze în sens negativ industria. De-a lungul epocii comuniste (1945-1989), vinificatorii s-au concentrat pe cantitate, în detrimentul calității, producând cantități enorme de vin pentru consum intern și export către URSS, Germania de Est și Cehoslovacia. Varietățile occidentale, în special cele cu recolte mari, au fost mai mult plantate (în defavoarea soiurilor locale de tradiție), iar asupra lor au fost aplicate tehnici de viticultură care să sporească și mai mult mărimea recoltei. După Revoluția din 1989, procesul de privatizare și tranziție al României către o țară producătoare modernă de vin a fost haotic și lent, cu o mulțime de legi și reguli confuze care trebuiau urmate, înregistrări de terenuri greșite sau inexistente, pe baza cărora trebuia să se lucreze, iar talentul de vinificație era insuficient pentru a naviga prin aceste schimbări.

Publicitate
Oprisor

Intrarea țării în UE în 2007 a oferit acces la piețele europene și la disponibilitatea unor fonduri UE semnificative, prin intermediul Programelor Naționale de Sprijin („NSP Measures”), inclusiv pentru marketing, reconversia podgoriilor, reducerea producțiilor la hectar cu scopul creșterii calității și îmbunătățirea proceselor de vinificație. De asemenea, România a primit un aflux important de investiții străine. În consecință, în toată țara încep să apară crame moderne, cu echipamente de ultimă generație, cu producători vechi și noi și cu perspective interesante pentru viitor.

În 2018, România avea 182.600 ha de viță-de-vie, devenind, astfel, a 11-a țară din lume și a 5-a țară din UE. Vinul se produce în regiuni viticole care sunt răspândite în toată țara și care se împart în Denumiri de Origine Controlată și  Indicații Geografice Protejate. Aceste regiuni conțin diferite climate și microclimate. Latitudinile zonelor producătoare de vin din România se situează pe aceleași paralele cu unele dintre cele mai renumite regiuni viticole din Italia și Franța. Există 168 de soiuri nobile de struguri în România – internaționale și indigene.                                                                                                                                     

Tipurile de producători de vin din România

Astăzi, comunitatea producătorilor de vin din România poate fi împărțită în 3 grupuri disctincte: a) marii producători de vin, b) producătorii elevați, ambițioși în termenii calității și c) auto-consumatorii. 

Majoritatea vinului produs “organizat” pentru vânzarea oficială (peste 60% – 140 milioane din totalul de 270 milioane de litri) este produs de cele cinci mari crame de vin (the „Big Five”). Acestea sunt operațiuni imense, direct legate de vechile crame colectivizate, de Întreprinderile Agricole de Stat (IAS) de inspirație sovietică și de întreprinderile de prelucrare de stat Vinalcool. Aceste companii produc un volum imens de vin ieftin, acceptabil spre bun, adresat masei consumatorilor, și reprezintă un procent ridicat pentru piața de export. În prezent, sunt aproximativ 250 de crame în România, majoritatea urmând calea celor „Cinci Mari” („Big Five”).

Producătorii ambițioși, care dețin 60-70 de crame de tip boutique sau mijlocii, se străduiesc să realizeze vinuri de înaltă calitate, învechite în butoaie, prelucrate cu grijă, care să poată fi apreciate de connoisseuri și servite în locuri de fine dining. 

Auto-consumatorii, pe de altă parte, fac vin pentru „uz casnic”, în propriile grădini sau în mici vii, cu puțin control din partea autorităților responsabile. Aproximativ jumătate din suprafața podgoriilor din România este acoperită cu hibrizi, creați, inițial, pentru a rezolva problema filoxerei, care nu au fost eradicați în perioada comunistă și folosiți, în principal, de auto-consumatori. Existența vinurilor din hibrizi direct producători diminuează piața vinului , dar și reputația vinurilor românești, în general.

În 2018, valoarea vinurilor exportate din România a fost de 30,4 milioane euro sau 3,5% din producția totală de vin din România, o creștere în termeni de valoare (13,4%) și de cantitate (14%) față de 2017. Valoarea importurilor de vin din 2018 a fost de 62,9 milioane de euro, o scădere semnificativă (-28%) în termeni cantitativi, dar și o creștere de 5,8% în termeni valorici.

Analiza SWOT a exporturilor românești (puncte forte, puncte slabe, oportunități și amenințări)

Această secțiune analizează punctele interne – tari și punctele slabe – ale exportului de vin din România, dar și oportunitățile și amenințările externe legate de acestea.

  1. Puncte tari

Povestea convingătoare: o țară săracă din punct de vedere economic, care iese din comunism și care reintră în societatea occidentală – povestea vinului românesc este convingătoare. Este o dihotomie lume veche/lume nouă: o veche cultură a vinului, care îmbrățisează, acum, noile tehnologii și tehnici noi de vinificare. Viticultori cu experiență din epoca comunistă, cu cunoștințele locale, și noi vinificatori, finanțare europeană și prin investiții străine, soiuri indigene interesante, unele vechi, unele noi, pentru a crea vinuri românești unice. Succesul industriei vinului din România va fi, într-un fel, succesul idealurilor vestice și democratice. Aceasta este o poveste demnă de a fi spusă.

Resurse naturale, geografie și topografie: România are multiple resurse naturale: râuri, dealuri propice cultivării viței-de-vie, păduri de stejar românesc de bună calitate, aer curat și geografie potrivită, climate variate, topografie, soluri și hidrologie diferite – permițând creșterea strugurilor indigeni și internaționali de calitate pentru vinuri convingătoare.

Soiuri indigene: există cel puțin 16 soiuri indigene regionale unice în România, dintre care primele 10 soiuri indigene reprezintă 63% din vița-de-vie plantată. Cele mai impresionante vinuri albe din România, la acest moment, sunt (sau au componente din) Fetească Albă – un soi elegant, discret – sau Fetească Regală, un soi extraordinar de vibrant. În ceea ce privește vinurile roșii, se remarcă picantul Fetească Neagră (strugurii locali emblematici ai României, caracterizați de adaptabilitatea terroirului și componentele sale interesante de aromă), Cadarcă (puternic și potrivit pentru învechit) sau Negru de Drăgășani (cu arome de cireșe negre și gust de fructe negre). Acești struguri sunt unici, interesanți și, în mâinile potrivite, creează vinuri delicioase. 

Raport preț-calitate: există două tipuri diferite de vinuri produse în România: vinurile produse în masă și vinurile premium. Ambele tipuri oferă o calitate foarte înaltă pentru prețul cerut. Calitatea produsului, la toate nivelurile de preț, este superioară.

Asociații comerciale în plină dezvoltare: industria vinului din România, care este în curs de dezvoltare, s-a organizat în moduri diferite pentru a-și promova produsele și pentru a stârni interesul străinilor de a vizita România. Scopul este acela de a ajuta industria vinului din România să își exprime identitatea și să crească standardele de calitate.

  1. Puncte slabe

Trecutul comunist/reputația: în timpul comunismului, România a fost separată de societatea occidentală și de multe dintre progresele care se înregistrau în domeniul vinificării. Mantra „cantitate, mai presus de calitate” persistă și astăzi în rândul unora dintre vinificatori și al exporturilor acestora. Vânzările de vinuri și musturi de tipul „bag in box” sunt predominante. Cei Cinci Mari produc în masă oceane de vinuri acceptabile spre bune care, deși sunt de o valoare bună, formează o reputație negativă pentru o comunitate care cuprinde și mai micii producători ambițioși. O mare parte din vinurile de export este vândută în prezent la prețuri mici în supermarketuri, fapt care perpetuează această reputație proastă. Este dificil să convingi piețele străine de valoarea vinurilor premium cu această reputație, în special piețele Uniunii Europene, principala piață de export, unde există percepții adânc înrădăcinate despre România ca fiind săracă, înapoiată și instabilă din punct de vedere politic. Există puțină susținere guvernamentală pentru o strategie națională care să îmbunătățească această reputație și să ajute la rebranduirea vinurilor românești.

Lipsa abilităților esențiale: de-a lungul celor 4 decenii de comunism, importante tradiții și abilități de cultivare a strugurilor, de vinificație și de cercetare a vinului au fost centralizate de stat, astfel încât nu au fost transmise generațiilor viitoare (adică actuale). În multe cazuri, tehnicile artizanale de vinificație s-au pierdut. Nu au existat departamente de marketing sau de vânzări în timpul comunismului, astfel că aceste abilități nu se puteau adapta la vânzările și marketingul pieței libere.

Lipsa documentării și educației în domeniul vinului: institutele regionale de vin înființate de comuniști au făcut foarte mult bine în ceea ce privește soiurile de struguri și a rezistenței la dăunători. O mare parte din această muncă a fost, însă, distrusă la căderea comunismului și a devenit dificil să se găsească clone pentru unele din soiurile indigene. La acest moment, nu există diplome specializate în viticultură sau vinificație oferite de universitățile din România. Românii își doresc atât de mult să acumuleze cunoștințe pentru vinificație încât deseori caută ajutor străin – dar nu toți vinificatorii străini sunt la fel, iar unii dintre acești străini sunt, pur și simplu, nepricepuți.

Infrastructură: sistemul de drumuri și autostrăzi din România este extrem de inadecvat pentru a face față nevoilor moderne de transport. Capacitatea de a transporta vinul este îngreunată de drumurile proaste.

Forța de muncă: este necesară pentru a opera corespunzător crame și podgorii, dar salariile din România sunt mici, astfel că mulți români pleacă în alte țări ale Uniunii Europene. Cu 3,4 milioane de cetățeni care trăaiesc în străinătate, România este pe locul 4 în UE la această categorie. În consecință, există o lipsă de expertiză tehnică și de resurse umane în industria viticolă.

Privatizarea: procesul dificil de privatizare a făcut ca procesul de cumpărare sau recuperare a podgoriilor să fie dificil pentru proprietari. Încă există parcele promițătoare care nu sunt cultivate, deoarece proprietatea actuală nu poate fi stabilită, împiedicând, astfel, transferurile.

Hibrizi/auto-consum: autoconsumul (în principal de vinui din hibrizi direct producători) creează mai multe probleme, inclusiv: a) podgorii irosite; b) o repuțație proastă a vinului; c) scăderea prețurilor, din pricina cererii reduse de vin provenit din comerțul oganizat; d) piedici în ceea ce privește dezvoltarea industriei de vin către o industrie a vinului de calitate, din cauza apetitului românilor pentru vinurile cu gust foxat.

Prea mulți struguri: cu aproape 168 de soiuri de struguri, România nu poate fi identificată cu vreun soi specific. În plus, pronunția strugurilor indigeni poate fi dificilă, iar etichetele de vin pot fi greu de descifrat. Toate acestea pot fi neclare pentru angrosiști și pentru consumatori, dar și dăunătoare pentru crearea unui brand de vinuri românești.

Cerere internă suficientă: România este o țară care importă mai mult decât exportă, în domeniul vinului. Dorința de a ajunge pe piețele externe este mică, pentru că cea mai mare parte a producției din România este consumată de piața internă, iar producția nu poate fi crescută cu ușurință, pentru a satisface și exportul.

  1. Oportunități

Interesul în creștere al României pentru calitate: o clasă mijlocie de consumatori care este în creștere poate ridica interesul către vinurile de calitate, iar statisticile de import din 2018 sugerează o tendință în creștere spre vinurile îmbuteliate, față de vinurile la cutie.

Consumatorul Millennial: consumatorii născuți între 1981 și 1996 caută următorul trend și o poveste interesantă. Nu beau la fel de mult, dar sunt dispuși să plătească mai mult decât alte generații, atât timp cât băutura este autentică și diferită (un lux accesibil). România poate profita de această tendință, oferindu-și serviciile acestor „cunoscători aventuroși” – care iubesc vinul, au venituri disponibile și sunt interesați de lucruri noi și interesante (o variantă a categorisirii realizate de Rodica Căpățînă, de la Asociația Premium Wines of Romania). Vinurile făcute din soiurile indigene românești sunt autentice și diferite prin definție, deoarece sunt unice pentru România și nu sunt cunoscute pe scară largă.

Importanța în creștere a somelierilor: somelierii din întreaga lume devin o parte importantă a comunității de vin, în parte datorită documentarului de succes din 2013, “Somm”. Dornici să încerce lucruri noi, somelierii au o poziție unică în ceea ce privește îmbrățisarea produselor autentice, de calitate, pe care România le poate livra. Odată ce acești indivizi devin entuziasmați de un vin, vor răspândi vestea la scară largă. Un somelier poate introduce și expune un vin către sute de oameni prin propria sa recomandare și poate, astfel, schimba dramatic soarta acelui vin. „Sunt cruciali pentru lansarea unui mic nou domeniu. O listă a restaurantului este o prezentare a ceea ce e nou și a ceea ce urmează să fie la modă.”

Prețul vinului: pe scena globală, vinurile „blue-chip” din Bordeaux, Burgundia și Napa devin din ce în ce mai scumpe, datorită cererii mondiale și a recoltelor mici. România poate profita de această situație prin prezentarea unor vinuri bine făcute, de calitate, la prețuri mai mici decât cele ale regiunilor viticole tradiționale. 

Utilizarea beneficiilor de membru UE: producătorii de vin din România pot profita din plin de măsurile NSP. De asemenea, producătorii români pot profita de piețele care s-au deschis ca urmare a aderării la UE. 

Turismul viticol: România este o țară frumoasă, cu un mare potențial în ceea ce privește dezvoltarea turismului viticol. Iar acest tip de turism poate spori interesul și cunoștințele despre vinul și industria de vin din România. Au existat câteva eforturi în acest domeniu, dar lipsa actuală a unui brand definitoriu, a infrastructurii, a interesului guvernului și a promovării împiedică România să profite de pe urma acestui sector.

Publicații și evenimente internaționale despre vin: participarea la festivaluri, concursuri și alte evenimente internaționale despre vin poate aduce atenția lumii asupra industriei viticole din România. Publicațiile bilingve care prezintă într-o manieră pozitivă vinurile premiate din România pasionaților și pieței comerciale deopotrivă reprezintă un alt mijloc de educare și captare a interesului lumii asupra vinurilor excepționale din România.

Schimbările climatice: schimbările climatice determină noi investiții în regiunile climatice reci, inclusiv de la producătorii din zone calde, care caută struguri pentru a-și continua stilurile actuale de vinuri și pentru a adăuga altele noi.

  1. Amenințări

Alte țări: o mulțime de alte țări de renume produc vin și toate luptă pentru cotă de piață, coborând prețurile vinului. Concurenții de nișă din Chile, Portugalia și Noua Zeelandă au un avantaj considerabil datorită reputației lor internaționale ca producători de vin.

Economie: România nu este o țară bogată. Consumul de vin de înaltă calitate necesită o putere mare de cumpărare, care, în România, este mai mică decât în alte țări europene. În prezent, industria de vin este la prețul potrivit pentru consumul intern, iar acesta este un factor care limitează obținerea unor profituri mai mari pentru vinuri.

Lipsa ajutorului guvernamental: guvernul român nu are nicio strategie națională și niciun studiu sau date fiabile pentru sectorul viticol. Pentru a înțelege sectorul și tendințele, astfel de statistici sunt cruciale, dar nu au fost efectuate studii și nu au fost generate rapoarte. În mod similar, nu există informații despre sau recensăminte ale situației viței hibride. De asemenea, nu a existat un impuls concentrat al guvernului pentru a promova vinurile românești ca un brand în lume. Aceste eșecuri reprezintă un risc pentru dezvoltarea sectorului viticol.

Cursul de schimb: un dolar american reprezintă aproximativ 4,3 lei, iar leul este slab chiar și în fața lirei britanice, dărâmată de Brexit. Faptul că leul este atât de slab face ca piețele străine să cumpere vinuri românești mai ieftin, dar o viitoare consolidare va face ca vinurile românești să fie mai scumpe și, în consecință, mai puțin dorite. Când România va trecce la euro și va concura cu vinurile europene folosind aceeași monedă, va fi, în plus, o incertitudine pe piețele de export.

Taxe: în prezent, Statele Unite au impus taxe pe multe produse europene, inclusiv pe vin, iar războaiele comerciale sunt din ce în ce mai frecvente, adăugând riscuri pentru exportatori. 

Schimbări climatice: podgoriile sunt din ce în ce mai calde, lucru care poate influența capacitatea unor anumite soiuri de struguri de a fi cultivate în anumite zone. Totodată, acest factor de mediu necesită noi tehnici de conducere și îngrijire a viței-de-vie și o reevaluare a strugurilor care trebuie plantați. 

Sfaturi pentru export către un producător român de tip boutique

Vinul demn de export trebuie să fie de o bună calitate, trebuie să fie interesant de băut și să aibă o poveste convingătoare de împărtășit lumii, iar raportul calitate-preț să fie unul bun. 

Procesul începe în podgorie: selectarea strugurilor corespunzători terroirului, luând în considerare schimbările climatice. Un producător cunoscător / ambițios de tip boutique, interesat să producă vinuri care să fie exportate, ar trebui să se concentreze asupra strugurilor indigeni. Acești struguri pot fi oferiți ca un sigur soi sau pot fi amestecați cu struguri internaționali și vor oferi producătorului un produs unic de prezentat lumii. Amestecarea soiurilor indigene cu cele internaționale are avantajul suplimentar de a oferi consumatorului ceva deopotrivă nou și familiar, cât și cel de a introduce consumatorului noile nume ciudate ale strugurilor românești.

Producătorii de acest tip ar trebui să acceseze măsurile NSP ale UE – pentru a finanța îndepărtarea hibrizilor și a viilor necorespunzătoare sau ineficiente ca rezultat al vârstei și pentru a planta cele mai bune clone (preferabil indigene) necesare obținerii celor mai buni struguri – pentru a-și atinge viziunea. Acest tip de producător ar trebui, de asemenea, să acceseze programele financiare disponibile pentru dotarea cramei cu echipamente moderne, inclusiv cele de control al temperaturi. Ar trebui să se concentreze și asupra curățeniei pentru a-și atinge obiectivul: un vin curat și corect, așa cum cer piețele de export.

În cazurile în care stejarul este potrivit pentru un anumit vin, un producător ambițios ar trebui să folosească stejar românesc pentru butoaiele sale. Este mai puțin costisitor decât stejarul francez sau american și este de înaltă calitate. Utilizarea stejarului românesc sporește, de asemenea, autenticitatea vinului, și îl face distinctiv pentru România.

Dacă este necesar, un astfel de producător ar trebui să solicite sfatul consultanților străini de calitate în vinificație, verificați corespunzător, pentru a asigura utilizarea celor mai bune practici de ultimă generație în podgorie și cramă.

Comunitatea de vinuri de tip boutique din România este, în general, foarte fragmentată și este foarte dificil pentru un singur producător (în special unul mic) să spună povestea vinului de calitate crescândă al României pe piețele externe. În consecință, acesta ar trebui să adere și să consolideze asociațiile locale sau să creeze o organizație națională de colaborare, precum Premium Wines of Romania, care să servească drept voce în sprijinul celor mai bune vinuri din România. Aceste organizații pot educa lumea asupra vinurile interesante, incitante, unice și delicioase ale României și pot promova turismul viticol. Orice astfel de producător trebuie, de asemenea, să dezvolte propria poveste convingătoare în cadrul poveștii mai ample a vinurilor premium din România, pentru a-i interesa pe consumatori și a se distinge printre producătorii români.

Există fonduri UE disponibile pentru comercializarea vinurilor românești, care ar trebui utilizate. Asociațiile comerciale și cramele ambițioase ar trebui să aleagă ambasadori care să participe la evenimente de vin din întreaga lume. Alegerea ambasadorilor – care să cunoască limba pieței vizate și care sunt capabili să vorbească cu pasiune despre vinurile românești de tip boutique premium și povestea lor – este crucială. Lunga istorie a vinificației din România, ieșirea din comunism, climatele și topografia fantastice, alături de istoria personală a vinificatorului, pot deveni parte a poveștii. 

Pentru a ajunge la cunoscătorii aventuroși (în special, cei din generația millennial), este necesar ca ambasadorii să vizeze comunitățile internaționale de somelieri din marile zone metropolitane, care caută „vinuri cool pentru tineri”, vinuri noi și captivante, pentru programe precum cele de vinuri la pahar sau wine pairing. Sponsorizarea evenimentelor din industrie, cum ar fi TEXSOM, este un alt mijloc de a ajunge la acești profesioniști ai băuturilor și de a introduce vinului autentic românesc de calitate.

Prețul este un alt element crucial pe care un producător ambițios trebuie să îl ia în considerare. În prezent, exporturile românești sunt în principal de soiuri internaționale (câteva amestecate cu struguri indigeni), dar care nu se bucură de reputația altor țări și care, prin urmare, trebuie să concureze la preț. Vânzările care au loc în principal în supermarketuri întăresc ideea de calitate scăzută și scad prețurile vinului românesc. Un producător ambițios trebuie să aibă grijă să nu rămână la fund, concurând la preț. Având în vedere costurile de producție relativ mai mici și asistența UE pe care o au la dispoziție vinificatorii români, există spațiu pentru un astfel de producător să cheltuiască banii necesari pentru a aplica practici viticole și oenologice bune și pentru a stabili un preț corect, atingându-și totodată marja de pofitabilitate. Vinurile de calitate, care oferă o valoare bună și sunt interesante, pot fi vândute la prețuri bune pe piața internațională. Prețurile vinurilor pentru export ar trebui să fie mai mari decât cele pe care le obțin pe piața românească, măcinată de probleme economice, dar mai mici decât cele cerute de rivalii internaționali importanți.

Pe scurt, producătorii ambițioși ar trebui: (1) să aibă o poveste personală convingătoare; (2) să cultive struguri de cea mai bună calitate, dar și cei mai adecvați pentru podgoria respectivă, concentrându-se pe soiurile autohtone; (3) să acceseze toate fondurile UE disponibile; (4) să aibă tehnologie de producție de ultimă generație; (5) să utilizeze cele mai bune practici în procesul de vinificație, să se alăture celorlați care produc vinuri convingătoare și să lucreze împreună pentru a crea un brand premium românesc; (5) să stabilească prețuri corecte; și (6) să vizeze cunoscătorii aventuroși, în special milenialii, prin comunitatea internațională de somelieri, pentru a transmite povestea vinului lor către lume. Va fi o un efort și va dura, dar obiectivul este realizabil.

Nota autorului: Sfaturile prezentate în această lucrare pentru comercializarea vinului românesc au fost formulate pre-COVID și nu pot fi executate într-un mediu marcat de virusul COVID. Odată ce COVID va fi de domeniul trecutului, ambasadorii și somelierii își vor relua influența semnificativă și va fi posibilă din nou participarea la evenimente internaționale de vin. Cu toate acestea, pe termen scurt, acei producători care caută recunoaștere pe o scenă globală trebuie să ia în considerare strategiile digitale, de socializare și de comerț electronic, pentru a îmbunătăți percepția vinului românesc, care poate pune bazele succesului atunci când se va reveni la normalitate.