Vinul roşu promite noi soluţii pentru medicină

Nu mai este o noutate că anumite substanţe existente în vin sunt benefice pentru organism. Noutatea o reprezintă faptul că aceste substanţe par să fie mult mai multe decât s-a crezut până acum. Decanter.com anunţa că un grup de cercetători de la universitatea canadiană Okanagan au descoperit nu mai puţin de 23 de noi molecule în vinul roşu. „Aceste molecule par să aibă proprietăţi biologice foarte interesante şi ar putea contribui la ameliorarea stării de sănătate în cazul consumului responsabil de vin roşu”, a declarat profesorul Cederic Saucier, unul dintre cei implicaţi în această descoperire. Acesta a adăugat că noile molecule, apropiate de resveratrol, ar putea da naştere unor noi medicamente, adăugând însă că va mai fi nevoie de câţiva ani de cercetare pentru a analiza fiecare moleculă în parte.