Vinul saptamanii: Castel Huniade Cabernet Sauvignon 2011

Pentru cei care caută un vin accesibil oricărui buzunar, fără mari pretenţii, dar cu o exprimare directă, cu un plus de fruct şi cu taninuri mai prietenoase, Cramele Recaş oferă soluţia. Noua gamă Castel Huniade conţine un Cabernet Sauvignon care se poate lăuda cu aceste caracteristici. Tânăr, are nevoie de un pic de aer înainte de a fi consumat, moment în care aduce în nas arome de coacăze şi gem de prune uşor zaharisit, peste care apar tonuri de zmeură coaptă, vanilie, dar şi o boare mentolată. În atac se simt nuanţe vegetale, dar şi alcoolul uşor ridicat (14,5%), nu foarte bine integrat într-un corp care n-a prea mers la sala de forţă. Însă pe parcurs alcoolul este echilibrat de senzaţiile dulci-gemoase din gust şi de taninurile suficient de catifelate, care aduc o notă de ciocolată amăruie peste fructele negre. Suficient pentru cei 17 lei cu care acest vin poate fi achiziţionat de pe rafturile marelui retail.

Publicitate
Domeniul Bogdan