Intre savoare si management

Fac multe pentru vin, chiar daca nu lucreaza neaparat intr-o crama. Insa lor li se datoreaza in mare masura calitatea tot mai ridicata si aprecierile pe care incep sa le culeaga vinurile romanesti. Vinul. Ro va incerca sa va prezinte cateva figuri reprezentative din lumea vinului fara de care imaginea tot mai pastelata a viticulturii si a vinificatiei nationale ar fi fost, probabil, mai sumbra.

Cand nu e plecat prin tara, la o degustare, cand nu e la cursuri, la ASE, cand nu e la un targ international de vinuri, la vreun concurs international sau la vreo mai mult sau mai putin importanta sedinta, fie ea a ADAR-ului sau a altor organizatii ale viei si vinului, pe Dan Boboc il gasesti la Metro. Unde reuseste, conform propriilor afirmatii, sa-si imbine perfect marile pasiuni ale vietii, vinul si managementul. Cum a ajuns insa Dan Boboc la aceste pasiuni, e o poveste mai lunga. Inceputa in 1953, atunci cand a aparut pe lume, in Bucuresti. Anii de scoala, de liceu, au conturat, in parte, drumul pe care urma sa apuce. Doar ca atractia pentru chimia organica si pentru biofizica i-au indrumat pasii, prima data, catre medicina. Ei bine, cati dintre noi, odata plecati pe acest drum, am fi fost capabili sa renuntam la el? Dan Boboc a fost in stare si, dupa numai un an, s-a transferat la Facultatea de Horticultura, unde, incet, incet, a descoperit vinul. „Era cea mai larga, cea mai complexa materie. Aveai tot sevaletul la indemana, nu-ti ramanea decat sa incepi sa te joci”, rememoreaza presedintele ADAR trecerea cu arme si bagaje in tabara vinului. In 1978 a absolvit facultatea si, dupa un scurt exil al repartitiei socialiste la Uzunu, in 1980 a „intrat in paine”, inginer tehnolog la Vinalcool Bucuresti, cel mai mare combinat de profil din tara. „Initial, a fost un soc, insa faptul ca erai tot timpul in alerta, ca aveai la dispozitie mai toata materia prima care putea fi disponibila pe piata la acea data, ca faceai tu cupajele, si era vorba de cupaje uriase, 170.000 de litri la o cisterna, m-a atras si mai mult spre vin”, isi aminteste Dan Boboc.

DEGUSTAREA, O NECESITATE

A venit apoi momentul 1985, cand a obtinut gradul de degustator specialist dupa absolvirea cursurilor de degustator de la Valea Calugareasca. „Meritul aparitiei acelor cursuri este al domnului profesor Viorel Stoian, care a simtit ca e momentul unui schimb de generatii si ca tinerii meritau o sansa. Chiar aveam nevoie de aceasta calificare, pentru ca eram permanent in contact cu importatori din diferite tari, care veneau cu diferite probe, iar eu trebuia sa gasesc un vin similar in tara. Insa adevarata perfectionare in degustare am capatat-o pentru ca am avut sansa sa fiu foarte aproape de Vasile Bocancea (n.r. fostul director general al Centralei Viei si Vinului), o somitate in materie. Avea omul acela o memorie senzoriala incredibila, ramaneai fara replica atunci cand recunostea nu numai vinul si crama care l-a produs, dar chiar si budana in care fusese pus la maturat. Efectiv am furat meserie de la el”, dezvaluie Dan Boboc. Cu acest ajutor, dar si cu un exercitiu sustinut – „nici acum nu pot sa uit clasificarea vinurilor, toamna, cand testam cam 250 de probe pe zi si trebuia sa decidem ce trimitem la distilare, ce ramane pentru consumul national si ce merge la export” – actualul presedinte al Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania a obtinut in 1987 calificativul de expert degustator.

Tot atunci a inceput sa se apropie tot mai tare de cea de-a doua sa pasiune, marketingul si managementul vinului. Nevoia l-a impins catre asta. In 1987 fusese numit seful grupei de experti in controlul vinului la Vinalcool, insa schimbarea regimului in Romania a demolat si vechile structuri ale institutiei. Asa se face ca, in 1990, Dan Boboc a ajuns sef al Combinatului de vinuri de la Vinalcool Bucuresti. O perioada nu tocmai fasta, pentru ca, in acei ani, toti producatorii romani refuzau sa mai vanda vin. Il tineau, dar nici ei nu stiau exact de ce il tin. Iar la Vinalcool, unde exista o capacitate de imbuteliere de 25 de vagoane pe zi, rare erau zilele in care se imbuteliau 5 vagoane. „Trebuia gasita o solutie, pentru ca piata cerea vin iar oamenii aveau nevoie de un loc de munca. Asa au aparut importurile de vin, ceva la care era aproape imposibil sa te gandesti inainte de ’89. Prodexportul mi-a gasit primele surse de vin in Sicilia. Alti bani, alta distractie. Discutii, analize peste analize, sa fii sigur ca iei vin, nu altceva. Ca doar nu numai la noi se faceau prostii, faceau si altii…”. Aprofundarea studiilor in domeniul managementului vinului a continuat in cei patru ani (1993 – 1997) in care a condus societatea Euforis si a fost pusa pe baze noi din 1995, de cand a intrat in invatamantul universitar. Profesor universitar din 2007, doctor in stiinte agronomice din 2003, doctor in stiinte economice din 2009, Dan Boboc se mandreste cu studentii lui, cu care, in calitate de director de proiect, a castigat, cu lucrarea „Informatizarea trasabilitatii produselor pe filiera vitivinicola”, un concurs pastorit de Banca Mondiala. Practic au creat un soft in care, daca introduci numarul de lot pe care il gasesti pe orice sticla de vin, afli toate informatiile despre vinul in cauza.

ADAR, O ASOCIATIE NASCUTA DIN PASIUNE PENTRU VIN

Din anul 2000, Dan Boboc este si consultant pe vinuri pentru Metro. O activitate care-i vine ca o manusa, pentru ca incearca vinuri, le achizitioneaza si le vinde. Dar nu se limiteaza doar la atat. A militat pentru infiintarea Centrului de Competenta in gastronomie, unde se pregatesc sau se perfectioneaza bucatari, sefi de sala, chelneri, a initiat un program de training in 10 module pentru sefii de raioane, in care degustarile sunt obligatorii. E mult de munca, la hipermarket, la facultate. Cum mai are timp pentru celelalte, pentru concursuri, pentru targuri internationale si mai ales pentru presedintia ADAR? „Cu doua job-uri, mai greu cu concursurile in ultima vreme. Plus ca, din punctul meu de vedere, un targ international e mult mai benefic. Sigur ca apuci sa cunosti vinuri si la concursuri, insa una e sa-l ai doar cateva minute si datele de identificare sa-ti vina peste cateva ore si alta e sa stii din start unde te duci, la ce producator, ce vin incerci, de unde provine. Sa ai timp sa-l degusti asa cum trebuie si sa-i asculti si povestea”.

ADAR-ul ramane, insa, proiectul de suflet al lui Dan Boboc. O asociatie care a aparut si inca functioneaza doar din pasiune pentru vin si din necesitatea perfectionarii permanente. As fi vrut sa adaug ca functioneaza si din respect pentru profesia de degustator, dar aceasta nu exista in nomenclatorul de meserii din Romania. „N-am facut demersuri pentru asa ceva. N-am avut nici timp, nici oamenii care sa faca asta. Toti cei din ADAR avem locuri de munca, lucram in domeniu. Pe noi ne-a unit pasiunea pentru vin, nu alte interese”, se destainuie Dan Boboc. Aparuta cu forme legale in 1994, cand avea 27 de membri, Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania numara acum 130 de oameni. Din toata filiera vinului. Incepand de la Ministerul Agriculturii pana la distributie. „Fiecare podgorie are un vicepresedinte. Cu foarte multe obligatii in ceea ce inseamna sensibilizarea factorilor locali de decizie. Astfel, fiecare degustare pe care o organizam (n.r. – la fiecare trei luni, in una din podgoriile tarii) se transforma intr-un eveniment local. Se implica prefectura, primaria. Si se creeaza alte relatii, de care ai nevoie macar cand ai nevoie sa obtii o autorizatie. Plus ca, simultan, creste si interesul oamenilor pentru vin. Din pacate, actualii proprietari de crame din Romania n-au prea inteles ca ADAR nu este un dusman, ca aceasta asociatie a ajutat foarte mult facatorii de vin din unitatile lor“. E marele of al lui Dan Boboc.