Singur în fața unei liste de vinuri, consumatorul normal e la fel de neajutorat ca scriitorul în fața colii albe de hârtie. Ba, mai mult: dacă măcar scriitorul are obișnuința scrisului, bietul băutor ce reazem are? Cum știe el să-și aleagă un vin?
Hai să vedem “de unde” ar putea avea cetățeanul obișnuit informații, amintiri, experiențe sau obiceiuri legate de vin.
Clientul a mai băut? Unde, cum și ce?
O primă “cunoaștere” a vinului poate veni din obiceiurile de familie sau de la prieteni / evenimente sociale obișnuite. Dar ce fel de vinuri se consumă cu preponderență aici? Vinurile “de țară”, care nu-s întotdeauna cele mai bune, și vinurile “de evenimente”, adică de obicei cele mai ieftine din portofoliul vreunei crame. Dacă suntem oameni serioși, vom observa rapid că astfel de experiențe nu-s, de cele mai multe ori, deloc favorabile cunoașterii vinurilor de calitate. Dar un vin poate fi primit și cadou, ceea ce – teoretic – ar fi de natură să ne aducă puțină speranță: cine face un cadou se va strădui să aleagă un vin bun. Va căuta după preț, după ambalaj și, eventual, după recomandări. Numai că și aici riscul persistă – fie și dacă ne gândim doar la câte vinuri sunt prost depozitate sau supraevaluate, la câte ambalaje prețioase adăpostesc vinuri modeste și la câte recomandări sunt făcute pentru că vânzătorul are ceva de câștigat (comision).
Clientul n-a mai băut? De unde începe?
Chiar așa, unde începe să bea vin cineva care n-a mai băut? Lăsăm deoparte cazurile enumerate mai sus, și avem: recomandări de la prieteni (teoretic, cele mai valabile), de la ospătari / furnizori (mai puțin de încredere, fiindcă aici cel care recomandă are și un interes material direct) sau întâmplător. Evident, funcționează și imitația (nu știu ce bea domnul de la masa alăturată, dar pare satisfăcut, ia să fac și eu ca el) sau fița (habar n-am care-i diferența dintre prosecco și șampanie, dar par sofisticat dacă-i cer ospătarului “ceva să facă poc!”).
Clientul vrea să bea? Cum își alege?
Indiferent de caz – deși vedem din cele de mai sus că nu întotdeauna informația despre vinurile bune ajunge ușor la consumator – vinul rămâne (chiar și pentru cei avizați) un produs intimidant. Oricât de simplu ai încerca să-l explici, tot rămâne al naibii de complicat: liniștite / spumante / fortifiate; albe / rose roșii; seci, demiseci, demidulci, dulci. Iar la toate astea se adaugă un număr imens de soiuri (fiecare cu trăsături distincte), asamblaje, regiuni, stiluri aromatice și gustative. Și mai e și pairingul, care poate ajuta sau distruge satisfacția unui vin.
Devine din ce în ce mai clar că nu e suficientă doar “povestea” (în sensul tradiției, pasiunii și științei producătorilor ori caracteristicile distincte ale zonei) ci, înainte de asta, vinul bun are nevoie de un abecedar. Simplu, ușor de înțeles (poate fi chiar și minimalist) și (neapărat) larg răspândit.