Vinul oltenesc care a apărut o dată la 300 de ani. Dap! (2xVIDEO) Passarowitz ediție specială, cu potecaș!

Habar n-am dacă german-oltenii de la Oprișor (crama e deținută de o mare companie germană de profil) și-au propus să mai scoată și peste zece ani, să zic, o ediție aniversară a Păcii de la Passarowitz din 1718. Dar vinul ăsta cu recolta 2018 pe post de cap de afiș (în el există și ceva din 2017 și 2016) le-a ieșit… istoric! Trei secole de la o pace care a reconfigurat partea asta de Europa meritau, e-adevărat, un vin de sărbătoare, chiar dacă habsburgilor nu prea le-a ieșit pasiența prin părțile noastre. Să-l numim, așadar, un nou așteptat miracol românesc! În spirit de pamflet, căci vinul aduce inspirație.

Publicitate
Velvet

Un vin ca o chemare la luptă națională…

Mi-a plăcut întorsătura pe care au dat-o cei de la Crama Oprișor etichetei “normale” (mă rog, dacă poți numi astfel un vin exclusivist, care apare de fiecare dată în numai în 1718 sticle fix) – și anume că, în loc de înzăuatul cavaler habsburgic, au pus un oltenaș de-al nostru. Unul coborât de pe pereții unor biserici locale – un potecaș cu crucea-n mână. Un fel de declarație de independență, un “Noi suntem români” a la Oltenia, o “cărămidă” izbită cu mândrie de pieptul patriotismului local, o șiretenie care răstoarnă planuri imperiale oricât de iscusite și pentru care-s vestiți de secole oamenii locului.

Deci, da!, mișto de tot eticheta! Să vedem ce-i înăuntru. La luptă, bravii mei!

Publicitate
Velvet

…dar să nu lăsăm lupta să stea în calea plăcerii!

Asamblajul celor cinci soiuri internaționale care formează întotdeauna Passarowitz – Cabernet Sauvignon, Shiraz, Merlot, Pinot Noir și Dornfelder – a fost modificat, în loc de Pinot Noir apare Feteasca neagră. Cum ar veni, oltenii au făcut o ghidușie de-a lor “și-au luat țara înapoi”, exact când lucrul ăsta nu mai era prevăzut de nimeni. Într-un acord de tip “let’s agree to disagree” cu descrierea de pe site-ul Cramei Oprișor: “Astăzi, spiritul locului, cel care i-a făcut pe germani să abandoneze proiectul, mai are sclipiri de rigoare şi precizie. Taman când eşti sigur că întreg satul îşi face siesta şi-ţi dai seama că lucrarea nu mai poate fi terminată, un „zvâc” divin pune lucrurile în mişcare cu viteză nemaivăzută. Iar încheierea – la timp! – a lucrării se face cu gluma şi cântecul care circumscriu cel mai bine spiritul locului. Urmează, evident, siesta… 

Deznodământul așteptat: ne putem răsfăța, dacă au muncit alții bine pentru noi

În cazul de față, “siesta” – care poate să fie făcută azi sau peste câteva decenii, după cum asigură oprișorenii în ceea ce privește capacitatea de învechire a vinului – e condimentată elegant de contribuția neaoșei Fetești la compoziția de ansamblu a licorii aniversare. Culoarea intensă, profundă, a vinului, e doar primul semn al bogăției aromatice care urmează: cireșe, afine, mure, ciocolată neagră – care se regăsesc apoi în gustul caracterizat de plinătate, de taninuri foarte bine coapte, de suculență și de un postgust lung și plăcut.

Evident, vinul muncit de Veronica Gheoghiu și Liviu Grigorică este îmbuteliat tot în sticlele magnum înalte cu care ne-a obișnuit Passarowitz și numără tot 1718 sticle. Îți vine să pornești în oltenească haiducie, să le iei de la bogați și să ți le dai ție!

Am degustat acest vin împreună cu muzicianul Zoli Toth, bănățean get-beget, pentru că – să nu uităm! – Timișoara a intrat în stăpânirea habsburgilor cu doi ani înainte de pacea de la Passarowitz. Locuitorii de-acolo au simțit, cum ar veni, “gustul ordinii central-europene” înaintea oltenilor. Bine, l-am degustat împreună și fiindcă lui îi plac vinurile bune și încercăm să le testăm împreună ori de cât ori avem ocazia. Noi ne-am distrat. Enjoy!