2000 de kilometri pe uscat, 180 de mile pe Marea Egee, trei crame vizitate, cel puţin 30 de sticle de vin consumate – numai pe barcă – şi amintiri cât pentru o viaţă. Pe scurt, cam acestea au fost datele episodului pilot al proiectului „Vin în Volte”, proiect pe care agenţia de turism WTTA şi Vinul.Ro doresc să îl permanentizeze şi să îl diversifice. Aviz amatorilor!!! Sunt, poate, şi câţiva dintre dumneavoastră care doresc amănunte. Interesaţi fie de vin, fie de sailing, fie de locuri pe care le pot vizita în viitor, poate chiar de toate. Pentru aceştia este jurnalul următor.
Lalykos
Ora 3.30, o benzinărie de pe măreaţa ctitorie care este drumul naţional şi european ce leagă Bucureştiul de Giurgiu. O noapte atît de întunecată că nu se văd nici măcar liniile de demarcaţie de pe şosea. Aaaa, nu există??? Mă rog, acest amănunt nu face obiectul poveştii noastre. Cei şapte membri ai echipajului fac joncţiunea. Nu ne cunoşteam, dar ne auziserăm pe telefoane. Skiper-ul, Dani Durigo, acţionar al societăţii de turism, e deja în Kavala, ne aşteaptă. Va trebui să mai aştepte câteva ore, pentru că, înainte de a urca pe barcă, trebuie să facem aprovizionarea. În primul rând, cu vin. Aşa că, de pe Egnatia Odos, autostrada ce leaga Alexandroupoli de Igoumenitsa, noi nu facem stânga, spre Kavala, ci mergem spre nord, spre Drama. Dar nu mult, pentru că după Amygdaleonas facem dreapta spre Palaia Kavala.
Acolo, la peste 400 de metri altitudine, se află Ktima Lalikos, o cramă cu o arhitectură deloc impresionantă, dar cu vinuri din ce în ce mai bune. Mai ales de când în cramă mai dă o mână de ajutor şi unul dintre cei mai talentaţi enologi ai Greciei, Nikos Karatzas, bun prieten cu Kostas Lalikos, proprietarul domeniului. Kostas nu prea vorbeşte engleza, aşa că Nikos face oficiile de gazdă. De la el aflăm că familia Lalykos a început să facă vin încă din 1989, dar că abia din 2005 se poate vorbi despre vinuri moderne, pentru că abia atunci a fost definitivată crama. Meritul lui Lalikos este acela că a crezut în potenţialul zonei şi a plantat vie chiar şi la 1000 de metri altitudine, pe un sol extrem de sărac, numai piatră. Iar rezultatele le-am simţit într-un Assyrtiko 2015, nelansat încă pe piaţă. Deşi din vii tinere – plantaţia are doar 7 ani – vinul are forţă. Nu are nota salină specifică vinurilor din Santorini, însă mineralitate oferă din belşug. Cu structură fermă, cu arome fine de citrice şi flori albe, cu o surprinzătoare corpolenţă, Assyrtiko-ul Lalikos a fost declarat la sfârşitul călătoriei vinul expediţiei. Poate şi pentru că din cele trei cutii pe care le cumpărasem (şi primisem) pentru voiaj, nu mai rămăsese decât o sticlă. Goală. Nu e singurul vin de la Lalikos care a avut succes la publicul român. Lumea ceruse iniţial Lalikos the White, un cupaj de Sauvignon Blanc cu Assyrtiko, dar vinul era deja epuizat. Cum epuizat era şi Rose-ul şi Joker White, un demisec care ar rupe rafturile hypermarketurilor româneşti. Asta până când au apărut roşiile şi vinurile dulci. Concret, ca să nu mai pierdem timpul, am plecat spre portul din Kavala cu aproape cinci cutii de vin. Assyrtiko, Stathmos 2011 (un Tannat de clasă mondială, îndulcit cu un mic procent de Syrah) şi câteva vinuri dulci, fie din Muscat, fie din Grenache. Plus un Apla Rose 2015 Magnum, vin pe care ni l-a făcut cadou creatorul lui, Nikos. Vin care, cu două săptămâni în urmă, primise de la Yiannis Karakasis MW 91 de puncte.
Kavala – Thasos
Am ajuns în port pe la ora 15.30. Făcuserăm deja şi aprovizionarea cu de-ale gurii. Măsline de toate felurile, brânzeturi, iaurturi, unt, fructe, dulciuri, pâine, apă, ceva mezeluri. La nici un kilometru de port este un hipermarket dintr-o reţea grecească pe care o recomand cu căldură. 
Operează doar în partea de nord a Greciei şi are în portofoliu câteva produse de top. Cum ar fi un Kefalotiri din Epirus sau o Graviera de Naxos, ca sa nu mai vorbim de deja cunoscutele măsline uscate de Thasos. În fine, aproape că am dublat volumul bagajelor cu vinul, apa şi mâncarea, dar noi fiind subţirei, n-au fost probleme. Şi, pe la ora 17, am ieşit pe mare…
Afară soare, cald – 22 grade Celsius – şi niciun firicel de vânt. Aşa că mergem la motor. Ar părea că pentru o barcă de 45 de picioare, cu patru cabine, salon şi două spaţii sanitare motorul de numai 55 de cai putere nu poate face faţă. Dar face faţă cu brio şi, după nici trei ore, suntem deja andocaţi în portul din Limenas Thasou. Da, e niţel pleonasm aici, pentru că Limenas chiar asta inseamna, port, dar nu eu am botezat principala localitate a insulei aşa… Facem curat la locul de muncă, adică ducem la gunoi sticlele consumate – nu multe, vreo trei – şi plecăm în recunoaştere. Un shopping mic, plimbare şi, evident, punem ochii pe o tavernă aflată în estul oraşului, pe una dintre străzile ce urcă spre Acropolisul local. Alexandra’s îi spune şi pot să spun că nu ne-am înşelat cu alegerea. Mai ales că partea masculină s-a şi îndrăgostit de Nelly Penelope, una dintre angajatele localului. Nu stăm mult, pentru că oboseala ne răpune. Mai ales că Emi, Denisa şi Andrei au plecat puţin după miezul nopţii, taman din Pucioasa. Ajungem pe barcă pe la 10.30, dar nu mai stăm decât preţ de două sticle de vin şi mergem la culcare. Nici nu vă închipuiţi ce bine se doarme într-o cămăruţă de nici patru metri pătraţi când te leagănă valurile diafane ale portului…
Thasos – Samothraki
E dimineaţă. Chiar foarte de dimneaţă, pentru că subsemnatul, bătrân şi bolnav, n-am somn. Lumea doarme încă şi, ca să nu devin persona non-grata, renunţ să fac cafeaua pe vas…doar suntem în port şi câteva taverne sunt deja deschise. Lângă cheiul nostru e andocat un vas al marinei militare greceşti. E plin de fete frumoase. Cu câteva stau la coadă la cafea. Nu ştiu dacă serviciul militar e obligatoriu şi pentru fete în Grecia, dar nici nu sunt prea doritor să aflu… Nu e nici 8, dar soarele începe să-şi facă simţită prezenţa. Aşa că mă aşez la umbră şi termin şi a doua cafea până când barca noastră dă semne de viaţă. Vremea e mai frumoasă ca ieri, aşa că planul nostru de a face o baie lângă renumita plajă de marmură nu va fi dat peste cap. Totul e să plecăm din timp, pentru că până în Samothraki e cale lungă. Minim 38 de mile. Dacă ţinem cursul. Dar până la plecare mai e, pentru că e o dimineaţă atât de frumoasă, că toată lumea vrea să bea o cafea în port. Şi să cumpere clasicele plăcinte calde. Ca să nu mai spun că nu sunt singurul care a remarcat fetele în uniformă… Dar pe la 10.30 ridicăm ancora. Tot la motor, pentru că vântul nici măcar nu adie. Nu mergem decât 20 de minute, pentru că ajungem la plaja de marmură. Cam aglomerat, aşa ca ne ducem puţin mai la sud, într-un golf superb. Apa e minunată. 23 de grade, limpede, o plăcere. Mai apare o barcă, cu localnici. Ei vor sta acolo toată ziua, au şi grătarul cu ei. Şi au şi undiţe, pentru că e vremea zărganului. Până am plecat noi, deja luaseră vreo şase bucăţi…
Pe lângă Duri, cum îi spunem skiperului, încă doi au licenţă pentru pilotat bărci. Florin şi Andrei. Aşa că fac cu schimbul la timonă, în timp ce eu şi Duri schimbăm Assyrtiko-ul cu Tannat-ul. Fetele prestează rapid un platouaş şi toată lumea laudă brânzeturile şi măslinele uscate. Sunt mândru, că doar eu le-am ales. Dar de vinuri sunt şi mai mândru… Pe la jumătatea distanţei vântul dă semne de prezenţă. Încercăm să scotem velele, dar le tragem repede la loc, pentru că e pre slab. Nici 3 mile pe oră. Aşa că lăsăm bătrânul motor să-şi facă treaba şi noi ne luam cu poveştile. Şi cu bancurile. Şi cu vinul. Assyrtiko Lalykos cu măsline uscate şi cu brânzeturi maturate este asocierea perfectă. Bine că mâine mai vizităm o cramă, că altfel riscăm să murim de sete!…Pamââânt!!!! Se vede, în fine, insula. În zile senine, cu vizibilitate bună, poţi vedea Samothraki de pe Thasos. Dar azi, fiind cald, e pâclă şi muntele Fengari, cel care ocupă cam 80% din suprfaţa insulei, e acoperit de nori. Mai avem mult până în portul Kamariotisa, dar ai altă stare când vezi uscatul. Plus că pe Samothraki găseşti cea mai bună carne de miel şi de ied. Aşa se spune. Oricum, nimănui nu îi este foarte foame, pentru că am ciugulit tot timpul. Preferăm să oprim în rada portului şi să mai facem o baie. Apa e puţin mai rece, dar punem duşul cald de la pupa pe noi şi totul e minunat. Până să ne legăm, mai e timp de un pahar de vin şi nu ratăm ocazia…
Samothraki
Cum ajungem, îl sun pe Iorgos Gramatikos, enologul de la Melmar Estate. Ne-a promis că ne asigură transportul până la cramă şi vreau să fiu sigur că nu a intervenit ceva. Iorgos confirmă, aşa că mă relaxez şi mă integrez în program. Facem un tur al satului, ochim câteva baruri simpatice, ba chiar şi un club, dar primul drum îl facem spre capătul de sud, spre cea mai bună tavern de peşte din localitate. “Cel mai bun peşte îl mâncaţi în Alonia, iar cel mai bun miel, sau ied, la O Vraxos, în Profitis Ilias”, ne spune patronul firmei de Rent a Car, care a venit să-şi ofere serviciile. Vom închiria şi maşini, dar numai după ce vom vizita crama. Adică a doua zi, pe la amiază. Deocamdată ne mulţumim cu peştele şi fructele de mare de la “To Limanaki”, unde lucrează şi un român. Totul e foarte bun şi foarte ieftin. De reţinut…În drum spre barcă, unii se opresc la o cafea, la un digestiv. Prefer calmul terasei, cu un pahar de roşu. Şi încă unul de vin dulce, pour la bonne bouche.
Melmar Estate
Dimineaţă, la 10.30, avem întâlnire cu Iorgos. Lângă vechiul far al portului, o construcţie de nici trei metri înălţime. Iorgos apare cu o întârziere de câteva minute. “Scuze, dar a fost drumul blocat”, spune el, iar peste câteva minute aveam să mă dumiresc. Ba cârduri de gâşte, ba turme de miei sau capre blochează la fiecare kilometru drumul spre Dafnes, acolo unde se afla Melmar Estate.
Crama e nouă, însă a facut ceva vâlvă în piaţă, mai ales după ce Malagousia Mystiko Monopati 2015 a cucerit medalia de aur la Thesaloniki. Proprietar este un armator, Fotis Manousis, cel care deţine şi feriboturile care leagă insula de continent. Nu s-a grăbit cu construcţia, care este impunătoare. Dar nu este total finisată nici acum, deşi au trecut 6 ani de la primele săpături. În schimb partea de vinificaţie este pusă la punct încă din 2013, atunci când s-au făcut primele vinuri. Melmar nu deţine prea multă vie, doar patru hectare pe insulă, însă cumpără foarte mulţi struguri de pe continent, însă numai din zona Traciei. Mai mult Malagousia şi Syrah. În via proprie au Chardonnay, Assyrtiko, Sauvignon blanc, dar şi Caberneturi, Sangiovese şi Agiorgitiko. “Am avut şi Muscat, dar am constatat că nu merge aici şi l-am înlocuit”, ne spune Iorgos, care adaugă că, deocamdată, încă sunt în căutări pentru a decide ce soi se pretează cel mai bine la solul vulcanic şi la climatul nu foarte cald şi destul de vântos al insulei. “Teren avem, dar nu ne grăbim, vrem să facem lucru de calitate”, mai spune enologul, care, la doar 28 de ani, a mai lucrat în Limnos, apoi în Peloponez, la Semeli şi lângă Kalamata. 2016 este abia a doua campanie pentru Melmar, însă a dat lovitura cu Malagousia şi ştie că va mai sta multă vreme în Samothraki.
Vinurile lui au o cu totul altă exprimare decât cele din 2014. Malagousia merită aurul, iar Adyton Assyrtiko 2015, deşi nu atât de structurat ca vinurile din Santorini sau Drama, are o fineţe deosebită. Foarte frumos este şi Syrah Mystiko Monopati 2014, căruia, însă, el i-a făcut doar acordul fin. Frumuşel este şi Adyton 2014, cupaj de Syrah şi Merlot. Un vin cu structură şi culoare de Pinot Noir, pentru că 2014 a fost extreme de ploios în Tracia. Dar fin, echilibrat, uşor de băut, un roşu de vară… După aproape două ore plecăm, nu înainte de a face obişnuitul shopping. Eu iau Malagousia 2015, Adyton 2014 şi Assyrtiko. Nu şi Syrah, care, deşi un vin foarte reuşit, nu prea are tipicitate. Deh, 2014…
Grupul se rupe. Doi se sacrifică şi pleacă în port să aducă maşini. Ceilalţi, fericiţii, ajungem, cu amabilitatea gazdelor, la O Vraxos. Dar n-au ied, însă au ficat de capră, miel şi multe alte bunătăţi. Ajung şi şoferii. Mâncăm ca şi cum ar fi prima dată-n viaţă. Eu n-aş mai pleca de acolo, poate doar pentru o siestă. Dar n-am noroc, sunt dus pe sus şi aruncat în maşină. Vizităm cetatea din Samothraki, apoi mergem către partea de nord, să vedem cascadele şi fântânile. Dar sunt cam departe şi nimeni nu ajunge. Ne întoarcem în port, pentru o cafea. Două fete prind loc la coafor şi se aranjează. Vor în club… Se duc, dar nu stau prea mult şi ajung şi ele pe barcă, pentru o noapte albă cu vin roşu. Şi vin dulce…
Samothraki – Limnos
Dimineaţă ne mişcăm în reluare. Dar ne mişcăm , pentru că până în Limnos e cale lungă. Însă înainte de a ridica ancora, profităm de amabilitatea unui grec şi umplem rezervoarele de apă. Avem şi noroc, pentru că vântul ţine cu noi. Suflă dinspre Nord-Est, exact cum e mai bine. Vânt travers, cum îi trebuie unui velier. Barca zboară, iar noi ne ţinem de ce apucăm. Avem valuri de doi metri, spre disperarea lui Emi, care are rău de mare. Dar se ţine tare. De timonă, de bocaport, de ce poate… Noi, aştilalţi, o dăm pe aroganţe. Bem vin, dar din pahare de plastic. Cele de cristal au suferit pierderi. Din 11 mai sunt 9. Dar merită sacrificiul, lupta cu valurile e superbă… Lângă Limnos, vântul se mai potoleşte. Mai ales după ce ocolim capul de Nord-Vest al insulei. Oprim într-un golf, unde curajoşii intră în apă. Adina are neoprenul, dar Duri, care sare fără pregătire, iese parcă şi mai repede. Apa s-a răcit, nu mai are nici măcar 20 de grade. Ne uităm la pantele aride, cu câteva capre parcă sculptate în stâncă şi pornim spre Myrina, portul din vestul insulei. Când ajungem, rămânem uimiţi.
Dominat de vechea cetate, orăşelul e plin de viaţă, contrastând puternic cu senzaţia de pustiu pe care o oferă malurile golaşe. Legăm barca cu spatele şi pornim în explorare. Deşi nu are mai mult de 3500 de locuitori, orăşelul are Lipscaniul lui. Zeci de terase şi magazine, galerii de artă, băcănii, măcelării, reprezentanţe de firme. Şi multă, multă lume. Ne ia aproape o oră să parcurgem trei sferturi din stradă, că ne oprim, intrăm, vedem, amuşinăm. Dar ne ia foamea şi fugim în port, de fapt lângă portuleţul micilor bărci de pescuit, cel mai bine protejat. Si ce găsim noi acolo? O altă tavernă pe numele ei “To Limanaki”, unde mai facem o cură de fosfor şi Omega 10. Dar încercăm şi Limnia Gi, un alb de la Chatzigeorgiou, crama pe care urmează să o vizităm mâine. Bun vin, am aşteptări mari.
Chatzigeorgiou
Dimineaţă, până să plecăm, avem parte de o surpriză. Chiar lângă barca noastră are loc comemorarea amiralului Kountouriotis, cel care, în 1913, i-a învins pe turci şi a anexat insula Greciei. Copii, elevi, preot, primar, tot tacâmul. Noi plecăm spre rent-a-car, că avem vreo 25 de kilometric până la cramă…
Ne întâmpină Georgia, PR-ul companiei, de la care aflăm că producătorul nu are niciun hectar de vie în proprietate, dar că de ani de zile are contracte ferme cu viticultorii din zonă, de la care cumpără doar două soiuri de struguri. Muscat de Alexandria şi Limnio sau Kalabaki, cum i se mai spune soiului pe insulă. Cam ciudat ca taman pe insula care dă numele soiului strugurele să aibă altă denumire, nu??? Dar, din numai două soiuri, Petros Chatzigeorgiou realizează multe vinuri. Bun acum doar le gestionează, că la butoane a trecut fiica lui Polina, licenţiată în Bordeaux. Facem o trecere prin cramă, apoi intrăm în degustare. Polina a fost colegă la Bordeaux cu Akis Papadopoulos, de la Wine Art, iar când Petros aude că suntem amici, devine şi mai volubil. Îşi cere scuze că nu ne poate arăta vinul de top al cramei, Lagopati, un Muscat de Alexandria liniştit, provenit din struguri ţinuţi la rece aproape două zile înainte de a intra în procesare. Însă vedem toate celelalte produse, inclusive spumantul brut Lagopati, abia lansat pe piaţă şi dulcele Lava, din Limnio, care urmează să fie lansat. Ba ne arată şi mustul dulce, despre care se spune că are puteri magice. “Fostul premier, Papandreu, a făcut trei copii după ce l-a încercat”, povesteşte încântat Petros Chatzigeorgiou.
Ne luăm rămas bun de la gazde, nu înainte de a umple portbagajele mic-litrajelor închiriate cu vinuri. Eu iau doar opt vinuri, însă Andrei şi Emi parcă se pregătesc de nuntă. Le-au plăcut vinurile. Mai ales rose-ul, spumantul demisec şi cele dulci. Eu am rămas în zona de sec. Şi am luat şi o sticlă de Limnia Gi, un roşu taninos şi puternic realizat din Limnio…sau Kalabaki.
Plecăm spre nord, să mâncâm. Deşi e ora 15, taverna Yiannakoros din Kotsinas e aproape plină. Masă de peşte şi fructe de mare. Cu vin, cu salate şi desert, costă doar 113 euro. Pentru opt persoane!!!. Eu, seara, n-am mai putut să mănânc. Şi a fost mai bine, pentru că s-a pornit furtuna şi am avut multe peripeţii în port. Vecinii noştri lituanieni, cei pe care vodca nu i-a lăsat să plece de pe vas, au pierdut ancora şi am fost la câţiva centimetri de o minicatastrofă. Şi noi, şi neamţul care, cu al lui vaporaş de râu, ajunsese în Limnos tocmai de la Dusseldorf. Cu multe escale în România şi în Marea Neagră.
Limnos – Thasos – Kavala
Peripeţii am avut şi a doua zi, când am parcurs mai bine de 60 de mile pe furtună, până în Thasos. Am văzut Muntele Atos de aproape, am simţit miros de tămâie. Ne-au supravegheat şi câţiva delfini…După aproape 11 ore de navigat eram uzi din cap până-n picioare şi plini de sare. Colac peste pupăză, am mai stat şi o oră în portul Limenaria, până am găsit locul de andocare. O cunoştinţă, patroană a unui magazin de artă din orăşel, ne-a pus chiar un diagnostic, după ce i-am povestit de unde am venit: “Sunteţi nebuni de legat! Voi n-aţi văzut că nu mai era nicio barcă în larg, n-aţi auzit că s-a anunţat furtună?” Ba da, auziseserăm, dar noi am crescut cu „Toate pânzele sus”, nu ne sperie pe noi un vânticel… Mai important este că la To Limani, la Nicola Arghiropoulos, am găsit o fish soup demenţială, plus inegalabilele preparate precum sepie cu spanac şi caracatiţă cu arpagic şi toată oboseala a dispărut ca prin farmec. Aşa că noaptea am mai rămas la un pahar de vin.
A doua zi, la 9 dimineaţa, am plecat spre Kavala. Marea se liniştise şi fiecare dintre noi devenise brusc mai tăcut. Nu era supărare, nici oboseală, doar tristeţe că se termină experienţa. Nu şi povestea, pentru că, aproape sigur, anul viitor vom reface echipa. Evident, pe un alt traseu. Dar şi acesta va fi disponibil pentru doritori. WTTA îl va avea sigur în portofoliu.