Villa Vinèa a lansat Argilla, primul vin superpremium, disponibil în ediție limitată (284 sticle magnum)

Crama transilvăneană Villa Vinèa anunță lansarea vinului Argilla, primul superpremium din portofoliul său. Acesta este un asamblaj din trei soiuri, dintre care două românești – Fetească Regală și Fetească Albă – și unul internațional, semiaromatic, adaptat foarte bine solului local – Sauvignon Blanc.  Argilla 2016 este disponibil în ediție limitată, de 284 sticle magnum. Numele vinului vine de la solul argilos, specific Văii Târnavei Mici, o zonă al cărei terroir este cel mai bine cotat din România, conform regulamentelor europene.

Vinul este maturat 18 luni în butoaie de stejar şi lăsat încă 24 de luni în sticle magnum, pentru complexitatea aromelor

Metoda de producție este una care necesită mult timp și dedicare. Vinul este, mai întâi, maturat 18 luni în butoaie de stejar, ușor arse pe interior, de unde își extrage taninurile fine și aromele specifice învechirii și fermentației malolactice. Ulterior, el este lăsat să se dezvolte încă 24 de luni în sticle magnum, pentru finisarea aromelor și sporirea complexităţii și spectaculozităţii. Argilla 2016 este disponibil online, pe site-ul www.villavinea.com, la prețul de 250 Lei, TVA inclus, și va fi inclus în portofoliul unui număr limitat de vinoteci și localuri premium, din țară.

Argilla 2016 este un vin gastronomic, cu un nas de fructe galbene, coapte – caise, mere golden, flori de struguri, flori de câmp, vanilie – un gust elegant, complex, echilibrat, caracterizat de prospețimea discretă și un postgust lung, catifelat. El poate fi asociat foarte bine cu preparate pe bază de pui, cum sunt pulpele de pui cu sos de smântână, pește sau paste cu ciuperci, trufe și parmezan.

Argilla – expresia terroirului transilvănean şi a soiurilor locale, înnobilate de Sauvignon Blanc

Misi Dénes, vinificatorul local al cramei Villa Vinèa: “Pentru noi, Argilla este adevărata expresie a terroirului transilvănean, un vin superpremium, care a pornit de la cel mai premiat vin al nostru. Practic, cupajul de Fetească Regală și Fetească Albă ce stă la baza Diamant Selection a fost sprijinit, adăugându-i-se Sauvignon Blanc, un soi caracterizat prin aciditate discretă, prospețime, rotunjime și corpolență. Pentru mine, acest vin demonstrează că, atunci când sunt îngrijite cu atenție și puse în evidență, soiurile locale pot atinge performanțe deosebite.”

„Vin elaborat, complex, gastronomic”- Mircea Matei, Director General Villa Vinèa

Mircea Matei, Director General Villa Vinèa, a declarat pentru Vinul.ro: „Vinul Argilla s-a născut ca urmare a viziunii noastre pe termen lung de a oferi consumatorilor noştri vinuri de calitate ridicată, care să îmbine cei trei piloni care stau la baza brandului Villa Vinea: valorificarea superioară a soiurilor locale, experienţa internaţională a lui Celestino Lucin – consultantul nostru italian – şi terroirul deosebit al zonei Târnavelor, al cărui tip de sol ne-a inspirat şi în alegerea numelui acestui vin. Suntem foarte bucuroşi că această viziune se îndeplineşte pas cu pas prin lansarea Argilla 2016, un vin elaborat, complex, potrivit pentru zona gastronomiei. Fiind un vin maturat şi învechit în sticlă timp de doi ani, recomand să fie servit la o temperatură de 15 grade Celsius, din pahare pentru vin roşu, după o aerare prealabilă de aproximativ 30 de minute, pentru ca aromele să se deschida cât mai bine”.

Fiecare sticlă dintre cele 284 de Argilla 2016 este o mostră a artizanatului transilvănean, întrucât a fost realizată manual, alături de producătorii locali, de la Manufactura de Brânză, care au sablat etichetele și au vopsit logoul manual. Capișonul de ceară a fost și el realizat de către echipa Villa Vinèa, în satul Mica, din județul Mureș.

***************

Villa Vinèa

Crama Villa Vinèa a fost fondată în 2004, în Valea Târnavelor, de către Heiner Oberrauch, proprietarul Salewa Group, care include branduri precum Oberalp, Salewa Sport, Pomoca, Wild Country etc. Cu o suprafață de 70 de hectare, pe care sunt cultivate soiuri locale și internaționale de struguri – Sauvignon Blanc, Riesling, Gewürztraminer, Pinot Noir, Merlot și Kerner -, compania produce în prezent 20 de vinuri, grupate în 3 game: Premium, Selection și Classic. Producția anuală Villa Vinèa este de aproximativ 250,000 de litri. Din acest volum, 60% sunt vinuri albe, liniștite, 3%, dar cu o puternică tendință ascendentă sunt cele spumante, rozeurile ajung până la 7% din producția totală, iar restul, de aproximativ 30%, sunt vinuri roșii. Vinuril cramei au primit distincţii la Premiile de Excelenţă Vinul.ro 2020.

 

Adelina Boboc,

Creative Writer&Project Manager Vinul.ro